Acțiunile directe și recursurile în fata Curții Europene de Justiție

Într-un context general, evoluţiile din ultimii ani din cadrul Uniunii Europene au făcut ca statele membre să se confrunte cu dificultăţi în cadrul sistemelor lor naţionale, atât pe plan politic, social, economic, cât şi juridic.

Procesul de aplicare a dreptului Uniunii Europene ridică pentru state importante probleme legate de asigurarea transpunerii lui în viaţă, ceea ce a necesitat din partea organismelor UE parcurgerea procedurilor de avertizare, mergând până la adoptarea unor măsuri de constrângere împotriva statelor care refuză sau întârzie să transpună în legislaţia naţională prevederile de bază ale instrumentelor comunitare. Apropierea sistemelor de drept constituie şi astăzi un proces dificil, deoarece este bine ştiut faptul că dreptul este inevitabil legat de stat, iar elaborarea unui drept comun presupune, în mod firesc o autoritate care să-l unifice de natură să garanteze respectul şi aplicarea normelor cu valoare generală.

Astfel, în procesul integrării dreptului unional în ordinea de drept a statelor membre Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este instituţia competentă, în acest sens reprezintă singura autoritate care, prin intermediul unei jurisprudenţe de drept a consacrat principiile fondatoare ale dreptului unional, precum şi integrarea acestora, prin intermediul normelor unionale în dreptul intern al statelor.

Întrucât normele procesuale diferă de la un stat la altul, este evident că aplicarea principiilor dreptului UE diferă în ceea ce priveşte mijloacele procesuale utilizate de la un stat la altul, în acest context Curtea de la Luxembourg a înţeles să acorde valoare de principiu acestor diferenţe, consacrând autonomia procedurală a instanţelor naţionale prin jurisprudenţa sa. Deşi armonizarea pe cale jurisprudenţială pare o misiune dificil de atins Curtea de Justiţie a stabilit pentru instanţele naţionale puncte de reper ce urmăresc asigurarea uniformă a dreptului UE pentru toate statele.

Capitolul I. Acţiunile directe şi recursurile în faţa CJUE

Actiunile in fata instantelor europene

Actiunile care pot fi introduse la Curtea de Justitie a Uniunii Europene, mai precis la instantele din cadrul acesteia, sunt: acţiunea preliminară; acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor; acţiunea în anulare; acţiunea în constatarea abţinerii nejustificate de a acţiona; acţiunea de arbitraj.

In acord cu reglementarile dreptului Uniunii Europene, instantele unionale, cu precadere sau exclusiv, dupa caz, Curtea de Justitie: în virtutea prevederilor art. 7 TUE şi a celor ale art. 269 TFUE, CJUE are competenţe de control pe care le exercită în procedura de sancţionare a statelor care încalcă în mod flagrant valorile fundamentale ale UE din art. 2 TUE; au competenţe de a învesti cu titlu executoriu acele hotărâri judecătoreşti adoptate de instanţele naţionale prin care pot fi urmărite silit bunurile aparţinând UE; au competenţe jurisdicţionale de natura dreptului internaţional public în domeniul SEE (Spaţiul Economic European) - astfel în cazul în care părţile membre SEE nu se înţeleg cu privire la interpretarea Tratatului SEE pot decide să se adreseze Curţii de Justiţie; respectiv un stat membru, Parlamentul European, Consiliul sau Comisia pot, în conformitate cu prevederile art. 218 alin. (11) TFUE, obţine avizul Curţii de Justiţie cu privire la compatibilitatea unui acord preconizat de prevederile tratatelor.

Pentru a-şi îndeplini cu bine misiunea, Curţii i-au fost atribuite competenţe jurisdicţionale bine definite, pe care le exercită în cadrul procedurii întrebărilor preliminare şi al diferitelor categorii de acţiuni.

- Procedura întrebărilor preliminare

Curtea de Justiţie colaborează cu instanţele judecătoreşti din statele membre, care sunt instanţele de drept comun în materia dreptului comunitar. Pentru a asigura o aplicare efectivă şi omogenă a legislaţiei comunitare şi pentru a evita orice interpretare divergentă, instanţele naţionale pot şi uneori trebuie să se adreseze Curţii de Justiţie solicitându-i să clarifice un aspect privind interpretarea dreptului comunitar, în scopul de a le permite, de exemplu, să verifice conformitatea legislaţiei naţionale cu dreptul comunitar. Cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare poate de asemenea avea ca obiect controlul validităţii unui act de drept comunitar.

Răspunsul Curţii de Justiţie nu ia forma unui simplu aviz, ci a unei hotărâri sau a unei ordonanţe motivate. Instanţa naţională destinatară este ţinută de interpretarea dată atunci când soluţionează litigiul aflat pe rolul său. Hotărârea Curţii de Justiţie este în aceeaşi măsură obligatorie pentru celelalte instanţe naţionale sesizate cu o problemă identică.