Structura și Votarea Planului de Reorganizare

Cuvânt înainte

Perspectiva aderării României la Uniunea Europeană şi dobândirea, în cursul anului 2004 a unui statut de economie de piaţă funcţională din partea Comisiei Europene (de fapt, o economie de piaţă ,,semifuncţională”) a declanşat un amplu proces de armonizare a legislaţiei în toate domeniile de reglementare, dar mai ales în cel economico-financiar şi juridic. Necesitatea instaurării şi menţinerii unui mediu economic ,,sănătos” a determinat orientarea cadrului normativ spre crearea de instituţii şi instituirea de proceduri menite să excizeze agenţii economici neperformanţi. În materia societăţilor comerciale, procedura prin care comercianţii neperformanţi sunt înlăturaţi este reglementată de Legea nr. 85/2006.

Prin insolvenţă cadrul legal defineşte acea stare a patrimoniului debitorului, caracterizată prin incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile.

Insolvenţa comercială nu presupune în mod necesar şi implicit ca activul patrimoniului debitorului să fie mai mic decât pasivul acestuia, condiţia esenţială de existenţă a stării de insolvenţă fiind imposibilitatea debitorului de a-şi plăti datoriile.

Procedura, pur comercială prin natura ei, are de regulă caracter colectiv, concursual, general şi unitar, având drept scop – declarat tot de către legiuitor – acoperirea integrală sau parţială a pasivului, fie prin reorganizarea comerciantului (implicit a activităţii acestuia) sau prin lichidarea unor bunuri din patrimoniul său până la stingerea pasivului, fie prin declararea falimentului.

Starea de insolvenţă a debitorului trebuie să rezulte exclusiv din imposibilitatea de plată a datoriilor. Nu va putea fi considerată stare de insolvenţă şi, pe cale de consecinţă, nu se vor aplica regulile care guvernează procedura reorganizării judiciare şi falimentului împrejurarea în care debitorul refuză, justificat sau nu, să onoreze debitele rezultate din raporturi contractuale sau obligaţii bugetare.

Procedura reorganizării judiciare şi falimentului este o procedură contencioasă, în care instanţa judecătorească, prin judecătorul sindic, exercită atribuţii de decizie şi control. Alături de instanţa de judecată şi de judecătorul sindic mai participă la aplicarea procedurii administratorului sau lichidatorului, adunarea creditorilor, comitetul creditorilor şi comitetul asociaţilor sau acţionarilor.

CAPITOLUL I. Dispoziţii generale privind procedura de reorganizare

Legiuitorul a avut grijă, încă de la începutul reglementării unei astfel de proceduri, datorită importanţei, complexităţii şi consecinţelor procedurii insolvenţei, să stabilească entităţile cărora li se aplică. Instituţia insolvenţei a suferit modificări substanţiale sub aspectul sferei destinatarilor supuşi aplicării acesteia, care, în sinteză, s-a extins de la debitorii comercianţi şi până la debitorii care nu au calitatea de comercianţi, care sunt prevăzuţi în mod expres de lege.

Astfel, dacă la început falimentul era rezervat exclusiv comercianţilor persoane fizice şi societăţilor comerciale, în reglementarea actuală respectiv in Legea 85/2006, observăm schimbarea opticii legiuitorului, în sensul extinderii procedurii la categorii de debitori care nu au calitatea de comercianţi, dar sunt prezenţi în câmpul raporturilor juridice comerciale.

Pe lângă persoanele cărora li se aplică procedura, art 1 reglementează şi procedurile incidente debitorilor aflaţi în dificultate. Astfel, sunt reglementate două proceduri: procedura generală şi procedura simplificată . Pentru ambele proceduri sunt prevăzute categoriile de debitori cărora li se aplică, precum şi cazurile în care se aplică aceste prevederi.

Legea defineşte procedura generală în art. 3 pct. 24 ca fiind procedura prin care un debitor care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1), fără a le îndeplini simultan şi pe cele de la art 1 alin. (2), intră, după perioada de observaţie, succesiv, în procedura de reorganizare judiciară şi în procedura falimentului sau, separat, numai în reorganizare judiciară ori numai în procedura falimentului. Perioada de observaţie este perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii şi data confirmării planului sau, după caz, a intrării în faliment, în alin. (1) sunt prevăzute atât categoriile de debitori supuşi procedurii generale, cât şi condiţiile instituirii acesteia, în acest sens, textul legal specifică faptul că procedura generală se aplică categoriilor de debitori aflaţi în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă.

O noutate o reprezintă introducerea noţiunii de insolvenţă iminentă, în accepţiunea legii, insolvenţă este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va mai putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei [art. 3 alin. (1) pct. 1 lit. b)]. Pe lângă insolvenţă iminentă, legea consacră şi noţiunea de insolvenţă vădită în acelaşi art. 3, stipulând că insolvenţă este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori. Trebuie reţinut şi faptul că prin însolvenţă legea înţelege acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Din lecturarea art. 1 rezultă că sunt doua condiţii pentru aplicarea procedurii generale. Prima condiţie este aceea ca debitorul să fie printre categoriile de subiecte enunţate de art. 1 alin» (1), iar a doua să se afle în stare de însolvenţă sau de insolvenţă iminentă