Abuzul în Serviciu Prevăzut de Codul Penal Român

Capitolul I. Infracţiunea de abuz în serviciu în general

1.1. Preliminarii.

Primul capitol al titlului VI din Codul penal român consacrat infracţiunilor care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de lege, cuprinde printre alte subgrupe şi cea a infracţiunilor de serviciu sau în legatură cu serviciul. În cadrul acestui capitol regăsim infracţiunea de abuz în serviciu sub diferite forme : abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, infracţiune reglementată de art. 246 C.pen., abuzul în serviciu prin îngradirea unor drepturi, reglmentat de art. 247 C.pen., abuzul în serviciu contra intereselor publice, reglementat de art. 248 C.pen., iar în cadrul art. 248¹ este consacrată o formă agravată comună pentru toate cele trei forme ale abuzului în serviciu, care se va reţine atunci când s-au produs consecinţe deosebit de grave.

Cu scopul de a asigura o cât mai eficientă protecţie a relaţiilor între autorităţi şi persoanele fizice sau juridice de drept privat, precum şi între diferitele autorităţi publice existente, legiuitorul a prevăzut pe lângă acest capitol din Codul penal, consacrat activităţilor publice şi o lege specială: Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Articolul 13² din Legea 78/2000 este relevant în ceea ce priveşte infracţiunile pe care le tratăm în cuprinsul acestei lucrări deoarece reglementează o formă agravantă, comună tuturor infracţiunilor de abuz în serviciu, şi anume: atunci când în urma săvârşirii lor, funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Infracţiunile de serviciu sunt caracterizate în primul rând prin valoarea comună ce se apară prin intermediul lor, valoare reprezentată de bunul mers al activităţii organizaţiilor publice şi totodată apărarea intereselor legale ale persoanelor particulare. Infracţiunile din această grupă sunt caracterizate şi de cerinţa pe care subiectul activ trebuie să o îndeplinească, şi anume să fie vorba de un funcţionar public sau de un funcţionar, conform definiţiilor de la art.147 alin. 1 şi 2 C.Pen. Aceste infracţiuni sunt deci, fapte săvârşite în cadrul activităţii pe care funcţionarii publici sau funcţionarii în general, o desfăşoară pentru îndeplinirea sarcinilor lor de serviciu. Acţiunea sau inacţiunea prin care aceste fapte se săvârşesc, se integrează inerent activităţii lor de serviciu , iar pentru ca fapta să se integreze în cadrul grupei infracţiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul este impusă, de regulă, condiţia ca activitatea infracţională să se desfăşoare în timpul sau în legătură cu îndeplinirea acestor atribuţii. În caz contrar, dacă nu respectă această condiţie, fapta ar putea să constituie o infracţiune dintr-un alt capitol al Codului penal sau dintr-o lege specială, sau chiar să nu întrunească elementele de tipicitate ale niciunei alte infracţiuni rămânând deci o faptă nesancţionată.

1.2. Aspecte comune.

Într-o încercare de a defini infracţiunile de serviciu, acestea au fost considerate în doctrină ca fiind : acele fapte de pericol social săvârşite de funcţionari sau de alţi salariaţi prin încălcarea îndatoririlor lor de serviciu, sau de alte persoane, dar în legătură cu modul de exercitare al serviciului de către funcţionari sau de alţi salariaţi. Există numeroase forme pe care aceste infracţiuni le pot îmbrăca, acestea fiind extrem de diverse, dar conexate de un element specific comun tuturor, săvârşirea infracţiunii în timpul sau în legătură cu serviciul. Astfel, în funcţie de gradul de pericol social al faptei comise sau de atingerea adusă valorii sociale ocrotite, ne putem afla, spre exemplu, în prezenţa unui abuz în serviciu în formă agravată, care a produs urmări deosebit de grave sau doar în situaţia unei infracţiuni de neglijenţă în serviciu, reglementată de art. 249 C.pen, ambele fapte exemplificate integrându-se în subgrupa infracţiunilor de serviciu sau în legatură cu serviciul.

Funcţionarii din sistemul public au obligaţia de a-şi îndeplini activităţile de serviciu având în vedere respectarea intereselor legale ale cetăţenilor, fără a se aduce prejudicii bunei activităţi a instituţiilor publice şi pentru a conduce astfel la o bună desfăşurare a activităţilor de interes public. În mod ideal, este de dorit ca întreaga lor activitate să se desfăşoare cu respectarea principiilor constituţionale şi fără a se abuza de poziţia ierarhică în care se află anumiţi subiecţi de drept. Aceştia trebuie să dea dovadă de o anumită imparţialitate în tratarea cererilor tuturor persoanelor, fără a prejudicia niciuna dintre ele şi fără a aduce atingere vre-unui drept al persoanelor implicate, conlucrând astfel la idealul dorit de către societate care constă, alături de alte deziderate, şi în asigurarea bunul mers şi al imparţialităţii în faţa autorităţilor publice sau altor instituţii.