Elemente Corporale ale Fondului de Comerț

Notiuni generale privitoare la fondul de comert

La constituirea unei societati comerciale trebuie asigurata, în afara de organizarea de sine statatoare si îndeplinirea conditiei unui patrimoniu distinct sau a unui patrimoniu propriu afectat realizarii unui anumit scop în acord cu interesul obstesc. În etapa constituirii societatii, capitalul social coincide de regula cu patrimoniul social, deoarece în acest moment patrimoniul societatii este format în general din bunurile ce constituie obiectul aportului promis de asociati. Ulterior acestui moment, componenta si valoarea patrimoniului se vor modifica în functie de activitatea benefica ori nu a societatii. In cadrul patrimoniului social, se disting:

a) capitalul social, care constituie baza patrimoniala a societatii comerciale;

b) fondul de comert, denumit metaforic „patrimoniul comercial” al societatii comerciale c) alte drepturi si obligatii.

Fondul de comert este un element structural al patrimoniului social cu o semnificatie aparte; acesta este format din ansamblul bunurilor mobile si imobile, corporale si incorporale apartinând societatii, afectate exercitarii comertului. Notiunea de patrimoniu comercial atribuita în doctrina fondului de comert este de acceptiune exclusiv economica si se refera la totalitatea bunurilor destinate desfasurarii activitatii comerciale.

Conceptul de fond de comert este reglementat diferit în legislatiile tarilor europene. Începând din 1807, anul aparitiei Codului de comert francez si în special, odata cu aparitia Legii franceze din 17 martie 1909, fondul de comert dobândeste repere legislative substantiale. Acestea confera fondului de comert o imagine restrictiva si mai ales activa, în raport cu întreprinderea. În functie de legatura existenta între notiunea strict patrimoniala a fondului de comert si cea a întreprinderii unipersonale, legislatiile tarilor europene au fost divizate în trei grupe :

a) legislatii care cunosc o notiune a fondului de comert apropiata de cea din dreptul francez (de exemplu, legislatia Belgiei);

b) cele care au un sistem echivalent fondului de comert, dar care dau o imagine mai completa a realitatii patrimoniale a întreprinderii (de exemplu, Italia);

c)cele care ignora notiunea de fond de comert (de exemplu, dreptul englez, german sau olandez).

Dreptul belgian este cel mai apropiat de dreptul francez, fapt explicabil prin punerea în vigoare a codurilor napoleoniene în momentul anexarii Belgiei la Imperiu. În sistemul belgian exista acelasi dualism drept civil-drept comercial si conceptii analoge în ceea ce priveste teoria clasica a patrimoniului . Astfel, notiunea de fond de comert se regaseste în acest sistem ca un concept juridic unitar si distinct, ce nu cuprinde decât bunuri mobile, corporale si incorporale.

Dreptul italian cunoaste atât notiunea de fond de comert (azienda), cât si cea de întreprindere (empresa), concepte strâns legate între ele . Legislatia italiana defineste fondul de comert ca ansamblul bunurilor puse în lucru de catre întreprinzator pentru functionarea întreprinderii. Asadar, notiunea de fond de comert o presupune pe cea a întreprinderii; în plus, fondul de comert include bunurile mobile si imobile, materiale si imateriale, raporturile juridice active si pasive, si întreaga organizare destinata desfasurarii activitatii economice. În dreptul italian, fondul de comert cuprinde si bunurile imobile, creantele si datoriile comerciantului; de asemenea, cu toate ca are o configuratie unitara, fondul de comert nu dobândeste independenta juridica în raport cu patrimoniul întreprinzatorului.

Dreptul german nu cunoaste notiunea juridica de fond de comert analoga celei din dreptul francez, dar o cunoaste pe cea de întreprindere. Notiunea juridica de întreprindere înglobeaza toate exploatarile comerciale, indiferent de importanta acestora. Întreprinderea germana este compusa din diverse elemente: capitalul de exploatat, reunind bunurile corporale mobile si imobile si bunurile incorporale, fundamentate pe organizarea interna a întreprinderii (calitatea personalului, metoda de munca, clientela etc.).