Contractele de Credit Bancar

1. Aspecte generale privind contractele de credit

Potrivit art. 3 lit. g din Legea nr. 58/1998, creditul bancar reprezintă orice angajament de plată a unei sume de bani în shimbul dreptului la rambursarea sumei plătite, precum şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a scadenţei unei datorii şi orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă sau a altui drept la plata unei sume de bani.

Din definiţia legală a creditului bancar rezultă trei modalităţi ale creditului bancar:

- împrumutul de fonduri;

- prelungirea scadenţei unei datorii;

- scontul.

În cel de al doilea alineat al literei g) sunt enumerate trei categorii de credite bancare,din punct de vedere al scadenţei:

- credite pe termen scurt, cu durată de rambursare ce nu depaşeşte 12 luni;

- credite pe termen mediu, cu durată de rambursare cuprinsă între 1 şi 5 ani;

- credite pe termen lung, cu durată de rambursare peste 5 ani.

Nu există unitate de opinii în privința elementelor esențiale care definesc creditul bancar. Astfel, într-o opinie creditul bancar presupune existența cumulativă a următoarelor elemente:

- timpul, care separă punerea la dispoziție a fondurilor de restituirea acestora;

- încrederea băncii în rambursarea creditului;

- riscul asumat de către bancă prin acordarea creditului.

Creditul bancar nu trebuie confundat cu împrumutul civil, cu creditul comercial sau creditul obligatar. Astfel, în cazul împrumutului civil împrumutătorul pune la dispoziția împrumutatului proprii săi bani, iar împrumutul este unul de regulă gratuit, în timp ce băncile împrumută fondurile deponenţiilor sau, eventual, cele împrumutate de la Banca Națională a României, în schimbul unei remuneraţii.

În cazul creditului comercial, comerciantul pune la dispoziţia altui comerciant propriile fonduri, cu titlu de împrumut sau îi oferă beneficiul amânării plăţii, utilizând titlurile de credit (în acest din urmă caz, creditul comercial poate fi transformat în credit bancar, prin scontarea titlului). Creditul obligatar reprezintă o modalitate de finaţare externă pe termen lung a societăţii comerciale, prin emisiunea de obligaţiuni.

2. Tehnici juridice utilizate pentru creditare

Tehnicile de creditare au evoluat în ultima perioadă, în sensul că, după ce multă vreme scontul efectelor de comerţ a fost dominat, mai ales datorită posibilităţii de mobilizare a creditului prin rescont, în ultimul timp el şi-a diminuat importanţa, datorită postului prelucrării.

Efectul a fost dezvoltarea tehnicilor de avans de fonduri şi de descoperit de cont, care corespund mai bine creditelor pe termen mediu şi lung destinate retehnologizării şi a tehnicilor de leasing financiar pentru procurarea de echipament industrial. Alegerea tipului de credit adecvat depinde atât de necesităţile clientului, cât şi de interesele băncii.

Nevoia de lichidităţi pentru trezoreria clientului determina solicitarea unui credit pe termen scurt, în timp ce procurarea de echipament tehnologic presupune alegerea unui credit pe termen mediu sau lung. Dacă clientul băncii doreşte să obţină un credit, dar totodată și o selecţie a clientelei pe criteriul solvabilităţii, va utiliza tehnica de factoring.

La rândul său, banca își va determina opţiunea în funcţie de securitatea și mobilizarea creditului. Securitatea presupune evitarea riscului nerambursării, iar mobilizarea asigură refinanţarea băncii.

Dacă riscul nerambursării este evident sau dacă posibilităţile de mobilizare nu sunt satisfăcătoare, banca va refuza acordarea creditului, fără a fi obligată să-şi justifice refuzul. Tehnicile juridice prin care se acordă creditele sunt adaptate necesităţilor finanţării diferitelor acte de comerţ.

Astfel, creditul pe termen scurt poate fi acordat fie sub forma scontului efectelor de comerţ (cambie, bilet de ordin) fie sub forma leasingului financiar. Creditul pe termen mediu se poate acorda sub forma avansului de fonduri, a descoperitului de cont, a facilităţilor de caserie etc.

Contractul de credit poate reprezenta temeiul şi pemisa emiterii unor efecte de comerţ (cambie, bilet de ordin) care permit mobilizarea creanţei prin scont şi refinanţarea băncii pentru reîntregirea fondurilor de creditare.

Noţiunea de creditare este una economică, fiind acoperită de diferite tehnici juridice: împrumut, descoperit de cont, scont, acceptare, aval, garanţie autonomă, cauţiune etc. În fiecare caz, este fundamentală operaţiunea economic, mecanismul juridic adecvându-se realizării acesteia.

Ca operaţiune economică, potrivit literaturii de specialitate, creditul reuneşte trei elemente, care se regăsesc, în prezent, şi în definiţia legală a creditului: avansul de monedă fiduciară sau scripturală; remuneraţia băncii; rambursarea.

3. Cererea de acordare a creditului

Creditul se acordă la iniţiativa clientului, iniţiativa constând într-o manifestare de voinţă încorporată în cererea de acordare a creditului.

Aceasta se adresează băncii şi cuprinde datele informative ale solicitantului (numele şi prenumele, data şi locul naşterii, actul de identitate, codul numeric personal, domiciliul, declaraţia pe proprie răspundere privind eventuala încadrare în categoria persoanelor aflate în relaţii speciale cu banca sau cea a personalului propriu al băncii), date privind creditul solicitat (tipul creditului, cuantumul, destinaţia şi perioada de acordare, modalitatea de acoperire a eventualelor diferenţe între valoarea obiectului decreditat şi suma creditului, modalitatea de rambursare a creditului şi cea de garantare a acestuia) declaraţia pe proprie răspundere privind eventualele credite contractate de la data depunerii cererii şi semnătura solicitantului.