Contractul de leasing - Speță privind contractul de leasing

I. Noțiuni introductive privind contractul de leasing

1.1. Aspecte generale privind contractul de leasing

Contractul de leasing nu este reglementat în Codul Civil , ci de către o lege specială, O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing. Contractul de leasing nu are natura unui contract independent, el constituind mereu o parte a operațiunii de leasing, o configurare a acestei operațiuni.

Contractul de leasing este contractul prin care o persoană (denumită locator/finanțator) transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosință asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părți (denumită locatar/utilizator), la solicitarea acesteia, contra unei plăți periodice (denumită rată de leasing), iar la sfârșitul perioadei de leasing, locatorul/finanțatorul se obligă să respecte dreptul de opțiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing, fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile juridice contractuale.

Operaţiunile de leasing pot avea ca obiect bunuri imobile, dar şi bunuri mobile de uz îndelungat, existente în circuitul civil, cu excepţia anumitor lucruri, cum sunt: înregistrările pe bandă audio şi video, piesele de teatru, manuscrisele, brevetele şi drepturile de autor. În mod obişnuit, bunurile date în locaţie sunt maşinile, echipamentele şi utilajele de uz comercial.

Leasing-ul poate fi definit atât din punct de vedere economic, cât şi juridic.

Din punct de vedere economic, leasing-ul reprezintă o operaţiune de finanţare în care finanţatorul asigură fondurile necesare pentru întreaga investiţie.

Din punct de vedere juridic, leasing-ul reprezintă un contract complex care permite unei persoane să obţină şi să utilizeze un lucru fără a plăti imediat preţul.

1.2. Tipuri de contract de leasing

Sunt două forme principale de contract de leasing:

- Contractul de leasing financiar (în cadrul căruia părțile poartă denumirea de finanțator și de utilizator), care este un contract de leasing în care elementul preponderent în intenția părților este de a asigura finanțarea achiziției bunului, după expirarea perioadei de utilizare.

- Contractul de leasing operațional (în cadrul căruia părțile se numesc locator și locatar) are ca element preponderent al intenției părților folosința bunului de pe durata leasingului, posibilitatea de opțiune cu privire la achiziția bunului la expirarea perioadei de leasing fiind subsidiar.

Legea stabilește un număr de clauze care, dacă se regăsesc în contractul de leasing, determină calificarea lui ca fiind contract de leasing financiar. Așadar, va fi contract de leasing financiar acela în cazul căruia este îndeplinită cel puțin una din următoarele condiții:

a) Riscurile și beneficiile dreptului de proprietate asupra bunului care face obiectul contractului de leasing sunt transferate utilizatorului la momentul în care contractul de leasing produce efecte (deci nu la sfârșitul perioadei de leasing, ci de la începutul contractului);

b) Contractul prevede expres accesul transferului dreptului asupra bunului care face obiectul leasingului către utilizator la momentul expirării perioadei de leasing (cu alte cuvinte, opțiunea de cumpărare este exprimată de utilizator încă de la semnarea contractului, urmând să producă efecte la expirarea perioadei de leasing);

c) Utilizatorul are opțiunea de a cumpăra bunul care face obiectul leasingului la momentul expirării contractului, iar valoarea reziduală exprimată în procente este mai mică sau egală cu diferența dintre durata normală de funcționare maximă, exprimată în procente;

d) Perioada de leasing depășește 80% din durata normală de funcționare maximă a bunului care face obiectul leasingului;

e) Valoarea totală a ratelor de leasing, mai puțin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egală cu valoarea de intrare a bunului.

Din punct de vedere al persoanei furnizorului, contractul de leasing poate fi:

- Leasing direct, în care finanțatorul/locatorul nu are în proprietate bunul ce face obiectul contractului de leasing, la momentul solicitării locatarului/utilizatorului;

- Leasing indirect, în care finanțatorul/locatorul nu are în proprietate bunul ce face obiectul contractului de leasing, la momentul solicitării locatarului/utilizatorului ci îl achiziționează de la un terț furnizor (de regulă indicat expres de către locatar/utilizator), în temeiul unui contract de vânzare – cumpărare, pentru a încheia ulterior contractul de leasing cu utilizatorul.

