Protecția Consumatorilor și Răspunderea pentru Produsele Defectuoase

Protectia consumatorilor înglobeaza mai multe seturi de activitati specializate, care au ca scop apararea si conservarea integritatii bio-psiho-sociale a persoanei, în calitate de utilizator al bunurilor si serviciilor distribuite sau comercializate prin intermediul retelelor publice de oferta sociala, sau prin piata nationala. Aceste seturi de activitati trebuie structurate pornind de la filosofia asigurarii unei dezvoltari umane armonioase, prin aplicarea politicilor de protejare a consumatorilor fata de incidenta unor pericole ce pot afecta sanatatea, siguranta, sau bunastarea economica si sociala a acestora.

În România transformarile sociale, politice si economice ale ultimilor ani au determinat mutatii si în plan legislativ. O problema noua cu care se confrunta juristii este aceeea a raspunderii pentru produse fata de consumatori. Aparuta ca raspuns la noile conditii ale economiei de piata si la necesitatea armonizarii legislatiei românesti cu aceea a statelor din Uniunea Europeana, în vederea integrarii, protectia consumatorilor este privita si la noi ca o necesitate. Au fost adoptate în acest sens acte normative de importanta majora, precum O.G. nr.21/1992 cu privire la protectia consumatorilor si articolele 114-116 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat. Reglementarile de drept international privat îsi justifica existenta prin transformarea consumatorului român într-unul cu vocatie internationala. Astfel, patrunderea pe piata româneasca a produselor din import, dezvoltarea turismului international si a mijloacelor de comunicare prin intermediul televiziunii faciliteaza aparitia litigiilor de consum de drept international privat.

Odata cu dezvoltarea stiintei, a tehnicii si tehnologiei, a comertului si a pietelor de desfacere, consumatorul a început sa fie pus în fata unor produse din ce în ce mai complexe. Prin intermediul mijloacelor de comunicare si informare, a publicitatii comerciale, consumatorul ia contact cu o piata în care agentul economic detine controlul absolut. În acest context, protejarea partii slabe a aparut ca o necesitate care s-a materializat într-o legislatie relativa la protectia consumatorului.

Problematica protectiei consumatorilor priveste indeosebi, aspecte referitoare la sistemul de relatii creat in cadrul pietei, generat de confruntarea consumului cu obiectul sau, respectiv cu produsul oferit de producator, la care se adauga cadrul de desfasurare a relatiilor ofertant - consumator, respectiv gradul de libertate in care are loc derularea fenomenelor de piata - jocul ofertei si cererii, liberalizarea preturilor, publicitatea comerciala, comportamentul personalului comercial, calitatea produselor etc.

Aducerea in discutie a problematicii privind protectia consumatorilor, nu trebuie insa sa determine ignorarea altor aspecte care, desigur, in momentul de fata apar ca deziderate, dar care, in timp, trebuie sa fie solutionate, pentru a putea face

intr-adevar pasul decisiv. Se are in vedere, in acest sens, pe de o parte, faptul ca

intr-un mod mai general, consumatorilor trebuie sa li se asigure importante beneficii printr-o politica de piata bine definita, care sa le permita a dispune de o alegere mai diversificata a produselor si serviciilor in conditiile unei piete mai competitive, iar pe de alta parte, crearea contextului, in cadrul caruia este esential sa apara faptul ca sunt recunoscute s i confirmate natura si obiectivele specifice politicilor privind consumatorii. Mai mult, este necesar sa se ajunga pana acolo, incat obiectivele respectivelor politici privind consumatorii sa nu mai fie considerate ca subproduse ale politicilor de piata sau ale politicilor concurentiale, ci abordari de sine statatoare, in cadrul carora consumatorii sa poata vedea cadrul, caile si instrumentele prin care drepturile le sunt protejate si promovate la nivel continental, sau mondial, in contextul politicilor globale promovate de statele europene sau din alte zone ale lumii. In consecinta, abordarile privind consumatorul vor trebui sa fie considerate ca segmente ale politicilor globale, dar conturate ca politici de sine statatoare, cu obiective proprii, prioritati proprii si instrumente proprii. Grija fata de consumator trebuie sa capete astfel legitimitatea deplina a unor politici distincte si autonome, functional integrate in cadrul celorlalte politici promovate de societate.

