Principiul Libertatii de Stabilire a Societatilor Comerciale

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Principiul Libertatii de Stabilire a Societatilor Comerciale.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 27 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept Comercial

Cuprins

Capitolul I Societăţile comerciale 6
1.1. Noţiune şi forme ale societăţilor comerciale 6
Capitolul II Sediul societăţilor comerciale 8
2.1.Sediul social şi importanţa acestuia 8
2.2. Distincţia între sediul social şi sediul real 8
2.3. Posibilitatea societăţii de a-şi transfera sediul dintr-o ţară în alta fără să se lichideze dar cu schimbarea naţionalităţii. 10
Capitolul III Principiul libertăţii de stabilire a societăţilor comerciale 10
3.1. Importanţa şi sediul materiei 10
3.2. Art. 43 - Noţiune , efect şi aplicare 11
3.3.Articolul 48 – noţiune 12
3.4.Exercitarea dreptului de stabilire 12
3.5. Deciziile Curţii Europene de Justiţie în materie 13
3.5.1.Libertatea de stabilire cu caracter principal. Imposibilitatea societăţii comerciale de a-şi transfera sediul real dintr-un stat membru în alt stat membru. 13
3.5.2. Libertatea de stabilire cu caracter secundar. Societate comercială constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru pe teritoiul căruia are stabilit sediul social dar nu desfăşoară nici o activitate. Înfiinţarea unei sucursale într-un alt stat membru.Refuzul înregistrării. 16
3.5.3. Societatea comercială constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru adept al teoriei incorporaţiunii. Exercitarea dreptului la libertatea de stabilire în alt stat membru adept al teoriei sediului real. 18
3.5.4. Libertatea de stabilire cu caracter secundar. Societatea comercială constituită în conformitate cu legislaţia unui stat membru pe teritoriul căruia are stabilit sediul social dar nu desfăşoară nici o activitate. Admiterea înregistrării sucursalei într-un alt stat membru. Condiţionarea sucursalei de a se prezenta ca societate comercială de naţionalitate străină. 21
3.5.5.Interzicerea unei societăţi comerciale constituite în temeiul dreptului său să îşi tranfere sediul în alt stat al Uniunii 23
Concluzie 25
Referinţe bibliografice 27

Extras din document

Introducere

Lucrarea de faţă îşi propune să evidenţieze progresele jurisprudenţei Europene asupra articolelor 43 şi 48 cu privire la principiul libertăţii de stabilire a societăţilor comerciale.

Sediul materiei îl reprezintă Titlul IV al Părţii a treia „Politicile şi acţiunile interne ale Uniunii”, denumit „Libera circulaţie a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor”din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene. Libertatea de stabilire a societăţilor comerciale este un subiect de actualitate şi în continuă transformare.

Lucrarea a fost secţionată în trei capitole. Primul capitol îşi propune să puncteze noţiuni generale cu privire la societăţile comerciale şi anume definiţia, forme, clasificarea, constituirea şi atributele de identificare ale societăţilor comerciale(firma, sediul şi naţionalitatea acestora).

Capitolul doi, denumit „Sediul societăţilor comerciale” cuprinde:

Sediul social şi importanţa acestuia. Sediul social este un element de identificare al societăţii. În funcţie de sediul social ales pentru societatea comercială se vor stabili: legea aplicabilă, instanţele judecătoreşti competente, naţionalitatea societăţii, locul unde trebuie îndeplinite formalităţile de înmatriculare, publicitate şi autorizare. Sediul social trebuie stabilit chiar înainte de înmatricularea societăţii comerciale la Registrul Comerţului.