După bunul ce poate face obiectul contractului de leasing, acesta poate fi:

- Leasing imobiliar, când bunul ce face obiectul contractului de leasing este un bun imobil;

- Leasing mobiliar, ce are ca obiect bunuri mobile.

Din punct de vedere fiscal, în raportul cu autoritățile publice, din momentul încheierii contractului de leasing este considerat proprietar utilizatorul (de exemplu utilizatorul va suporta sarcinile fiscale impuse la nivel local pentru autoturismul ce face obiectul contractului de leasing).

1.3. Natura juridică a contractului de leasing

Leasing-ul este un contract de comerţ internaţional, încheiat prin acordul de voinţă, realizat între doi sau mai mulţi participanţi la comerţul internaţional. Complexitatea şi originalitatea unui asemenea contract este marcată de faptul că în intervalul dintre încheierea şi încetarea acestuia se disting mai multe faze:

- un contract de vânzare-cumpărare, încheiat de producător, ca vânzător, şi societatea de leasing care urmează să crediteze operaţiunea de leasing propriu-zisă în calitate de cumpărător, persoană care cumpără bunul pentru a-l închiria unui utilizator /client. Vânzătorul are obligaţia de a livra şi de a instala bunul, iar cumpărătorul are obligaţia de a plăti preţul.

- un contract de locaţiune, încheiat între societatea de leasing, pe de o parte, care devine finanţator, în calitate de nou proprietar al bunului, şi utilizatorul locatar de cealaltă parte, prin închirierea efectiv temporară a bunurilor de investiţie, a serviciilor, a utilajelor, a maşinilor, etc. Finanţatorul acceptă contractul numai după ce verifică solvabilitatea şi capacitatea profesională a utilizatorului.

- un contract de mandat, care intervine între finanţator-mandant şi utilizator - mandatar, calitate în care negociază şi încheie cumpărarea obiectului, echipamentului convenit cu vânzătorul asupra parametrilor tehnici, promiţând utilizatorului posibilitatea cumpărării bunului – de exemplu contractul de leasing imobiliar cu clauză de vânzare.

Astfel, contractul de leasing este rezultatul contopirii într-un tot unitar în care operaţiile juridice menţionate, considerate individual, sunt modelate de aşa natură încât ele să poată fi efectuate, deşi procesul de vânzare-cumpărare se încheie între producător şi finanţator Aşadar, contractul de leasing se perfectează pe baza clauzelor convenite între finanţator şi utilizator în virtutea raporturilor de mandat dintre aceştia.

Leasing-ul are un caracter consensual simplu, reprezentând acordul de voinţă al părţilor participante, de care e nevoie pentru a se putea încheia contractul. Cu toate acestea, arbitrajul instituţional din România, impune redactarea de către părţi a unui înscris constatator al contractului, care este necesar pentru a da acestora deplină certitudine în ceea ce priveşte existenţa, întinderea şi executarea contractului, dar şi de ordin probator.

Contractul de leasing are caracter irevocabil. Literatura de specialitate specifică faptul că, de regulă în cazul leasingului financiar, nu există posibilitatea rezilierii contractului din partea utilizatorului. Deci utilizatorul se obligă să plătească toate redevențele indiferent de împrejurări. Contractul de leasing operaţional are însă caracteristica de a putea fi reziliat, dar numai după expirarea perioadei de bază (intervalul de timp în care maşina, ca exemplu, nu riscă să sufere uzura morală).

Conform dispoziţiilor art. 71 alin. (1) şi art. 86 din Legea nr.105/1992 , contractul este supus condiţiilor de formă, stabilite prin legea care-i cârmuieşte fondul. De regulă, se impune încheierea contractului potrivit legii române, care poate privi incidenţa legii ţării partenerului străin sau incidenţa legii locului de încheiere a lui. Părţile pot alege, în virtutea lex voluntatis, legea care va cârmui operaţia juridică, legiuitorul român oferind această posibilitate prin textul art. 73 din Legea nr. 105 / 1992. Astfel, contractul este supus legii alese prin consens de părţi.