Evitarea Dublei Impuneri Internaționale

Partea I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND EVITAREA DUBLEI IMPUNERI INTERNAŢIONALE

Multe companii româneşti se gândesc la problemele create de dubla impunere fiscală.Nu toate ştiu, însă, că aceasta poate fi evitată.

În contextul evoluţiei economice din ultimii ani, se vorbeşte tot mai des despre dubla impunere fiscală internaţională, atât în discuţiile cu partenerii externi, cât şi în cele purtate cu organele administraţiei fiscale (mai ales cu ocazia derulării unui proces de inspecţie fiscală).

DEFINIŢIA ŞI FORMELE DUBLEI IMPUNERI; CRITERII DE IMPUNERE

Dubla impunere reprezintă „supunerea la impozit a aceleiaşi materii impozabile şi pentru aceeaşi perioadă de timp, de către două autorităţi fiscale din ţări diferite”.

Fenomenul de dublă impunere internaţională a mai fost definit şi ca „o impunere la impozite comparabile în două sau mai multe state a veniturilor sau elementelor de avere ale aceluiaşi contribuabil, pentru o perioadă de rimp limitată”.

Spitz B. considera că „dubla (multipla) impunere internaţională se produce atunci când autorităţile fiscale a două sau mai multe state încasează concomitent impozite având aceeaşi incidenţă, în asemenea mod încât o persoană susportă o obligaţie fiscală mai grea decât dacă ar fi fost supusă unei singure autorităţi fiscale”.

Dubla impunere intenaţională poate îmbrăca două forme:

a. dubla impunere economică;

b. dubla impunere juridică.

Forma economică a dublei impuneri apare în situaţia în care subiecţii impozabili sunt impozitaţi de mai multe ori pentru acelaşi obiect impozabil, pe când forma juridică internaţională presupune supunerea unei anumite materii impozabile de către două state diferite la acelaşi tip de impozit pe acelaşi exerciţiu financiar.

Dubla impunere juridică internaţională prin impozitarea repetată a veniturilor realizate, constituie un obstacol în dezvoltarea relaţiilor economice dintre state diminuând veniturile operatorilor internaţionali şi interesul acestora pentru efectuarea de investiţii în străinătate.

Apariţia dublei impuneri se datorează modului în care sunt aplicate anumite criterii care stau la baza impunerii veniturilor sau averii. În practica fiscală internaţională criteriile care stau la baza impunerii veniturilor sau averii sunt:

- criteriul rezidenţei(domiciliului fiscal);

- criteriul cetăţeniei;

- criteriul teritorialităţii.

Criteriul rezidenţei(domiciliului fiscal)

Problema domiciliului fiscal a unei persoane fizice care este rezidentă a celor două state între care s-a încheiat convenţia de evitare a dublei impuneri este rezolvată în practica internaţională astfel:

Persoana fizică este considerată ca fiind rezidentă în statul în care ea are o locuinţă permanentă, indiferent dacă aceasta îmbracă forma unei case sau a unui apartament, aflat în proprietate personală sau închiriat. Condiţia cerută este ca această locuinţă să fie utilizată în cea mai mare parte a anului, deci să nu aibă caracter vremelnic. Dacă persoana dispune de câte o locuinţă cu caracter permanent în fiecare din cele două state semnatare ale convenţiei, atunci ea este considerată ca fiind rezidentă a statului cu care are legături personale şi economice cele mai strânse. La determinarea acestui stat se ţine cont de unii factori (relaţiile familiale şi sociale, ocupaţia etc.). Dacă statul cu care persoana fizică are legăturile cele mai strânse nu poate fi determinat sau dacă ea nu dispune de o locuinţă cu caracter permanent în nici unul din cele două state, atunci persoana fizică este considerată rezidentă a statului în care locuieşte în mod obişnuit. Dacă persoana în cauză locuieşte în mod obişnuit în ambele state sau dacă nu locuieşte în mod obişnuit în nici unul din ele, atunci ea este considerată rezidentă al statului al cărei cetăţean este. Dacă are cetăţenia ambelor state ori a nici unuia dintre ele, atunci problema domiciliului fiscal va fi rezolvată prin înţelegere între cele două părţi interesate.

În cazul unei persoane juridice, aceasta se consideră ca fiind rezidentă a statului în care se află situat sediul conducerii sale efective. Prin sediu permanent, se înţelege o instalaţie fixă de afaceri prin intermediul căreia o întreprindere exercită, total sau parţial activitatea sa. Noţiunea de sediu stabil cuprinde un sediu al conducerii, o sucursală, un birou, o uzină, un atelier etc.

O întreprindere nu se consideră ca având sediul stabil într-un stat în care aceasta dispune de un curier, un comisionar general sau de un alt agent.

Criteriul cetăţeniei

Impozitele şi taxele se aplică cetăţenilor pentru veniturile şi bunurile obţinute atât în ţară cât şi în străinătate. Pentru bunurile şi veniturile obţinute în străinătate, perceperea impozitelor şi a taxelor prevăzute de legislaţia fiscală este justificată numai dacă pentru aceleaşi venituri sau bunuri nu s-au plătit impozite sau taxe în statul pe teritoriul căruia au fost obţinute sau dobândite, ori numai pentru diferenţa eventuală dintre impozitele şi taxele plătite în străinătate şi cele datorate pe teritoriul statului în cauză, evident dacă acestea din urmă ar fi mai mari. În privinţa unor asemenea venituri, legislaţia unor ţări (România) prevede:

- scutirea de impozit a drepturilor băneşti de autor primite din străinătate de către cetăţenii aflaţi în ţară;

- scutirea de taxe vamale a unor dintre bunurile dobândite în străinătate dobândite de către cetăţeni la întoarcerea în ţară etc.

Criteriul teritorialităţii