Acțiunea penală

Notiunea de actiune penala

Concluziile generale desprinse din prezentarea actiunii in justitie sunt valabile in mare masura si pentru actiunea penala, tinandu-se seama de specificitatea conflictului de drept penal izvorat din savarsirea infractiunii si a principiilor fundamentale de organizare si desfasurare ale procesului penal.

Incalcarea normei penale da nastere unui raport juridic de drept substantial intre stat si infractor, in baza caruia statul are dreptul sa traga la raspundere penala pe infractor, iar acesta are obligatia de a suporta toate consecintele ce decurg dintr-o eventuala condamnare. Uneori, prin incalcarea acestor norme, se produc si anumite pagube materiale; in acest caz se naste si un raport de drept civil, in baza caruia cel pagubit poate pretinde reparatii materiale sau morale.

In alte situatii, fapta penala deschide calea si pentru exercitarea altor actiuni (disciplinare, administrative), dar care sunt actiuni extrapenale.

Deducerea raporturilor de drept penal si de drept civil, in fata organelor competente se face pe calea unei actiuni judiciare. Astfel, raportul juridic penal material este dedus in fata organelor penale prin promovarea actiunii penale, iar raportul juridic de drept civil prin exercitarea actiunii civile.

Prin intermediul actiunii penale, in cadrul procesului penal, se realizeaza aplicarea normelor penale privitoare la infractiuni si pedepse, se valorifica dreptul statului de a-l trage la raspundere penala pe infractor, se constata infractiunea savarsita, se stabileste periculozitatea si vinovatia faptuitorului, in vederea aplicarii unei pedepse corespunzatoare. Sau, in alte cazuri, se constata inexistenta infractiunii sau nevinovatia celui supus judecatii, ori se constata existenta vreunei cauze care inlatura sau exclude aptitudinea functionala a actiunii penale (fapta nu exista sau nu este prevazuta de legea penala, a intervenit amnistia, prescriptia ori decesul faptuitorului).

In literatura de specialitate notiunea de actiune, in general, este discutata sub doua aspecte, cel al dreptului material (substantial) si cel al dreptului formal (procesual).

Sub aspect material, actiunea penala constituie expresia dreptului de a trage la raspundere penala pe faptuitor, dreptul statului de a promova actiunea penala nascuta din incalcarea normei juridice de incriminare. Altfel spus, dreptul pe care unul dintre subiectii raportului juridic (subiectul pasiv al infractiunii) il are de a impune, prin intermediul organelor judiciare competente, celuilalt subiect (subiectul activ al infractiunii) respectarea dreptului incalcat. Savarsirea unei infractiuni face ca dreptul virtual al statului de a obtine, prin organele sale, aplicarea sanctiunilor de drept penal infractorilor, sa capete eficienta reala.

Sub aspect procesual, actiunea penala este instrumentul juridic prin intermediul caruia se deduce in fata organelor judiciare raportul conflictual de drept penal in vederea dinamizarii procesului penal si a realizarii scopului sau

Actiunea penala este deci mijlocul juridic prin care se realizeaza in justitie tragerea la raspundere penala si pedepsirea inculpatului, precum si a persoanei juridice

Prin folosirea in rem a actiunii penale se declanseaza activitatea procesuala, iar prin efectuarea actelor procesuale, cu privire la folosirea in personam si la exercitarea ei, se dinamizeaza activitatea organelor judiciare pana la rezolvarea definitiva a cauzei penale.

Cele doua aspecte ale notiunii de actiune se confunda de multe ori, desi actiunea in sens procesual se pune in miscare si se exercita numai pe baza dreptului la actiune in sens material. Deosebirea dintre cele doua aspecte explica de ce poate sa existe dreptul la actiune, in sens material, fara insa a se putea pune in miscare actiunea penala in sens procesual (nu sunt indeplinite conditiile impuse de normele dreptului procesual).

In stiinta dreptului procesual penal au fost date numeroase definitii actiunii penale, care - desi uneori diferite intr-o oarecare masura - sunt apropiate in esenta, intrucat prefigureaza in acelasi mod obiectul actiunii penale, obiect pe care il determina expres si categoric chiar legea (art. 9 din Codul de procedura penala).

Actiunea penala este conditia necesara ca o instanta sa exercite atributiile sale jurisdictionale. Actiunea traseaza in acelasi timp limitele in care se exercita aceste atributiuni, ele fiind in mod obisnuit determinate de actul procesual prin care s-a facut cererea in justitie. Promovarea actiunii penale are drept scop sesizarea instantei care odata investita este obligata sa judece. Instanta nu poate judeca o cauza decat in masura in care se exercita impotriva inculpatului o actiune penala, intrucat aceasta este energia care insufleteste intreg procesul.

In ceea ce priveste definirea actiunii penale este de remarcat faptul ca unii autori au pornit de la terminologia folosita in codurile de procedura penala in vigoare. Asa s-a ajuns intr-un timp la parerea majoritara potrivit careia actiunea penala se naste din infractiune. Din terminologia folosita de aproape toate codurile de procedura penala moderne (mai ales cele europene) rezulta, aproape invariabil, aceeasi concluzie. Asemanator s-a exprimat si legiuitorul nostru atat in cazul codului de la 1864, art. 1: "Orice infractiune a legii penale da nastere la o actiune publica si poate produce si o actiune privata", cat si al celui din anul 1936, art. 1: "Orice infractiune da nastere la o actiune penala si poate da loc totodata la o actiune civila". Ambele au la baza ideea ca actiunea penala se naste din infractiune.

De altfel formularea impartasita de unii autori, ca actiunea penala izvoraste automat si invariabil din faptul penal savarsit, fara nici o exceptie, a fost mentinuta in continuare si de Codul de procedura penala din 1936, cu toate modificarile ce i-au fost aduse pana in anul 1960.