Distincţia între sediul real şi sediul social. Sediul real a apărut pe deo parte datorită importanţei colectării creanţelor fiscal, sediul contribuabilului se regăseşte în materie fiscal reflectat în instituţia domiciliului fiscal, dar şi în cea de sediu permanent, când este vorba de activitatea unui nerezindent. În doctrină noţiunea de sediu era privită din prisma celor trei funcţii, respective: ca element de identificare a societăţii comerciale, ca loc de primire a corespondenţei şi ca locul din care organele de conducere executive coordonează actvitatea. Astfel apar diverse attribute ale noţiunii de sediu cum ar fi: real, principal, secundar.

La nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte recunoaşterea personalităţii juridice a societăţilor comerciale, doctrina cunoaşte două teorii referitoare la sediul social: teoria înmatriculării (aşadar sediul social al unei societăţi comerciale străine este dat de locul unde a fost înmatriculată; este cazul unor ţări ca Danemarca, Marea Britanie, Irlanda, Olanda) şi teoria sediului real (îşi are originea în protejarea intereselor locale; aceasta consider că sediul social este dat de locul în care se află centrul intereselor principale ale societăţii comerciale; acestă teorie fiind recunoscută în Franţa, Germania, Luxemburg, Portugalia, Belgia, Spania, Grecia). Sediul real reprezintă şi locul unde se află majoritatea activelor.

Posibilitatea societăţii de a-şi transfera sediul dintr-o ţară în alta fără să se lichideze dar cu schimbarea naţionalităţii. În România toate societăţile comerciale cu capital străin având sediul în ţară sunt persoane juridice române. Toate prevederile legale privind constituirea, organizarea, funcţionarea, modificare, dizolvarea, insolvenţa societăţilor comerciale sunt aplicate şi societăţilor comerciale. Criteriul stabilit de legea română pentru determinarea naţionalităţii unei societăţi comerciale este acela al sediului social. Societăţile comerciale cu sediul social în România, îşi vor putea transfera sediul social (fără dizolvare şi lichidare) în orice stat membru în care i se permite transformarea într-o formă de societate reglementată de legea statului membru în care societatea urmează să-şi transfere sediul social.

În capitolul trei lucrarea de faţă oferă o viziune asupra importanţei şi sediului materiei cu privire la principiul libertăţii de stabilire a societăţilor comerciale, stabileşte noţiunea articolelor 43 şi 48 şi exercitarea dreptului de stabilire. Efectul direct al celor două libertăţi înseamnă că resortisanţii comunitari au dreptul de a fi trataţi ca resortisanţii statului în cauză. Un stat membru trebuie să permită resortisanţilor unui alt stat membru să se stabilească sau să presteze servicii pe teritoriul acestuia în aceleaşi condiţii ca şi proprii săi resortisanţi. Orice discriminare în temeiul naţionalităţii este interzisă. Cu toate acestea, legislaţiile naţionale privind condiţiile de accesare şi de exercitare a activităţilor încă păstrează bariere pentru neresortisanţi, obligaţi eventual să se angajeze în studii suplimentare pentru a obţine calificările naţionale necesare pentru acoperirea costurilor şi greutăţilor suplimentare. Măsurile comunitare care au ca obiectiv exercitarea celor două libertăţi au rămas astfel valoroase şi tind în principal să asigure recunoaşterea reciprocă a legislaţiilor naţionale şi, posibil, armonizarea acestora. Capitolul trei mai cuprinde şi 5 decizii ale Curţii de Justiţie Europeană în această materie cauza Daily Mail, cauza Centros, cauza Uberseering, cauza Inspire Art, cauza Cartesio. Aceste cazuri evidenţiază evoluţia jurisprudenţei Curţii de Justiţi Europeană cu privire la libertatea de stabilire a societăţilor comerciale şi constituie o dovadă în sensul că în lipsa une armonizări legislative la nivel comunitar, statele member continuă să promoveze protejarea propriului sistem de drept faţă de societăţile comerciale înfiinţate în conformitate cu legislaţia unui alt stat membru.

Fisiere in arhiva (1):

  • Principiul Libertatii de Stabilire a Societatilor Comerciale.docx