Acordul de recunoaștere a vinovăției - Constant 2020

Abstract

Lucrarea abordează o instituție cu caracter de noutate în legislația națională în sensul că acordul de recunoaștere a vinovăției a fost introdus în sistemul nostru de drept odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Penală la data de 01.02.2014. Avantajul conferit de introducerea acestei proceduri constă în principal în celeritatea procedurii, diminuarea costurilor cât și simplificarea activității din cursul urmăririi penale. Studiul nostru realizează și o retrospectivă de drept comparat în materie. Vor fi expuse condițiile în care se încheie un acord de recunoaștere a vinovăției, cine poate încheia o astfel de înțelegere, persoanele abilitate să avizeze această înțelegere precum și soluțiile pe care instanța le poate pronunța în situațiile în care inculpații înțeleg să se prevaleze de aceste dispoziții legale. Totodată, va fi analizată și Hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Natsvlishvili și Togonidze împotriva Georgiei. De asemenea, va fi analizată instituția acordului de recunoaștere a vinovăției prin raportare la procedura simplificată pentru a înțelege asemănările și deosebirile între aceste două instituiții juridice. Vom avea în vedere și practica judiciară relevantă precum și intervențiile Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale Curții Constituționale, ce s-au pronunțat în repetate rânduri cu privire la acordul de recunoaștere a vinovăției. În concluzie, această instituție juridică își demonstrează pe deplin utilitatea prin aceea că accelerează actul de justiție, sancționarea persoanelor care comit infracțiuni se realizează la costuri minime iar probatoriul administrat în faza de urmărire penală conturează, fără niciun dubiu, vinovăția inculpatului.

CUVINTE CHEIE: pedeapsă, acord de recunoaștere a vinovăției, acord de recunoaștere a învinuirii, proces echitabil, control de constituționalitate.

Introducere.

Lucrarea abordează o instuție juridică cu caracter de noutate in legislația penală națională, plecând de la teza că procesul penal este asemănător unui joc în care există niște reguli obligatorii pentru prinderea și condamnarea unui infractor, care trebuie să treacă printr-un proces drept și corect pentru a se evita astfel erorile si ororile judiciare. Astfel, dreptatea poate să se înfaptuiască mult mai ușor, evitându-se dezămăgirile și gândurile inculpatului cum că a fost nedreptățit.

Importanța lucrării abordate se fundamentează pe ideea că aplicarea pedepsei, pentru savârșirea unei infracțiuni este răspunsul pe care societatea îl dă în raport cu paguba produsă. Caracterul represiv al pedepsei este un mesaj pentru întreaga societate în contracararea fenomenelor antisociale, respectiv a criminalității, urmărindu-se în concret corijarea conduitei infracționale. Concret, scopul declarat îl reprezintă restabilirea ordinii juridice în societate realizată de către stat prin prepușii săi prin raportare asupra laturii de pedepsire sau represiune, și cea de prevenție. În acest sens, este deosebit de relevantă afirmația unor autori care susțin că “pedeapsa se aplică nu pentru a ispăși un rău făcut - crima - ci pentru a împiedica alte rele, alte crime în viitor” .

În sistemul judiciar în materie penală din România, pedepsele constituie unul din cei trei piloni existenți care funcționeaza alături de infracțiuni și răspunderea penală. Pe cale de consecință, atât sancțiunile penale cât și aplicarea acestora sunt guvernate de principiile de bază ale procesului penal, precum legalitatea, individualizarea sancțiunilor penale, personalitatea sancțiunilor penale.

Noul Cod de Procedură Penală, intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, a adus unele modificări in conținutul principiilor fundamentale ale procesului penal. Aceste modificări sunt în concordanță cu influența deosebită pe care a avut-o Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care analizând diferite sisteme de drept aparținând statelor semnatare ale convenției a pronunțat hotărâri obligatorii care au necesitat adoptarea unor concepte specifice unui sistem procesual sau ale celuilalt.

Modalitatea prin care lucrarea își atinge obiectivele se realizează prin prezentarea modalitaților prin care statul poate încheia ințelegeri cu infractorul, hotărând forme de răspundere penală reciproc avantajoase. Prin această manieră de aplicare a unei pedepse, statul urmărește obținerea unui rezultat satisfăcător pentru societate la un cost minim. Raportându-ne la ideologia acestui sistem putem înțelege rațiunea introducerii unor instituții noi de către Noul Cod de Procedură Penală, cum ar fi: acordul de recunoaștere a vinovăției sau recunoașterea învinuirii.

Stadiul cunoașterii acestei materii se concretizeaza prin studiul individual al numeroaselor lucrări existente în materia recunoașterii instituției supuse studiului, prin lecturarea hotărârilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție cu trimitere la această instituție și prin însușirea jurisprudenței Curții Constituționale a României care a suspus in repetate rânduri controlului de constituționalitate dispozițiile în această materie.

Instituția acordului de recunoaștere a vinovăției a fost adoptată în legislația noastră într-un mod asemănător celui din alte sisteme procesuale penale continentale. Dispozițiile referitoare la acordul de recunoaștere a vinovăției sunt reglementate de articolul 478 și următoarele N.C.P.P.