Adopția internă și internațională

Sectiunea 1

Definitia adoptiei

Pentru înflorirea armonioasa a personalitatii sale, copilul

trebuie sa creasca într-un mediu familial, care sa-i asigure un climat de fericire, de iubire si întelegere. Pe cât este posibil, copilul trebuie mentinut si crescut în familia sa de origine. Daca acest lucru nu este posibil, urmeaza a se asigura copilului o familie permanenta, în care sa fie crescut si format pentru a deveni folositor socie¬tatii, în care sa se integreze fara dificultati. Adoptia ofera posibilitatea unei familii per¬manente copilului. Prin adoptie, copilul care este lipsit de parinti sau de o îngrijire corespunzatoare este primit în familia adoptatorilor, unde urmeaza a fi crescut ca si un copil firesc al acestora.

Articolul 1 din Legea nr. 273/2004 defineste adoptia ca fiind operatiunea juridica prin care se creeaza legatura de filiatie între adoptator si adoptat, precum si legaturi de rudenie între adoptat si rudele adoptatorului.

În cazul adoptiei, rudenia nu se mai întemeiaza pe faptul biologic al nasterii si al conceptiunii copilului de catre mama si respectiv, tatal sau, ci îsi are fundamentul în vointa persoanelor care, potrivit legii, consimt sa creeze o legatura de filiatie civila, sociologica.

Sectiunea 2

Structura si natura juridica a adoptiei

Adoptia presupune, dupa cum rezulta din definitia de mai sus, cumulativ, mani¬festarea de vointa a persoanelor care vor fi în mod direct atinse de efectele adoptiei - fie ca vor fi generate noi drepturi si îndatoriri în temeiul filiatiei si a rudeniei civile, fie ca drepturile si îndatoririle existente ca atribute ale filiatiei si rudeniei firesti se vor stinge -precum si o manifestare de autoritate.

Detaliind, adoptia reclama consimtamântul adopta¬torului sau al adoptatorilor, consimtamântul parintilor firesti (sau al tutorelui) ai copi¬lului adoptat , consimtamântul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, precum si o hotarâre judecatoreasca irevocabila de încuviintare a adoptiei. Fiecare dintre aceste com¬ponente este indispensabila, dar izolata de celelalte, niciuna nu este suficienta, nu este producatoare de efecte juridice.

Asa fiind, determinarea naturii juridice a adoptiei devine o chestiune de optiune argumentata pentru suprematia unuia sau altuia dintre elementele structurale: actul de vointa al persoanelor prevazute de lege sau hotarârea instantei de încuviintare a adoptiei, în subsidiar, ar mai fi de rezolvat problema calificarii manifestarii de vointa a persoanelor chemate sa consimta la adoptie: acord de vointe sau pur si simplu o juxtapunere de acte unilaterale.

Sub primul aspect, s-a considerat ca adoptia este un act de autoritate; con simtamintele persoanelor anume indicate de lege joaca un rol secundar, de conditie prealabila pentru validarea deciziei de încuviintare a adoptiei.

Mai larga este audienta tezei caracterului determinant al consimtamintelor la adoptie, fata de care - se afirma - decizia de încuviintare este doar o conditie de eficacitate. Manifestarile de vointa confera adoptiei atributele unei institutii a dreptului substantial, anume a dreptului familiei, pentru ca au fost exprimate în scopul crearii raporturilor de rudenie civila ca mijloc de protectie a drepturilor în intereselor copilului adoptat.