Contractul de Leasing

I. CADRUL GENERAL DE REGLEMENTARE A CONTRACTULUI

In relaţiile economice nevoia tot mai acuta de resurse financiare si mai ales nevoia de mobilizare a acestora a determinat aparitia unor operatiuni economice si juridice variate. In cadrul tehnicilor moderne de promovare a relatiilor comerciale internationale, un loc deosebit il ocupa operatiunile de leasing si factoring. Ele reprezinta o cale de rentabilizare, de obtinere a unei eficiente economice sporite. In raport de tehnica folosita leasingul si factoringul sunt forme speciale de finantare, care permit o adaptare operative la cerintele pietii externe Utilizarea leasingului trebuie privită ca mijloc de acces ieftin şi rapid la tehnologia de vârf.

Analiştii comerţului internaţional au scos în evidenţă faptul că leasing-ul constituie o expresie a tehnicilor moderne de contractare în acest domeniu. Insistenţa asupra acestui tip de contract este explicată de mai mulţi autori prin pragmatismul şi eficacitatea lor. Avantajul rnajor pe care îl oferă leasingul este, fără îndoială, acela de a asigura finanţarea integrală a unei investiţii din fonduri exterioare, între-prinderea nedispunând de fondurile proprii necesare.

Sub acest aspect, leasingul constituie un remediu pentru lipsa de fonduri proprii, de care se lovesc întreprinderile create recent sau aflate în expansiune rapidă. În plus, el permite şi realizarea unor economii de fonduri proprii, ce pot fi utilizate în alte scopuri mai rentabile. La aceasta se adaugă faptul că rambursarea creditului se poate face din benefîciile obţinute prin exploatarea bunului finanţat prin leasing. Dar, acest avantaj trebuie pus în balanţă cu costul relativ ridicat, al operaţiunii, dacă se compară baremul de leasing cu procentul dobânzilor creditelor pe termen medm şi lung cheltuielile pe care le antrenează cele două moduri de finanţare. Totuşi, aceste comparaţii ar trebui să ţină seama de eşalonarea în timp a cheltuielilor suportate de întreprindere. Accelerarea ritmului concurentei si al progresului tehnic, nevoia luarii deciziilor de investitii chiar si atunci cand fondurile proprii si capacitatea de creditare sunt insuficiente au determinat dezvoltarea leasingului

1. Noţiune

În literatura juridică leasingul e definit ca fiind operaţiunea juridică ce are loc între o persoană(creditorul finanţator, de obicei o societate specializatăîn acest scop) care cumpără un bun de la vânzător spre al închiria altei persoane, numităutilizator (care în mod obişnuit este tot o intreprindere), care la sfârşitul contractului de locaţie are un drept de opţiune între trei posibilităţi şi anume: de a continua contractul de locaţie, eventual cu o chirie mai mica; de a rezilia contractul şi de a restitui bunul închiriat; de a cumpăra bunul respectiv contra unui preţ convenit în aşa fel încât să ţină seama, cel puţin în parte, de vărsămintele efectuate cu titlu de chirie (adică de amortizarea bunului pe aceasta cale şi deci de valoarea lui reziduală).

În alţi termeni leasing-ul este o cumpărare în scop de închiriere, urmată de o închiriere în scop de vânzare . Având o origine anglo-saxonă termenul „leasing” („to lease” - a închiria) se alătură celorlalţi termeni din sfera economico juridică consacraţi la scară internaţională fiind însă susceptibil de interpretări diferite ca urmare a diferenţelor de sens ale termenului chiar în ţările anglo-saxone, unde desemnează o varietate de tranzacţii. Etimologic, cuvantul „lease” provine din franceză. La rândul său „lease” îşi are originea în mai vechiul „laise" derivat al verbului „laisser”, care se trage din latinescul „laxare” .

