Contractul de franciză studiu de caz - contractul de franciză al agenției de turism SC Caravelle SRL cu francizorii săi

Introducere

Termenul de societate are mai multe ințelesuri. Din punct de vedere juridic, acestui cuvânt i se atribuie, de regulă, două sensuri: într-o accepțiune largă, societatea este o asociere de persoane reunite pentru o activitate sau un interes comun și supusă anumitor reguli, iar - în sens restrâns - prin societate se înțelege fie contractul prin care două sau mai multe persoane convin să pună ceva în comun în vederea realizării unui profit pe care apoi să îl împartă între ele, fie persoana juridică născută dintr-un asemenea contract.

Societatea comercială a apărut în forme incipiente încă din perioada antichităţii. Oamenii au încercat astfel din cele mai vechi timpuri să coopereze, unindu-şi resursele şi mijloacele pentru a realiza acele proiecte care depăşeau posibilităţile individuale ale fiecăruia.

În dreptul roman, contractul de societate prin care două sau mai multe persoane puneau în comun anumite bunuri sau venituri pentru a obţine un avantaj economic a creat societatea tuturor bunurilor prezente şi viitoare ale asociaţilor (societas omnium bonorum), societatea care avea ca obiect un singur lucru (societas unius rei) şi societatea al cărei obiect îl formau veniturile (societas questus).

Codul comercial francez din 1807 a reprezentat parima reglementare sistematică a societăţilor comerciale, conţinând dispoziţii referitoare la formele de societate existente în activitatea comercială .

Prin intermediul Codului comercial italian din 1882 din care s-a inspirat, legiuitorul român a consacrat aceste forme ale societăţilor comerciale din anul 1887 în Codul comercial român.

În conformitate cu dispoziţiile Codului civil român, societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scopul de a împărţi foloasele ce ar putea deriva. Societatea trebuie să aibă un obiect licit şi să fie contractată spre folosul comun al părţilor (art. 1491 şi art. 1492).

Orice societate are un scop lucrativ. Asociaţii pot urmări atât realizarea unor beneficii băneşti, cât şi foloase de altă natură.

Se consideră că societatea comercială are o natură juridică dublă: contractuală şi constituţională. Latura contractuală se completează şi se îmbină cu latura instituţională.

Spre deosebire de reglementarea în materie civilă, societatea comercială are personalitate juridică proprie. În raporturile cu terţii, precum şi faţă de asociaţi, societatea comercială este o persoană juridică distinctă.

Societatea comercială se constituie prin voinţa asociaţilor exprimată în mod liber. După dobândirea personalităţii juridice societatea comercială devine un subiect de drept autonom şi rolul voinţei părţilor se estompează. Cu toate acestea, originea contractuală se răsfrânge în organizarea şi funcţionarea societăţii comerciale.

Legea 31/1990, prin ampla reformă pe care a realizat-o, a abrogat masiv, în temeiul art . 225, cum era și firesc, o serie de dispoziții din Codul Comercial și anume art.77-220 și art. 236, care au ca obiect societățile comerciale . Astfel legea reglementează următoarele forme juridice de societate comercială: societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea pe acţiuni, societatea în comandită pe acţiuni, societatea cu răspundere limitată. În accepţiunea legii 31/1990 modificată, acestea sunt formele juridice obligatorii în care o societate comercială trebuie să se organizeze pentru a putea dobândi personalitate juridică şi a funcţiona în condiţiile legii societăţilor comerciale.

Potrivit art. 3 din lege, diferenţele dintre formele societăţilor comerciale au drept criteriu întinderea răspunderii asociaţilor faţă de terţi pentru obligaţiile societăţii.

Capitolul I: Prezentarea generală a societăţilor pe acţiuni

Societatea pe acțiuni reprezintă forma juridică cea mai complexă și - în același timp - cea mai evoluată de societate comercială, ea fiind destinată în pricipal realizării unor mari afaceri, care necesită capitaluri însemnate.

Constituire. Societăţile pe acţiuni se constituie în baza unui act constitutiv, ce trebuie să cuprindă obligatoriu atât elementele specifice contractului de societate, cât şi cele ale statutului de funcţionare.

Specific societăţilor pe acţiuni este faptul că ele se pot constitui atât prin subscripţie instantanee, la fel ca orice altă societate comercială, membrii fondatori aportând la capital sumele de bani şi, eventual alte bunuri la care s-au obligat, cât şi prin subscripţie publică în baza unui prospect de emisiune.