Contractul de franciză

1. Definiţia contractului de franciză

Într-o primă definiţie, „contractul de franciză constă în acordarea de către comerciantul producător, numit francizor a dreptului de a vinde anumite bunuri sau de a presta anumite servicii şi de a beneficia de un sistem de relaţii care conţine marca, renumele, know-how-ul şi asistenţa sa unui comerciant persoană fizică sau juridică numită franchisee, în

schimbul unui preţ, constând dintr-o sumă de bani iniţială şi o redevenţă periodică, numită franchisee – fee”.

Regimul juridic al francizei, reglementat pentru prima oară în ţara noastră prin O.G. nr. 52/1997 defineşte franciză ca „un sistem de co¬mercializare, bazat pe colaborarea continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o per¬soană numită francizor, acordă unei alte persoane, numită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehno¬logie sau un serviciu".

Franciză implică în prealabil pentru întreprinderea francizoare „de¬ţinerea în proprietate a unuia sau mai multor semne de atragere a clien¬telei (precum denumirea socială, numele comercial, emblema, mărcile) precum şi deţinerea unui know-how transmisibil între întreprinderile beneficiare, caracterizându-se printr-o gamă de produse şi servicii pre¬zentând un caracter originar şi specific, exploatat după tehnici în prea¬labil experimentate”.

Calitatea esenţială a francizei, care prin intermediul contractului proliferează raporturi obligaţionale complexe, constituie o metodă mo¬dernă de cooperare, care reproduce în condiţii identice un anumit pro¬dus sau serviciu, oriunde pe glob.

2. Delimitarea contractului de franciza de alte contracte cu care se aseamănă

Contractul de franciza este un contract complex, de sine stătător care înglobează o multitudine de contracte (vânzare-cumpărare, închiriere, licenţe de nume comerciale, marcă, embleme, brevete, design, know-how, asistenţă tehnică, consulting-enginering, distribuţie exclusivă) care însă trebuie analizate ca mijloace de realizare a sistemului de comercializare a produselor, serviciilor şi tehnologiilor, respectiv franciza, şi a scopului comun urmărit de contractanţi.

Franciza de distribuţie prezintă multiple elemente de asemănare cu contractul de concesiune exclusivă, marcat îndeosebi de asemănarea între obiectul contractului de concesiune exclusivă cu obiectul contrac¬tului de franciza de distribuţie.

Contractul de concesiune exclusivă mijloceşte doar distribuţia pro¬duselor, în timp ce contractul de franciza are o sferă mai largă de cu¬prindere, întrucât operează nu numai în sfera de distribuţie, ci şi în aceea a serviciilor şi producţiei.

Franciza se delimitează de contractul de asociere voluntară, întru¬cât în acest din urmă contract nu poate fi aportat know-how-ul.

Distincţiile dintre franciza şi concesiunea exclusivă sunt valabile şi în cazul distribuţiei selective şi în plus, distribuitorii nu sunt ţinuţi la plata taxei de intrare în reţea, ori a redevenţei către francizor.

3. Elementele contractului de franciza

Franciza, ca tehnică de comercializare, astfel cum a fost definită de Legea 79/1998 mai este folosită şi în sensul de „concept francizabil, care înglobează: un nume comercial de succes, însemne comerciale de renume, un know-how experimentat, precum şi o asistenţă tehnică sau comercială permanentă.

Obiectul contractului de franciză constă în exploatarea conceptului francizabil.

Părţile contractante sunt francizorul şi beneficiarul.

a. - Francizorul este, în accepţiunea art 1 Legea nr. 79/1998, un comerciant, persoană fizică sau juridică independentă din punct de ve¬dere financiar, organizatoric şi economic, care:

- este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate; drepturile trebuie să fie exercitate pe o durată cel puţin egală cu durata con¬tractului de franciză;