Leasingul constă deci în cumpărarea de către o societate financiară, de la producători, a unor echipamentele industriale, mijloace de transport şi alte bumiri şi închirierea acestora unor întreprinderi, care, în. general, nu dispun de suficiente fonduri proprii sau împrumutate, închirierea efectuându-se pe o perioadădeterminată, în condiţii de plată şi de utilizare clar stipulate într-un contract ce constituie suportul juridic al acţiunii. Cu alte cuvinte, leasingul este o operaţiune de fînanţare la termen, care are drept suport juridic un contract de închiriere de bunuri.

Obiectul contractului de leasing îl constituie acordarea dreptului de folosinţă asupra unui bun, cu posibilitatea achiziţionării acestuia la expirarea termenului contractual, la un preţ care să ţină cont de vărsâmintele plătite anterior cu- titlu de rată de leasing (chirie). Deşi complex, contractul de leasing constituie un tot unitar în care se pot distinge cu uşurinţădouă sau mai multe contracte de bază şi unul sau mai multe contracte complementare.

Într-o altă accepţiune, „leasing-ul este o formă de comerţ şi finanţare prin locaţie (închiriere) de către societăţi financiare specializate în aceste operaţiuni, a unor maşini, utilaje, mijloace de transport şi a altor bunuri întreprinderilor a căror motivaţie să recurgăla această tehnicăde comerţ rezidă în specificul unor operaţiuni pe care le realizează (pe termen scurt şi nerepetabile) sau în faptul că nu dispune de suftciente fonduri proprii ori împrumutate pentru a le cumpăra "

În sfârşit leasingul poate fi definit şi ca o formă deosebită, modernă de comerţ exterior, de irnport-export, un sistem original de finanţare, sub forma închirierii unor mijloace de producţie având ca principală caracteristică disocierea dreptului de proprietate de cel de posesiune şi de utilizare.

Leasingul este deci o tranzacţie care prezintă urmatoarele caracteristici: disocierea dreptului de proprietate de cel de posesiune; riscul nu este un risc de producţie, ci un risc de proprietate de bunuri şi anume, proprietarul s-a asigurat înainte de a cumpăra bunurile că are cui să le închirieze pe o durată destul de lungă care să-i asigure acoperirea cheltuielilor şi o anumită rentabilitate; societatea de leasing nu este dezinteresată de rezultatele producţiei, ea trebuind să sprijine activitatea chiriaşului (întreţinere, reparaţii, service); leasingul lasă la latitudinea chiriaşilor potenţiali alegerea bunurilor şi furnizorilor, exercitându-se însă o puternică influenţă asupra acestora de către firma de leasing; societăţile de leasing exercităo influenţă mare asupra pieţei, mai ales când sunt specializate pe anumite sortimente de bunuri sau pe un anumit segment de piaţă, ceea ce conduce la organizarea de către înşişi producătorii a unor sectoare proprii de leasing.

În România sediul materiei se află în:

• Ordonanţa Guvernulm nr. 51 din 28 august 1997 privitoare la operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicată în M.Of. nr. 224 din 30 august 1997;

• Legea nr. 90 din 8 aprilie 1998 de aprobare cu modificări a Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997, pubUcatăîn M.Of. nr. 170 din 30 aprilie 1998;

• Legea nr. 99 din 26 mai 1999 privtnd unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, publicată în M.Of. nr. 236 din 27 mal 1999 care modifică şi completeazăOrdonanţa referitoare la operaţiunile de leasing şi societâţile de leasing.

În legislaţia noastră se prevede că operaţiunile de leasing sunt acelea „prin care o parte, denumită locator sau finanţator, transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar este cealaltă parte, denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice,. denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing, locatorul/finanţator se obligă să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing oi-i de a înceta raporturile contractuale" .

Pentru toate acestea, leasingul apare în comerţul mondial ca o cale nouă, promiţătoare de câştig, în care beneficiarii sunt: producătorul, finanţatorul şi utilizatorul.