Regimul Juridic al Societății

Capitolul I

Noţiuni introductive

I.1. Introducerea în problematica societăţilor

comerciale

I.1.1. Funcţia economică a societăţii comerciale

Societatea comercială ca şi toate celelalte instituţii ale dreptului îşi datorează apariţia unor cauze economice sociale.1

Pe măsură ce societatea omenească s-a dezvoltat, iar nevoile economice şi sociale au crescut, oamenii şi-au dat tot mai mult seama că energiile individuale, oricât de mari ar fi fost ele, nu mai erau îndestulătoare pentru satisfacerea acestor nevoi. O acţiune individuală, indiferent de mărimea resurselor de muncă şi financiare ale întreprinzătorului, nu mai putea face faţă realizării unor activităţi economice de amploare. În aceste condiţii s-a născut ideea cooperării între mai mulţi întreprinzători, care să realizeze împreună astfel de activităţi.

Această idee şi-a găsit expresia, pe planul dreptului în conceptul de societate comercială, care implică asocierea a două sau a mai multor persoane, cu punerea în comun a unor resurse, în vederea desfăşurării unei activităţi economice şi împărţirii beneficiilor rezultate.

Asemenea grupări de persoane şi capitaluri, îmbrăcată în haină juridică a societăţii comerciale, au făcut posibile marile realizări ale veacului al XIX-lea, cum sunt: Canalul de Suez, Canalul Panama, exploatarea minelor şi zăcămintelor, reţele de căi ferate.

Societăţile comerciale au contribuit la dezvoltarea maşinismului şi comunicaţiilor, care au permis extinderea pieţelor, cu toate consecinţele benefice asupra civilizaţiei moderne.

Societăţile comerciale au fost şi sunt şi în prezent cel mai adecvat instrument juridic de drenare a energiilor umane şi financiare pentru realizarea unor scopuri sociale, ca şi pentru satisfacerea unor interese personale ale întreprinzătorilor.

I.1.2. Scurt istoric

Societatea comercială, entitate de natură contractuală, bazată pe asocierea liberă a membrilor ei, are o istorie de mii de ani.

Codul lui Hammurapi (regele Babilonului), reglementa activitatea comercială în mai multe dispoziţii. Astfel, art. 66-100 se referă la camată, art. 101-107 la activitatea negustorilor şi a auxiliarilor lor, iar art. 108-112 la cârciumi.2

Erau prevăzute în detaliu contractele de locaţiune, de comision, precum şi cele de împrumut.

La români, societatea comercială este considerată contractul consensual prin două sau mai multe persoane se obligă să pună ceva în comun, (un bun, o activitate a lor) pentru a realiza un câştig. Scopul lucrativ deosebea societăţile de asociaţii.

Societăţile erau de mai multe feluri:

a. societăţile tuturor bunurilor prezente şi viitoare (societas omnium bonorum);

b. societatea în care se pune în comun un singur lucru, de pildă un sclav (societas unius rei);

c. societatea în care se puneau în comun veniturile (societas quaestus), considerată tipul comun de societate;

d. societatea cu un singur fel de afaceri (societas alicuius negations), ca de pildă societatea publicanilor (societas publicanoru), care avea drept arendarea impozitelor statului.

De menţionat este că în dreptul roman societăţile comerciale, cu excepţia societăţii publicanilor, nu aveau personalitate juridică.3

Odată cu extinderea schimburilor comerciale care au urmat cruciadelor a apărut societatea în comandită. Ea constituia o soluţie pentru mobilizarea sumelor de bani deţinute de persoanele lovite de interdicţia de a specula fondurile proprii (nobilii, clericii) şi folosirea lor în acte de comerţ profitabile.