Studiu de caz privind reglementarea activității unei societăți comerciale

Legislaţia care reglementează înfiinţarea societăţilor comerciale, şi evident şi a societăţii cu răspundere limitată, este legea nr. 31 din 1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform acestei legi, se pot asocia şi forma o societate cu răspundere limitată atât persoane fizice, cetăţeni români sau străini cât şi persoane juridice române sau straine, cu un număr minim de 2 asociaţi şi maxim 50.

Legea prevede însă şi câteva excepţii:

- o singură persoană, fizică sau juridică, în cazul formei de SRL cu asociat unic;

- persoana fizică sau o persoana juridică nu poate fi asociat unic decât într-o singură societate cu răspundere limitată;

- societatea cu răspundere limitată nu poate avea ca asociat unic o altă societate cu răspundere limitată alcatuită dintr-o singură persoană.

SRL se constituie prin contract de societate şi statut sau doar statut în cazul S.R.L. cu asociat unic; Pentru ambele cazuri se poate întocmi un înscris unic denumit act constitutiv.

Semnatarii actului constitutiv, precum şi persoanele care au un rol determinant în constituirea societăţii sunt consideraţi fondatori. Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum şi pentru alte infracţiuni prevăzute de prezenta lege.

Societatea trebuie să aibă un sediu principal, care este locul, spaţiul şi adresa unde se găsesc organele sale de conducere şi serviciile administrative. Sediul social este un element de identificare a societatii în funcţie de care se stabilesc: legea aplicabilă, instanţele judecătoreşti competente, naţionalitatea societăţii, locul unde trebuie îndeplinite formalităţile de înmatriculare, publicitate şi autorizare.

Societatea poate înfiinţa sedii secundare, fără personalitate juridică (sucursale, agenţii, reprezentanţe, puncte de lucru, etc.)

Administrarea societăţii cu răspundere limitată

Potrivit legii, societatea cu răspundere limitată este administrată de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi, numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală. Administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării asociaţilor, mandatul de administrator în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate, nici să facă acelaşi fel de comerţ ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sancţiunea revocării şi răspunderii pentru daune. (art. 197 din Legea nr. 31/1990.)

Potrivit art. 77 din Legea nr. 31/1990, asociaţii care, reprezentând majoritatea absolută a capitalului social, aleg unul sau mai mulţi administratori, le fixează puterile, durata însărcinării şi eventuala lor remuneraţie, doar dacă, prin contractul de societate, nu se dispune altfel. Cu alte cuvinte, dacă în actul constitutiv nu se menţionează expres că administratorii pot fi şi neasociaţi, asociaţii reprezentând majoritatea absolută a capitalului social nu vor putea numi decât administratori din rândul asociaţilor.

Actul constitutiv poate stipula şi un alt mod de alegere şi revocare a administratorilor, precum şi de stabilire a conţinutului mandatului acestora, de pildă prin votul majorităţii numerice a asociaţilor ori prin votul unei majorităţi calificate raportată la numărul asociaţilor ori la capitalul social, drept pentru care există urmatoarele posibilitati legale:

1) administratorii sunt asociaţi desemnaţi prin contract (cu unanimitate de voturi). Revocarea lor, împotriva voinţei lor, nu este posibilă decât prin excludere;

2) administratorii asociaţi au fost aleşi ulterior, prin vot, putând fi revocaţi după aceeaşi procedură.

În cazul în care administratorii nu sunt prevăzuti în actul constitutiv şi nici nu au fost desemnaţi ulterior de către asociaţi, trebuie admis că fiecare asociat are dreptul de a administra societatea. Soluţia se întemeiază pe dispoziţiile art. 1517 pct. 1 C. civ., care, în lipsa unei prevederi exprese a Legii nr. 31/1990 sunt aplicabile.

Raporturile dintre administratori pot fi:

a) de independenţă a fiecăruia din administratori, în exercitarea mandatului conferit prin contractul de societate sau prin decizia asociaţilor (art. 75);

b) de conlucrare, pe baza principiului unanimităţii (art. 76), singura excepţie fiind pentru situaţii de urgenţă deosebite (art. 76 alin. 2), toate divergenţele fiind soluţionate prin votul asociaţilor care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social.

Pentru a preveni eventualele erori sau abuzuri pe care le-ar putea savârşi administratorul individual, legea acordă asociaţilor facultatea că, prin actul constitutiv, să prevadă obligaţia administratorilor de a lucra împreună. În acest caz, orice decizie va trebui luată în unanimitate. Dacă unanimitatea nu se poate întruni, decizia urmează a fi luată de asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social. Această situaţie este o aplicaţie particulară a prevederilor generale cuprinse în Codul comercial în materia mandatului.