NOTIUNEA DE CONSUMATOR

Intaietatea utilizarii notiunii de consumator este disputata intre europeni si nord-americani. Pe cand cei din urma afirma ca presedintele John Kennedy a utilizat prima data notiunea in fata Congresului, in 1962, rostind celebrele cuvinte: „Consumers, by definition, include us all”, europenii pun pe seama economistilor folosirea termenului, in timpul crizei economice din 1930.

Indiferent unde si cand a fost denumit astfel, consumatorul a existat din cele mai vechi timpuri. Cumparator sau utilizator, el era protejat inca din antichitate impotriva viciilor ascunse ale lucrului achizionat. La contractul de vanzare din dreptul roman putea fi adaugat chiar si asa numitul „pactum disciplinentiae”, stipulat in favoarea cumparatorului, care avea posibilitatea sa inapoieze lucrul intr-un anumit termen, cand constata ca nu ii este pe plac.

(Aceasta putere discretionara a consumatorului de a retracta consimtamantul dat incepe sa faca parte din reglementarile protectiei consumatorului din Europa timpurilor noastre).

In evul mediu, consumatorul s-a aflat pe un plan secund. Tot interesul societatii era orientat spre industrie, aflata în faza incipienta. Desi produsele de pe piata prezentau un risc sporit pentru consumatori, ideea incurajarii dezvoltarii industriei i-a determinat pe legiuitorii acelor timpuri sa fie indulgenti cu fabricantii, sfatuindu-i pe cumparatori sa tina seama în tranzactiile lor de maxima: "caveat emptor".

Odata cu dezvoltarea stiintei, a tehnicii si tehnologiei, a comertului si a pietelor de desfacere, consumatorul a inceput sa fie pus in fata unor produse din ce in ce mai complexe. Prin intermediul mijloacelor de comunicare si informare, a publicitatii comerciale, consumatorul ia contact cu o piata, în care agentul economic (fabricant, distribuitor, comerciant) detine controlul absolut. Beneficiind de o mare putere economica acesta impune produsele pe piata, determinandu-1 pe consumator sa le achizitioneze, fie ca ele corespund sau nu necesitatilor Iui. Piata nu mai este locul în care consumatorul isi exprima sub forma de cerere trebuintele, permitand producatorului cunoasterea si satisfacerea lor, ci a devenit mijlocul prin care profesionistul acumuleaza cat mai mult capital. Pe de alta parte, viziunea contractualista a consumului a ramas fara fundament. Bunurile se dobindesc prin incheierea de contracte tip, standard, la care consumatorul isi exprima doar adeziunea, neputind negocia clauzele contractuale. In aceste conditii, in raportul de schimb se produce un dezechilibru: de o parte se afla profesionistul (producator, distribuitor, comerciant), puternic din punct de vedere economic, bine organizat si informat, iar de cealalta parte, consumatorul, dezinformat, lipsit de puterea de a negocia, slab din punct de vedere financiar si juridic.

In acest context, protejarea partii slabe a aparut ca o necesitate, care s-a materializat intr-o legislatie relativa la protectia consumatorului.

In Romania, interesul protectiei consumatorilor a aparut dupa 1989, alimentat de dorinta integrarii în structurile europene si de noile conditii din economia romaneasca. Consumatorul se confrunta cu problemele unei economii capitaliste in faza de început. Desi au fost adoptate acte normative destinate sa-1 protejeze, nu trebuie sa piarda din vedere maxima utilizata în evul mediu.