Contractele Comerciale

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Contractele Comerciale.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 25 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept Comercial

Cuprins

Capitolul 1. Caracterizare Generală
1.1. Noţiune
1.2. Încheierea şi executarea contractului
Capitolul 2. Contractele comerciale
2.1. Contractul de vânzare-cumpărare
2.2. Contractul de mandat comercial
2.3. Contractul de comision
2.4. Contractul de consignaţie
2.5. Contractul de report
2.6. Contractul de cont curent
2.7. Contractul de franciză
2.8. Contractul de leasing

Extras din document

Cap.1. Caracterizare Generală

1.1. Noţiune

Etimologic, termenul „contract” provine din latinescul contrahere (a trage împreună). Juridic, contractul reprezintă, conform prevederilor articolului 942 Cod civil, acordul de voinţă dintre două sau mai multe persoane prin care se nasc, se modifică sau se sting drepturi şi obligaţii.

În dreptul român, termenul de contract este echivalent cu cel de convenţie, concluzie care rezultă indubitabil din expresia folosită de legiuitor: titlul III din Codul civil este denumit „Despre contracte sau convenţii”.

În dreptul francez, termenul de contract a fost folosit iniţial pentru a desemna acordul de voinţă creator de obligaţii numai în cazurile expres arătate de legiuitor într-una din următoarele forme: verbală, scrisă sau remiterea obiectului contractului. Numai patru categorii de contracte au fost numite consensuale: vânzarea, închirierea, mandatul şi societatea.

Dreptul englez prezintă contractul ca o afacere şi rareori ca acord de voinţă care să se bazeze pe încredere.

1.2. Încheierea şi executarea contractului

Consideraţii generale

Acordul de voinţă al părţilor se realizează pe baza principiului libertăţii contractuale, potrivit căruia, în limitele generale, contractanţii pot stabili clauze contractuale. Din momentul perfectării lui în mod valabil, contractul capătă forţă obligatorie între părţi, producându-şi efectele pe care acestea le-au dorit.

Aşadar, principalele aspecte privind efectele contractului sunt:

- libertatea de voinţă a părţilor, interpretarea conţinutului contractului;

- principiul obligativităţii contractului în raporturile cu alte persoane care nu au calitatea de părţi contractante;

- efectele specifice contractelor sinalagmatice.

Principiul libertăţii de voinţă contractuală

În principiu, încheierea oricărui contract este liberă şi, mai mult, părţile contractante pot stabili conţinutul contractului pe baza acordului de voinţă, contractul trebuie să cuprindă în mod obligatoriu în funcţie de natura sa, clauze contractuale referitoare la: obligaţiile ce revin părţilor în derularea contractului, livrarea mărfurilor, termene şi modalităţi de plată, clauze de inflaţie, consolidarea preţului, mod de soluţionare a litigiilor (legea nr. 469/2002).

Aşadar, libertatea de voinţă contractuală trebuie să se manifeste atât în cadrul legal cât şi al normelor moralei, chiar dacă aceste reguli de etică nu sunt exteriorizate în forma juridică necesară obligativităţii lor juridice.

Noţiunea de ordine publică implică mai multe aspecte:

- ordinea publică politică reprezintă totalitatea normelor juridice care protejează organizarea fundamentală a societăţii: statul, familia, libertăţile individuale etc. Ele se exteriorizează, adesea, prin dispoziţii penale care au ecou şi în materie contractuală (de exemplu, este interzis ca cineva să se asigure împotriva amenzilor penale).

- ordinea publică morală prin care se tinde a se respecta normele morale (de exemplu, este imoral contractul care are ca obiect primirea unei remuneraţii pentru persoana care a intermediat o înfiere).

