Societatea cu Răspundere Limitată

CAPITOLUL I

SCURT ISTORIC AL SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ

Societatea comercială cu răspundere limitată este creație a dreptului german; este reglementată pentru prima oară prin legea din 23 aprilie 1892, publicată în Reichgesetz blatt (Foaia de legi a imperiului) din 26 aprilie 1892. Această lege a fost sursa de inspirație pentru alte țări, astfel că Austria, prin legea din 6 martie 1906, Cehoslovacia, prin legea din 15 aprilie 1920, Polonia, prin legea din 13 iunie 1920, au reglementat societatea cu răspundere limitată.

În țările latine, această societate este introdusă în perioada interbelică sau imediat după al doilea război mondial.

În Franța, este reglementată prin legea din 7 martie 1925, în Luxemburg, prin legea din 9 martie 1923, în Belgia, prin legea din 14 iulie 1953, în Grecia, prin legea din 1 iulie 1971. În țările anglo-saxone, o formă similară cu societatea cu răspundere limitată este reglementată în 1908, 1913 și 1927.

În România, societatea cu răspundere limitată a fost cunoscută în Bucovina prin aplicarea legislației austriece și după unirea din 1918. Așa cum rezultă din statisticile vremii, a fost tipul de societate preferat de comercianți.

Succesul societății cu răspundere limitată în Bucovina și în țările europene a determinat introducerea sa în proiectul Codului comercial din 1938 care, din păcate, nu a intrat niciodată în vigoare.

Revenind pe plan european, constatăm că legiuitorul german a mers mai departe pe țărâmul limitării răspunderii asociaților creând, prin legea din 13 mai 1980, societatea cu răspundere limitată cu un singur asociat. Inspirându-se din aceste reglementări, Franța a introdus prin Legea nr. 85-697 din 11 iulie 1985 și prin Decretul nr. 66-909 din 30 iulie 1986, acest nou tip de societate, denumită întreprindere unipersonală cu răspundere limitată.

CAPITOLUL II

CONSTITUIREA SOCIETĂȚII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ

1. Actele constitutive

Constituirea societății cu răspundere limitată implică două formalități:

- întocmirea actului sau a actelor constitutive ceea ce presupune redactarea înscrisurilor și autentificarea acestora:

- înmatricularea societății, ceea ce implică existența cererii de înmatriculare, obținerea de avize și acte de autorizare, precum și controlul legalității înmatricularii, încheierea de înmatriculare a judecătorului-delegat, efectuarea înmatriculării societății și înscrierea fiscală a societății.

2. Noțiunea contractului de societate

O definiție a contractului de societate o găsim în codul civil (art. 1491), definiție care, deși referitoare la societatea civilă, întrunește toate elementele pe baza carora își desfășoară activitatea și societățile comerciale. Astfel, contractul de societate reprezintă acordul de voință prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună în comun bunuri, în scopul desfășurării unei anumite activități, în vederea obținerii și împărțirii beneficiilor ce ar putea eventual rezulta.

Contractul de societate care reprezintă fundamentul constituirii societății presupune și existența unui element psihologic, anume intenția fiecărui asociat de a conlucra sau colabora cu toți ceilalți asumându-și riscurile inerente ale unei activități desfășurate în comun.

În literatura de specialitate s-a analizat și natura juridică a contractului de societate comercială, a caracterului civil sau comercial al acestei convenții. Pornindu-se de la premise că art. 3 C. com. nu enumeră printre actele de comerț și încheierea de contracte de societate, s-a susținut că ne aflăm în fața unei convenții de natură civilă indiferent dacă el stă la baza constituirii unei societăți civile, comerciale sau agricole. Alți autori susțin că principalul act constitutiv al unei societăți comerciale are caracter comercial, intrucât contractul trebuie considerat a fi un act de comerț, obiectiv.

Există și o opinie recentă, în sensul că natura juridică a contractului de societate este – în esența sa – civilă, deoarece, pe de o parte, respectivul act juridic trebuie să îndeplinească toate condițiile de fond și de formă cerute de legea civilă pentru a fi considerat valabil încheiat, iar pe de altă parte, pentru că acest contract determină – de regulă – înființarea unei persoane juridice iar persoana juridică este de regulă, un subiect de drept civil, fiind supusă reglementarilor dreptului civil.

La baza constituirii societății comerciale stă un contract încheiat de persoanele interesate – viitori asociați ai societății. Contractul de societate este considerat actul constitutiv al societății comerciale, indiferent de forma ei. În cazul societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni și societății cu răspundere limitată, legea prevede un al doilea act constitutiv, statutul societății comerciale. În cazul societății cu răspundere limitată cu asociat unic nu se va încheia contractul de societate, ci se va întocmi doar statutul societății (art. 5 din Legea nr. 31/1990).