Apariția și Evoluția Comunităților Europene

I. CONSIDERAŢII GENERALE

“Europa nu este o idee nouă ”

“Rezultat al unei dezbateri politice între diferite concepţii ale Europei” Comunităţile Europene se bucură de o tehnică juridică originală, având în prim plan integrarea economică, iar la orizont perspectiva politică. Comunităţile reprezintă organizaţii internaţionale bazate pe integrarea statelor şi pe o limitare a suveranitătii acestora, în beneficial unor instituţii şi obiective comune

Denumirea de “comunitate” face trimitere la o anumită identitate şi tipologie umană. Ea este superioară interdependenţei dintre indivizi, dar rămâne inerioară uniunii. În opinia lui Jean Monnet, “nu există comunitate decât între popoare care se angajează fără limită de timp şi fără spirit de întoarcere.”

Evoluţia Comunităţilor Europene s-a concretizat în extinderea la noi state şi aproundarea integrării economice şi a cooperării politice. Comunităţile Europene sunt descrise în termeni de “evoluţie formidabilă” şi “proces permanent” Dincolo de aceste rezultate de ansamblu, construcţia comunitară s-a confruntat cu difcultăţi şi crize care au stagnat-o. Esenţial este faptul că proiectul Europei Unite nu a fost dat uitării, că s-au depăsit impedimentele şi că s-au găsit soluţii care au permis progresul. În acelaşi timp, Comunităţile Europene evocă o coeziune reală în jurul unor valori şi obiective comune, ce tind spre o identitate specific.

Comunităţile Europene reprezintă rezultatul unor concepţii funcţionale, rezultat născut în mediul privat, din iniţiativa unor personalităţi, şi nu a unor guverne. Comunităţile se caracterizează printr-o ordine juridică supranaţională cu trăsături prefederale şi printr-un sistem de integrare economic avansat. Aceasta dezvoltă în anumite domenii şi cooperarea tradiţională, îmbinând astfel elementele de integrare cu elementele de cooperare, într-o structură eficientă şî original.

Nucleul Uniunii Europene, instituită prin Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992, este reprezentat de Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. Cele trei comunităţi prezintă caractere generale comune, constituite însă prin tratate distincte. Fiecare Comunitate are propriul său regim juridic, ceea ce denotă o complexitate deosebită. Rămase la nivel de proiect, Comunitatea Europeană de Apărare şi Comunitatea Politică Europeană prezintă o importanţă particular pentru unitatea europeană.

Apariţia comunităţilor europene nu a avut loc deodată, în urma unei singure întâlniri politice la nivel înalt sau ca urmare a demersurilor unei singure personalităţi marcante a vieţii sociale de la jumătatea secolului trecut. Ideea Europei unite şi necesitatea unei strânse colaborări între statele din această zonă a lumii s-a conturat prin numeroase evenimente şi situaţii care au arătat că europenii ar putea avea un destin comun mai bun decât fiecare dintre ei separat, priviţi ca naţiuni independente şi total autonome.

Reconstrucţia ţărilor care au suferit pagube materiale şi umane în timpul celui de-al doilea război mondial (1939 - 1945) a impus reglementarea unor norme de conduită în plan internaţional (norme de natură politică, monetară, socială şi comercială). Aceste reglementări s-au concretizat, din punct de vedere tehnico-juridic, în negocierea şi semnarea unor convenţii internaţionale.

II. COMUNITATEA EUROPEANĂ A CĂRBUNELUI ŞI OŢELULUI

Metoda “Monnet”, expresie a curetului funcţionalist, a permis demararea construcţie comunitare într-o formă nouă şi eficientă.

Garantarea unei păci durabile, reconstrucţia şi dezvoltarea economic reprezentau obiectivele primordial ale Europei după cel de-al Doilea Război Mondial. Europa Occidentală îşi pierduse după acest război poziţia central pe are o ocupase în mod constant în istoria universal. Emergenţa celor două puteri mondiale, SUA şi UR.R.S.S., aruncă în umbră Europa de Vest. Accentuarea rivalităţilor dintre blocul capitalist şi cel communist şi dificultăţile economice impulsionează eforturile de unitate. Construcţia europeană devenise necesară, iar contextual istoric îi era favorabil.