Emiterea obligațiunilor

CAPITOLUL I

Introducerea obligaţiunii

Piaţa de capital, atât cea primara, cit şi cea secundară, înregistrează tranzacţii financiare nu numai prin intermediul titlurilor de proprietate, ci şi prin emisiuni de titluri de credit, destinate atragerii de fonduri băneşti sub forma de împrumuturi pe termene lungi sau medii. Destinatarii împrumuturilor pot fi societăţi comerciale publice şi private, instituţii de stat, guverne, autorităţi locale şi instituţii financiare etc. Capitalurile atrase în urma plasări de titluri de creanţa sunt utilizate în activităţi profitabile, ceea ce conduc la restituirea împrumutului, la plata unor dobânzi către posesorii de titluri , la obţinerea unui profit net, care va fi reinvestit de emitent, în scopul măririi capitalului social.

Titlurile de creanţa care aduc un profit fix, sub forma de dobânzi, sunt cunoscute, în general, sub numele de obligaţiuni. Pe piaţa de capital, de-a lungul timpului, au apărut forme diverse ale titlurilor de credit, sub diferite forme, denumiri, caracteristici, dar indiferent de aceste trăsături, le putem cuprinde în două mari categorii: obligaţiuni clasice şi alte titluri de împrumut cu profit fix.

Pe pieţele de capital sunt emise şi negociate mai multe tipuri de ob1igaţiuni clasice (directe), grupate in funcţie de două criterii: forma de prezentare, respectiv locul de contractare şi condiţiile de emisiune.

CAPITOLUL II

Noţiunea, natura juridica şi felul obligaţiunilor

Noţiunea de obligaţiune:

În anumite cazuri, capitalul social al societaţii poate deveni insuficient pentru a face faţă unor nevoi neprevazute pentru dezvoltarea societaţii.

Având nevoie de fonduri baneşti, societatea poate folosi mai multe căi pentru a le obţine.

Societatea poate proceda la majorarea capitalului social in condiţiile legi nr.31/1990.

Această cale nu poate fi folosită însă mai înainte de a fi liber complet, acţiunile din emisiunea precedentă ( art.92 alin.3 din legea 31/1990).

Totodată, ea are dezavantajul că poate duce la mărirea nr.de acţionarii, prin subscrierea noilor acţiunii de către persoane străine, societatea şi,în consecinţă, la micşorarea dividentului.

Societate poate apela la un credit acordat de o banca.

Un asemenea credit se acorda pe un termen scurt,ceea ce nu este avantajos pentru societate.

Deyideratul privind obţinerrea de fonduri băneşti se poate realiza numai la societatea pe acţiunii printr-un împrumut pe termen lung în formă specifică emisiunii de obligaţiuni.

Deci, societatea emite anumite titluri de credit, denumite obligaţiuni,care să acorde suma de bani de care are nevoie.

Din cele arătate rezultă că obligaţiunile sunt titlurii de valoare (de credit) emise de societate in schimbul sumelor de bani împrumutate, care incorporeaza îndatorirea sicietăţii de a rambursa aceste sume şi de a plăti dobânzile aferente.

Obligaţiunile care se tranzacţioneaza pe pieţele reglementate sunt calificate ca valori mobiliare (art.2,alin.1,pct.33 din legea nr.297/2004).

Natura juridică a obligaţiunilor:

Obligaţiunile emise de societate sunt fracţiuni ale unui împtumut unic contractat de către societate.

Tot odata, obligaţiunişe sunt titluri de valoare; ele încorporează dreptul la suma de bani,prevăzută în titlu.

Drept urmare, obligaţiunile fac parte,din categoria valorilor mobiliare.

Obligaţiunile sunt fracţiuni ale împrumutului cu o anumită valoare nominala; ele sunt egle şi indivizibile.

Deşi sunt titluri de valoare, ca şi acţiunile, totuşi,obligaţiunile au anumite caracteristici proprii.În consecinţă, caliatea de obligatar, adică de posesor al unor obligaţiuni, nu se confundă cu calitatea de acţionar.

Obligatorul nu are calitatea de acţionar, ci calitatea de creditor al societăţii pentru suna reprezentând valoarea obligaţiunii subscrise,având dreptul la restituirea sumei datorate şi la plata dobânzilor aferebte.

Acest drept al obligatarului există, indiferent dacă societatea a obţinut sau nu profit.

Nefiind acţionar, obligatarul nu are nici unul dintre drepturile acţionarului (dreptul la dividente, dreptul de a vota în adunarea generală ect.) şi nici nu suportă pierderile societăţii.