Abuzul de Încredere

CAPITOLUL I

CARACTERIZAREA ABUZULUI DE ÎNCREDERE

SECTIUNEA I

ABUZUL DE ÎNCREDERE, INFRACTIUNE CONTRA PATRIMONIULUI

§1. Notiunea de abuz de încredere si caracterizarea acestuia

Abuzul de încredere este fapta persoanei care, detinând cu orice titlu un bun mobil al altuia, si-l însuseste sau dispune de el pe nedrept ori refuza sa-l restituie.

De esenta abuzului de încredere este acea comportare incorecta, abuziva si pagubitoare a celui care detine un bun ce i-a fost încredintat de altul pentru a-l pastra sau pentru a-i da o anumita întrebuintare, în dispretul încrederii ce i s-a acordat, trece acel bun în propria stapânire.

Abuzul de încredere constituie forma tipica de sustragere din avutul public sau privat a carei caracteristica esentiala rezida din faptul ca infractorul are deja bunul, în momentul savârsirii infractiunii, în posesie temporara sau detinere licita, în baza unui titlu ce exprima un raport juridic stabilit anterior între el si persoana în carei administrare operativa directa se afla acel bun, pe care si-l însuseste prin intervertirea ilicita a titlului, posesiunii temporare sau a detentiunii licita, într-o posesiune ilicita.

Însusindu-si bunul, infractorul se comporta si dispune de bunul respectiv ca de un bun propriu.

Asadar, pentru savârsirea acestei infractiuni este necesar în primul rând sa existe un raport juridic între victima si faptuitor, în temeiul caruia acesta din urma, dobândeste detentia bunului mobil,

si, în acelasi timp, are îndatorirea sa-l pastreze, sa-l restituie la termenul si în conditiile stabilite ori sa-i dea destinatia indicata de cel de la care l-a primit. Un astfel de raport juridic poate lua nastere dintr-un contract de depozit, comodat, gaj, uzufruct, etc. Devenit detentor precar al bunului, faptuitorul interverteste în mod abuziv aceasta destinatie într-o stapânire deplina si se comporta ca si cum ar fi proprietarul acelui bun, abuzând astfel de încrederea celui acre i l-a încredintat. Nu va fi savârsita deci infractiunea de abuz de încredere atunci când, în temeiul raportului juridic existent între parti, detinatorul bunului este îndreptatit sa dispuna de bun, sa si-l însuseasca, ori sa refuze restituirea acestuia. De asemenea, nu vor fi întrunite conditiile pentru existenta abuzului de încredere si în situatia în care raportul juridic existent nu este de natura sa transmita detentia bunului celui caruia i s-a încredintat.

§2. Pericolul social si necesitatea incriminarii si sanctionarii abuzului de încredere

Abuzul de încredere constituie o fapta care prezinta pericol pentru societate, deoarece loveste în acel minim de încredere si probitate care trebuie sa existe în raporturile patrimoniale dintre membrii colectivitatii, încredere si probitate fara de care relatiile de ordin patrimonial nu s-ar putea forma, dezvolta si consolida în mod normal.