Excluderea asociaților din societățile comerciale

Dezbaterea in jurul regimului juridic al excluderii din societate constituie izvorul unei jurisprudente oscilante si locul de intalnire a celor mai diferite si indraznete opinii doctrinare.

La o privire sintetica si dupa o analiza stiintifica a dezbaterii, se poate afirma ca o parte a doctrinei, la care s-a raliat in principiu si instanta suprema, sustine o abordare pur conceptualista a excluderii, privita in mod esential ca fiind o sanctiune. Din caracterul sanctionator rezulta interdictia de operare a excluderii in lipsa unui text legal expres, de unde decurge si interpretarea restrictiva si limitativa a cazurilor de excludere prevazute la art. 217 al Legii nr. 31/1990. O alta parte - tot mai numeroasa - a doctrinei (care insa cauta sprijin intr-o jurisprudenta mult prea izolata si caracterizata prin solutii ale caror considerente sunt adesea lacunare) sustine, am putea spune, caracterul functional al excluderii din societate, privita indeosebi ca un remediu sau o alternativa la dizolvarea anticipata a societatii. Aceasta abordare se fundamenteaza pe caracterul institutional al societatii, al carei interes primeaza in fata celui personal, cu consecinta necesitatii indepartarii asociatului aflat la originea neintelegerilor sau culpabil de neindeplinirea unor obligatii derivand din contractul de societate, in vederea salvgardarii existentei si prosperitatii intreprinderii.

1. Temeiurile de excludere din societate in lipsa unor clauze statutare

1.1. Cauze legale de excludere-sanctiune

Art. 217 din legea societatilor comerciale prevede trei situatii de excludere a asociatilor din societatea in nume colectiv, in comandita simpla, cu raspundere limitata si a comanditatilor din societatea in comandita pe actiuni, motivata de nerespectarea de catre asociatul culpabil a unei obligatii legale ce intra in continutul juridic al calitatii de asociat. Mentionam de la inceput ca situatiile de excludere constand in falimentul sau incapacitatea asociatului cu raspundere nelimitata (art.217 lit.b) nu au in vedere sanctionarea asociatului vizat, ci confera excluderii un veritabil caracter de remediu fata de pericolul la care sunt expusi tertii, coasociatii si societatea, datorita situatiei speciale a unuia dintre asociati.

1.2. Necesitatea unei interpretari flexibile a prevederilor art. 217 din Legea nr.31/1990

a) Temeiul de excludere prevazut la art.217 lit.a

Asociatul care, pus in intarziere, nu efectueaza varsamantul aportului subscris prin actul constitutiv, poate fi exclus din societatea in nume colectiv, in comandita simpla si cu raspundere limitata. Aportul fiind expresia fidela a obligatiei de capitalizare a societatii, nevarsarea acestuia este sanctionata cu excluderea si in cazul societatii pe actiuni (este, de altfel, singurul motiv legal de excludere din societatea pe actiuni). In acest scop, art. 100 al legii stabileste o procedura speciala si costisitoare, in urma careia consiliul de administratie are optiunea de a-i urmari silit pe actionarii vizati sau de a-i exclude prin anularea actiunilor subscrise.

Aplicarea acestui temei de excludere pare sa ridice doua categorii de probleme. Cea dintai consta in justificarea acestei sanctiuni in cazul in care asociatul nu a varsat decat partial aportul subscris. Fata de imposibilitatea excluderii pro parte, solutia retinuta in doctrina a fost aceea de excludere (totala) din societate prin restituirea catre asociat a aportului partial varsat

Cea de-a doua consta in obligativitatea punerii in intarziere a asociatului debitor al aportului subscris. Desi instituita textual de catre lege, aceasta obligatie a fost uneori interpretata prin prisma art. 43 C.com., considerandu-se ca, o data implinit termenul de varsare a aportului, asociatul debitor este de drept in intarziere, cererea de excludere fiind pe deplin admisibila fara indeplinirea altor formalitati prealabile Solutia este criticata de autorii care evidentiaza ca, daca legiuitorul a facut apel la notiunea punerii in intarziere intr-un text special cum este art. 217 din legea societatilor comerciale, inseamna ca a inteles sa deroge de la principiul exigibilitatii de drept a obligatiilor comerciale si sa conformeze conditiile excluderii dispozitiilor art. 1079 Cod civil

b) Cazurile de excludere prevazute de art.217 lit.c) referitoare la asociatii cu raspundere nelimitata.

Cea dintai teza il sanctioneaza pe asociatul cu raspundere nelimitata care se amesteca fara drept in administrarea societatii.

In societatile in nume colectiv si in comandita, asociatii care nu detin calitatea de administratori se pot implica in administrare numai in trei situatii: in caz de divergenta intre administratorii care, potrivit actului constitutiv, sunt obligati sa lucreze impreuna; pentru autorizarea administratorilor in vederea intreprinderii unor operatiuni ce depasesc limitele activitatilor comerciale obisnuite pe care le practica societatea; precum si in cazul detinerii unui mandat special pentru o operatiune determinata.

O interpretare excesiv de riguroasa ar conduce la concluzia ca textul legal ii priveste numai pe asociatii care savarsesc acte concrete de gestiune in lipsa unui mandat general de administrare sau a unui mandat special avand ca obiect operatiuni determinate, provenite din actul constitutiv sau din partea adunarii asociatilor. In doctrina s-a promovat, pe buna dreptate, o interpretare extensiva, in sensul ca amestecul neavenit in administrare cuprinde si efectuarea acelor specifice de catre administratori, dar prin depasirea mandatului

Se pot incadra in acest temei de excludere situatii cum sunt: redactarea si trimiterea de oferte din partea societatii; negocierea si incheierea de contracte cu clientii sau furnizorii; acceptarea de facturi ori semnarea ordinelor de plata, a cecurilor sau biletelor la ordin; efectuarea de plati peste limita sumei stabilite in mandat; ordonarea platii cu prioritate a anumitor creditori sociali; implicarea societatii in orice activitati straine obiectului social, astfel cum este determinat in actul constitutiv etc.

Precizam ca, spre deosebire de cauza legala de excludere prevazuta la art.217 lit.d), nu trebuie facuta dovada relei-credinte ori a intentiei frauduloase a asociatului care se amesteca fara drept in administrare.

Legiuitorul ii dezavantajeaza in mod arbitrar pe comanditatii din societatile in comandita, in cadrul carora comanditarii, ca asociati cu raspundere limitata, s-ar amesteca fara drept in administrare. Situatia este foarte plauzibila, intrucat comanditarii, desi le este interzisa participarea la administrare in lipsa unei procuri speciale, sunt interesati in bunul mers al societatii si au tendinta de a se implica in gestiune Or, desi astfel de imprejurari sunt de natura a prejudicia interesele asociatilor comanditati, potrivit textului art.217 lit.c, teza intai, acestia nu pot obtine excluderea comanditarilor, acestia din urma fiind asociati cu raspundere limitata. Prin urmare, pentru a asigura protejarea comanditatilor, se impune interventia legiuitorului in sensul includerii printre asociatii vizati si a comanditarilor, in caz contrar fiind absoluta nevoie de implicarea puterii judecatoresti printr-o interpretare extensiva, contrara literei legii, dar devotata spiritului ei.