Administrarea Probelor în Procesul Penal

Pentru rezolvarea cauzelor penale, organele judiciare au nevoie de date sau informații care să conducă la concluzia existenței sau inexistenței infracțiunii, vinovăției sau nevinovăției făptuitorului. Datele sau informațiile care ajută la rezolvarea cauzei penale sunt furnizate prin intermediul probelor.

Probele sunt definite ca fiind elementele cu relevanță informativă asupra tuturor laturilor cauzei penale. În art. 62 se arată că, în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească sub toate aspectele, cauza pe bază de probe.

Complexitatea informațiilor pe care le aduc probele în procesul penal a condus la definirea lor ca fiind elemente de fapt care servesc la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.

Rolul însemnat al probelor în administrarea justiției penale a determinat pe unii autori să afirme că întregul proces penal este dominat de problema probelor. O asemenea opinie este justificată, deoarece din momentul în care a fost declanșat procesul penal și până la soluționarea lui definitivă, toate problemele fondului cauzei sunt rezolvate cu ajutorul probelor. Aceasta este și explicația pentru care, de-a lungul timpurilor a existat o intensă preocupare pentru perfecționarea sistemelor de probațiune.

În dreptul nostru a fost adoptat principiul liberei aprecieri a probelor. În acest sistem probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. În procesul desfășurat potrivit legislației din România, fiecărie probe i se acordă importanța cuvenită în funcție de informațiile pe care aceasta le aduce la aflarea adevărului în cauza penală.

2. Clasificarea probelor

Literatura juridică utilizează diverse criterii pentru clasificarea probelor, cu finalitate teoretică cât și practică.

Astfel după criteriul caracterului sau naturii probei, există:

- probe în acuzare- probele administrate în defavoarea învinuitului sau inculpatului și au ca obiect confirmarea învinuirii și stabilirea circumstanțelor agravante.

- probe în apărare- probe în favoarea învinuitului sau inculpatului și au ca obiect înlăturarea învinuirii și stabilirea circumstanțelor atenunate.

După sursa din care provin, probele sunt delimitate în:

- probe imediate (probe nemijlocite sau primare, care provin dintr-un izvor direct)

- probe mediate (mijlocite sau secundare, provin dintr-o sursă mai îndepărtată).

Principiul nemijlociri impune utilizarea pe cât posibil a probelor imediate, față de regula evidentă că gradul de veridicitate și concludență a probei este invers proporțional cu depărtarea ei de obiectul probațiunii.

În funcție de raportul probelor cu obiectul probațiunii, probele sunt:

- probe directe- care dovedesc în mod diresct faptul principal ce formează obiectul cauzei penale

- probe indirecte (fapte probatorii)- dovedind doar fapte din ansamblul cărora se poate trage concluzia existenței faptului principal. De exemplu: starea de conflict între făptuitor și victimă anterioară săvârșirii infracțiunii.

În principiu, pentru a sta la baza unei hotărâri judecătorești, probele indirecte trebuie coroborate cu cel puțin o probă directă. Probațiunea cu probe indirecte este mai complexă și mai dificilă. dar și cea mai frecventă pentru că modul ocult de săvârșire a infracțiunilor exclude deseori utilizarea unor probe directe.