Analiza efectelor principiului protecției drepturilor fundamentale ale omului

1. Drepturile fundamentale ale omului în legislaţia europeană

“Conştientă de patrimoniul său spiritual şi moral,

Uniunea este întemeiată pe valorile indivizibile şi

universale ale demnităţii umane, libertăţii, egalităţii şi solidarităţii;

aceasta se întemeiază pe principiile democraţiei şi statului de drept”

Politica Uniunii Europene în domeniul drepturilor omului este -aşa cum remarcă numeroşi autori- marcată de un paradox. Deşi promovarea drepturilor omului a fost una din motivaţiile esenţiale ale procesului de integrare iar respectarea acestora, atât în relaţiile sale interne cât şi externe, a fost prioritară, Uniunii i-a lipsit un instrument propriu şi o politică coerentă în acest domeniu

În acest sens, în faţa Curţii de Justiţie au fost puse în discuţie problemele privind protecţia drepturilor fundamentale ale omului în legatură cu care nici unul din tratatele comunitare de bază adoptate nu a cuprins prevederi exprese sau cu caracter general. Aşadar, în lipsa unui catalog de drepturi consacrat de dreptul comunitar, Curtea de Justiţie Europeană şi-a asumat misiunea de a rezolva pe cale pretoriană problema lacunelor sistemului comunitar în materia drepturilor omului. Instanţa de la Luxemburg a subliniat că protecţia drepturilor fundamentale este un principiu de drept comunitar, în cauzele Stauder, din 12 noiembrie 1969, Internationale Handelsgesellschaft din 17 decembrie 1970 şi Nold, din 14 mai 1974

Drepturile fundamentale au fost oficializate în preambulul Actului Unic European şi integrate în dreptul Uniunii Europene prin Tratatul Uniunii Europene (Art.6).

Practic, înainte de Tratatul de la Maastricht (semnat în 1992, intrat în vigoare în 1993) conceptul de drepturi fundamentale n-a fost prezentat în Tratat. Cu toate acestea Curtea Europeană de Justiţie a firmat că, încă de la începutul anilor 60, respectul pentru drepturile fundamentale face parte integrantă din moştenirea juridică a Comunităţii. Măsurile care contravin acestor drepturi au fost considerate incompatibile cu valorile democrate ale Uniunii.Practic, din acest moment protecţia drepturilor fundamentale a devenit unul dintre principiile de bază ale ordinii juridice a Comunităţii

Tratatul de la Amsterdam a reprezentat un important pas înainte. Art.6 (2) prevede că Uniunea va respecta drepturile fundamentale garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, născute din tradiţia constituţională comună a statelor membre şi recunoscute ca principii generale de Drept comunitar. Tratatul de la Amsterdam (în vigoare de la 1 mai 1999) a introdus un număr de elemente care impun dezvoltarea unei noi politici în domeniul drepturilor omului

Tratatul de la Amsterdam prevede pentru prima oară că Uniunea Europeană se fundamentaeză pe principiile libertăţii, democraţiei, drepturilor omului şi statului de

drept.(art.6 (1) ex art. F), solicită Curţii Europene de Justiţie ca, în limitele competenţei sale, să aplice standardele drepturilor omului tuturor actelor elaborate de instituţiile comunitare. Pe această bază actele instituţiilor comunitare sunt supuse controlului jurisdicţional al Curţii şi în ce priveşte promovarea/respectarea drepturilor omului în activitatea lor, extinde semnificativ competenţa Comunităţii în adoptarea măsurilor de combatere a unui spectru larg de forme de discriminare, introduce, de asemenea, posibilitatea suspendării drepturilor unui Stat Membru pentru încălcarea drepturilor omului

Încă înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam Consiliul de Miniştri a iniţiat un proiect de elaborare a unui document propriu al Uniunii Europene în materia drepturilor omului - Carta Drepturilor Fundamentale. Necesitatea elaborării unui astfel de document a fost prezentată în cadrul Agendei 2000 a Uniunii Europene pentru Drepturile Omului care menţionează că o Uniune Europeană care nu protejează şi promovează drepturile omului în mod constant şi efectiv va trăda valorile sale comune şi ataşamentul faţă de ele. Politicile europene existente în acest domeniu nu mai sunt adecvate. Ele au fost construite pentru Europa de ieri şi nu mai sunt suficiente pentru Europa de mâine( ). Este urgent nevoie de o politică a drepturilor omului coerentă, echilibrată şi profesionistă

Mai recent, la 13 decembrie 2007, liderii Uniunii Europene au semnat Tratatul de la Lisabona, încheind astfel mai mulţi ani de negocieri pe tema aspectelor instituţionale.

Potrivit art.6 al Tratatului de la Lisabona, Uniunea recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007 , la Strasbourg, care are aceeaşi valoare juridică cu cea a tratatelor.Cu toate acestea, „dispoziţiile cuprinse în Cartă nu extind în nici un fel competenţele Uniunii astfel cum sunt definite în tratate”.