Paradisuri Fiscale

Paradisuri fiscale

1. Noţiuni introductive privind paradisurile fiscale

1.1. Noţiunea de paradis fiscal

Termenul de "paradis fiscal" nu poate fi definit în nişte limite concrete. El caracterizează orice ţară care nu percepe impozite sau are impozite reduse pentru unele (sau toate) categoriile de venituri, un anumit nivel de secret bancar sau comercial şi nici un fel de restricţii asupra schimburilor valutare. Deşi majoritatea statelor oferă o formă sau alta de facilităţi care să stimuleze investiţiile străine şi creşterea economică şi impun un oarecare nivel de protecţie pentru iinformațiile bancare şi comerciale, cele mai multe dintre ele nu vor ocroti aceste informaţii în ccazul unei anchete legitime desfăşurate de organele de aplicare a legii dintr-o ţară străină. Doar anumite ţări considerate paradisuri fiscale vor refuza aproape întotdeauna să-şi încalce propriile legi cu privire la secretul bancar, chiar şi atunci când ar putea fi vorba despre o încălcare a legilor uunei alte ţări.

Paradisul fiscal poate fi definit ca fiind spaţiul geografic (reprezentat de teritoriul unei ţări sau numai de o parte a teritoriului unui stat) în interiorul căruia se acordă numeroase şi felurite facilităţi fiscale: nu se percep impozite (ori acestea sunt instituite în cote reduse şi privesc numai unele categorii restrânse de venituri sau bunuri), se asigură - la un nivel ridicat - secretul bancar, este stimulată dezvoltarea activităţilor comerciale şi transferul beneficiilor, nu există restricţii în privinţa schimburilor valutare etc.

Potrivit unor estimări, ar exista circa 60 de state şi/sau teritorii care - practicând o fiscalitate redusă ori preferenţială - pot fi considerate (sau îşi pot revendica titlul ori statutul de) paradisuri fiscale. Este vorba - în marea majoritate a situaţiilor - de state ori teritorii mici (ca suprafaţă, ca număr de locuitori şi ca putere economică).

De asemenea aceste ţări sunt cunoscute pentru uşurinţa cu care se obţin licenţe de funcţionare pentru bănci şi corporaţii. Un străin poate înfiinţa o companie într-un paradis fiscal pentru a-şi desfăşura activitatea în altă ţară, fără ca ea să fie supusă controalelor exercitate asupra schimburilor valutare sau altor controale fiscale atât timp cât compania nu desfăşoară activitate în respectivul paradis fiscal.

1.2. Scurt istoric

Istoria paradisului fiscal ia naştere în Grecia Antică, unde, pentru a scăpa de taxa de 2 % la importuri şi exporturi, comercianţii se mută în insulele învecinate. În Evul Mediu, Londra este scutită de toate impozitele. În jurul anilor 1600, Flandra reprezenta un adevărat paradis fiscal, deoarece în porturile sale comercianţii aveau cele mai puţine restricţii, iar în 1889 una dintre cele mai mari bănci din Canada, Bank of Nova Scoţia, îşi deschide agenţii în Caraibe şi în Jamaica pentru a permite clienţilor să beneficieze de avantajele fiscale şi financiare în operaţiuni de comerţ internaţional.

Utilizarea de diferite legislaţii fiscale între două sau mai multe tari pentru a încerca să micşoreze obligaţiile fiscale este probabil la fel de veche ca impozitarea în sine. Se sugerează că Liga Hanseatica a fost prima care îmbrăţişat conceptul concurenţei fiscale încă din 1241, în timp ce alţii susţin că statutul fiscal al Vaticanului a fost primul exemplu de paradis fiscal (primele state papale fiind recunoscute în 756).

Paradisurile fiscale, aşa cum le ştim în ziua de azi, s-au născut greu (adică relativ târziu), dar s-au înmulţit repede. Explicaţia este simplă: abia spre sfârşitul secolului al XIX-lea a fost reglementată - pentru prima dată în Germania, apoi în Anglia şi în coloniile sale posibilitatea separării/delimitării răspunderii juridice a întreprinzătorului (asociat) de firma în care a investit (societatea comercială devenind persoană juridică, deci subiect de drept distinct, cu răspundere proprie) prin crearea societăţii cu răspundere limitată ; în acest fel, averea personală a asociatului a fost pusă la adăpost, fiind protejată de eventuala lipsă de performanţă a societăţii (care răspunde numai în limitele stabilite de lege şi prin actele constitutive - de regulă, doar în limita capitalului social). Disocierea răspunderii societăţii de răspunderea asociatului a determinat şi diferenţierea impozitului în impozit pe profit (datorat de persoanele juridice) şi impozit pe venit (ai cărui debitori sunt persoanele fizice).