Analiza Juridică a Protecției Factorilor Naturali de Mediu în Cadrul Așezărilor Umane

1. Noţiuni introductive ale elementelor ce ţin de aşezările umane

Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, prin ,,aşezare’’ se înţelege acţiunea de stabilire într-un loc, respectiv într-o localitate, unde un grup de locuinţe, de construcţii alcătuiesc un mediu de viaţă. Literatura de specialitate defineşte acest aspect ca fiind o localitate de orice nivel, respectiv oraşul care poate fi organizat ca municipiu, comună sau care cuprinde sate şi cotune, ce însumează o unitate administrativ – teritorială. Are în componenţa sa construcţiile locuinţe, instituţiile publice şi private, platformele industriale, locurile de odihnă şi agrement, pieţe şi străzi, în general tot ceea ce există în interiorul limitelor administrative ale localităţilor şi este creat de om .

Tot la nivelulul oamenilor de specialitate se identifică o serie de factori de mediu , care se definesc ca elemente materiale ce sunt capabile să producă o acţiune direct sau indirectă împotriva unor altor elemente materiale, ce rezultă astfel o serie de reacţii corespunzătoare. Se identifică aşadar o serie de categorii de factori de mediu, cum sunt:

• factori antropici ai climei (exemple: desecări, irigaţii, defrişări, poluarea atmosferei);

• factori ecologici (deţin proprietăţi care influienţează viaţa tuturor organismelor);

• factori abiotici (se impart în trei categorii: hidrici, fizici şi climatici, iar exemple în acest context sunt aerul, căldura, lumina, apa, vântul, umiditatea);

• factori geomorfologici (exemple: înclinarea, atitidinea reliefului, expunerea);

• factori edafici (aici solul deţine o serie de prorietăţi esenţiale cum sunt cele chimice, fizice şi biologice);

• factori biotici (la acest nivel se identifică o serie de interrelaţii de ordin zoocenotic, biocenotic, respective fitocenotic).

În contextul acesta se porneşte de la faptul că, încă din vechi timpuri, agricultura a fost cea care a pus bazele constituirii oraşelor, respectiv a ceea ce numim aşezări umane. Creşterea productivităţii agricole înregistrate acum aproximativ 6000 de ani în urmă cu ajutorul procedeului de irigare a solului din bazinul Eufratului, a reprezentat imboldul creării oraşelor. Un alt moment important, după câţiva ani mai târziu, a fost marcat de revoluţia industială care a dat oraşelor un imbold, ca rezultat al dezvoltării transporturilor, respectiv feroviar, naval sau cu autovehicolele. Aşadar, concentraţia urbanistă a reprezentat punctual de evoluţie al civilizaţiei moderne. La începutul erei creştine se idententificau doar câteva oraşe cu un număr mai consistent de locuitori (Atena, Alexandria, Roma), se crease şi o listă a celor mai mari oraşe ale lumii, care ne ghidau în istoria civilizaţie şi la anumite momente de ordin istoric, de declin al civilizaţiei, de înflorire, de expansiune, dar şi de crşterile demografice, toate acestea fiind raportate la anumite date.

Ne situăm astăzi într-o lume în care urbanizarea nu-şi cunoaşte limitele . Pe lângă aspectul de creşte a populaţiei, procesul de urbanizare este o preocupare de ordin prioritar al omenirii, după ce populaţia a explodat ca număr în ultimii 26 de ani (respectiv după regimul comunist din ţara noastră). Urbanizarea la momentul actual este o noţiune nouă în istorie, pentru că de-a lungul timpului s-a trăit în grupuri mici de vânători, într-un spaţiu natural. Anul 1800, la nivelul oraşului Beijing, se înregistra un număr de 1 milion de locuitori, unde astăzi, 326 de oraşe însumează cel puţin atâţia locuitori, respctiv 19 megalopolisuri a câte 10 milioane sau dacă nu şi mai mulţi locuitori. În acelaşi timp, în Tokyo, se înregistrază aproape 26 de milioane de locuitori un echivalent al populaţiei Canadei. Tot în acest context se identifică Mexico City cu o populaţie de 18 milioane de locuitori, cam aproximativ egală cu populaţia Australiei, respectiv aşezări cum sunt Sao Paulo, Mumbai, New York, Los Angeles, Calcutta care înregistrază cam aceleaşi valori.

O caracteristică esenţială a zilelor noastre este faptul că oraşele sunt nenaturale. Se are în vedere, în acest context, ca hrana, apa, materialele şi energia sunt concentrate, iar natura nu le poate asigura. Masele material trebuiesc a fi dispersate sub aspectul gunoaielor, a deşeurilor umane, respctiv şi sub forma poluanţilor aerului şi al apei. Chiar dacă, oraşele sunt extinse pe aproximativ 2 procente din suprafaţa planetei, acestea deţin responsabilitatea a peste 78 de procente din emisiile de carbon, reprezenate pentru 60 de procente din uzura de apă menajeră, respectiv 76 de procente din cantitatea de lemn folosit în domeniul industrial.

Cei care locuiesc în oraşe, exercită o presiune mult prea mare asupra ecosistemului planetei, pur şi simplu din motivul că sunt prea multe resurse concentrate în aria urbană, necesare satisfacerii elementelor vitale zilnice ale populaţiei. Se însumează cantităţi mari de hrană, precum şi de apă ce trebuiesc aduse în oraşe, iar depozitarea deşeurilor rezultate în urma activităţilor populaţiei urbane va fi depozitată în afara perimetrului urbanist. Existenţa locuitorilor, în aceste arii, va fi câştigată prin exercitarea unor activităţi de ordin industial, care necisită anumite cantităţi de materie primă ce sunt transportate. Rezultatul acestor activităţi va fi transportat la rândul său, pe pieţele din ţară, sau nu numai, în funcţie de procesul de globalizare al planetei.