- ordinea publică socială se manifestă prin ceea ce se numeşte „drept social” relativ la muncă şi la securitatea socială

- ordinea publică economică se află într-o strânsă legătură cu ordinea publică socială. Are două laturi:

• ordine publică de protecţie, destinată protejării anumitor categorii sociale cu posibilităţi economice (financiare) reduse (de exemplu, consumatori, împrumutaţi, locatari etc.);

• ordine publică de direcţie, destinată a transmite diferitelor sisteme de activităţi deciziile statului, atunci când operează un sistem dirijist (de exemplu, politica de preţuri, care se traduce prin dreptul la concurenţă, dreptul fiscal, prin care statul intervine în cadrul activităţii comercianţilor etc.).

Încheierea contractelor

1. Aspecte prealabile

Acordul de voinţă al părţilor asupra clauzelor contractuale se formează prin întâlnirea ofertei cu acceptarea ei, deci pe baza unei negocieri.

În civilizaţia contemporană există însă un număr considerabil de contracte care sunt încheiate fără negociere prealabilă (de exemplu: cumpărarea unui magazin la un preţ fixat anticipat; cumpărarea unui bilet de călătorie pe calea ferată, la un tarif deja stabilit).

Mecanismul întâlnirii ofertei cu acceptarea este foarte complex şi de nenumărate ori acesta este precedat de negocieri.

Negocierea este invitaţia lansată de una din părţi de a trata conţinutul unui eventual contract. Această invitaţie se deosebeşte de oferta fermă: negocierea poate fi urmată sau concretizată într-un „acord de voinţă”, practicate mai ales în comerţul internaţional.

2. Oferta de a contracta

Încheierea contractului începe cu propunerea de a contracta, numită ofertă sau policitaţiune.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească oferta:

- trebuie să fie fermă: ofertantul nu are posibilitatea de a o modifica sau retracta;

- trebuie să fie precisă şi completă: să cuprindă toate elementele necesare contractului;

- trebuie să fie neechivocă: să exprime intenţia ofertantului de a contracta (de exemplu: o marfă expusă în vitrină fără preţ poate conduce la concluzia că este un model, nu un obiect de vânzare);

- trebuie să fie o manifestare de voinţă reală, serioasă, conştientă şi cu intenţia de a angaja din punct de vedere juridic.

Oferta poate fi:

- expresă sau tacită;

- în scris sau verbal;

- adresată publicului sau unei persoane determinate.

Este vorba despre o ofertă tacită atunci când, prin anumite atitudini, în împrejurări bine determinate, se poate trage concluzia unei manifestări de voinţă chiar şi prin tăcere. De exemplu, staţionarea unui taximetrist într-o staţie amenajată în acest sens reprezintă o ofertă, chiar dacă şoferul nu-şi exprimă verbal consimţământul de a efectua transportul.

Dacă oferta este cu termen, ea trebuie menţinută în limita termenului respectiv; aceste poate fi stabilit expres, dar poate rezulta implicit din natura contractului şi din timpul necesar de gândire şi de acceptare de către destinatar, termen numit termen rezonabil.

3. Revocarea şi caducitatea ofertei (forţa obligatorie a ofertei)

Revocarea

Oferta poate fi revocată, în principiu, atât timp cât ea nu a ajuns la destinatar. Sunt necesare următoarele precizări:

→ cazul ofertei fără termen:

- dacă este adresată publicului, ofertantul o poate revoca;

- dacă este adresată unei persoane determinate, ea trebuie să fie menţinută într-un termen rezonabil; nerespectarea acestei obligaţii are drept consecinţă sancţionarea ofertantului prin obligarea lui la plata daunelor-interese destinatarului ofertei.

→ cazul ofertei cu termen:

- ofertantul are obligaţia de a o menţine până la îndeplinirea termenului respectiv; dacă oferta este revocată intempestiv, ofertantul va răspunde delictual faţă de destinatarul ei.

Caducitatea ofertei

Apare în situaţia în care aceasta nu poate să producă efecte, fie că ofertantul a schimbat condiţiile stabilite iniţial, fie prin expirarea termenului de acceptare.

În general, oferta devine caducă în caz de moarte, faliment sau incapacitatea ofertantului pentru acele contracte cu caracter „intuitu personae”.

Fisiere in arhiva (1):

  • Contractele Comerciale.doc

Alte informatii

Facultatea de Management Turistic şi Comercial