Aplicarea Actelor Administrative de Autoritate

Abstract:

Paper regarding the application of administrative acts of authority.

The current doctrine sustains that the suspension of an administrative act of authority may occurre only after enters into force. It is considered that an administrative act enters into force as a result of a disposition of a competent organ or after it starts to be applied.

Cuvinte cheie:

- act administrativ, suspendarea, revocarea, anularea, inexistentă.

Introducere

Suspendarea și revocarea actelor administrative

Suspendarea actelor administrative este o garanție a asigurării legalității, ce intervine însă în cazuri de excepție, în situații limită. Ea are în vedere fie întreruperea vremelnică a producerii de efecte juridice ( ceea ce înseamnă că actul era în vigoare ), fie amânarea temporară a producerii de efecte juridice.

În existența juridică a unui act administrativ pot interveni evenimente de natură să-i afecteze efectele în vederea cărora a fost adoptat sau emis. Astfel, executarea unui act administrativ poate fi suspendată, un act administrativ poate fi retras de autoritatea emitentă sau poate fi desființat de organul competent.

Suspendarea reprezintă operația de întrerupere temporară a efectelor juridice produse de un act juridic. În doctrina actuală este subliniată distincția între suspendarea unui act juridic, reprezentând întreruperea producerii oricărui efect de către actul respectiv, pe de-o parte, și suspendarea efectelor sale juridice, care semnifica întreruperea efectelor cu acest caracter ale actului respectiv, pe de altă parte. Astel, suspendarea executării unui act administrativ este, prin însăși înțelesul acestei noțiuni, o stare temporară, urmând ca după un anumit timp, actul administrativ să-și recapete caracterul sau executoriu sau să înceteze complet a mai produce efecte juridice, fiind anulat sau revocat.

Pe această linie de idei, în doctrina postbelică, un autor a identificat două sensuri ale noțiunii de suspendare: suspendarea ,,stricto sensu” privită ca încetarea temporară a obligației de executare după intrarea în vigoare a actului administrativ, adică după ce aceasta a început să producă efecte juridice și suspendarea ,,lato sensu” privită nu doar ca încetarea temporară a unei activități deja începute, ci și că situația în care un act administrativ intră în vigoare ulterior momentului în care a fost emis și ar fi trebuit să între în vigoare.

În cel de-al doilea caz, s-a susținut de către alți autori, suspendarea este de fapt lipsită de obiect, actul neproducand nici un efect juridic în perioada menționată, neputându-se vorbi de suspendare, deci înainte că acest act să fi intrat în vigoare sau înainte ca el să fi fost în măsură să producă vreun efect.

În același sens în doctrina actuală se susține că suspendarea unui act administrativ de autoritate poate să intervină numai după intrarea sa în vigoare și ca urmare a dispoziției unui organ competent sau prin efectul legii și după ce actul administrativ a început să provoace efecte juridice pentru care a fost adoptat sau emis.

Astfel dacă într-un act adminstrativ se prevede că acesta va intră în vigoare la o data ulterioară, aceasta nu înseamnă că pentru o perioadă de timp de la publicare până la data stabilită pentru intrarea în vigoare actul este suspendat, ci în această perioadă actul nu există, potrivit principiului că actele administrative produc efecte juridice de la data publicării sau comunicării sau la o data ulterioară, prevăzută expres. În plus suspendarea actului administrativ trebuie să fie depusă de organul competent potrivit legii dar ea poate interveni și prin efectul legii, după cum vom putea constată în cele ce urmează.

Suspendarea unui act administrativ poate deveni necesară în mai multe situații, cum ar fi: Contestarea legalității de către un cetățean, o organizație nestatala sau o autoritate publică; schimbarea condițiilor de fapt după emiterea actului cu implicații asupra oportunității actului; necesitatea de a pune de acord actul respectiv cu actele organelor ierarhic superioare emise ulterior; aplicarea unei sancțiuni persoanei fizice care a săvârșit o abatere administrativă; clarificarea unor îndoieli ale organului emitent cu privire la legalitatea actului. Oricât de mari ar fi aceste cauze, se apreciază în doctrina actuală, ele nu pot transformă suspendarea într-o regulă a regimului juridic aplicabil actelor administrative, asemeni revocării.

Astfel suspendarea se deosebește de revocare prin mai multe aspecte:

În primul rând, revocarea apare ca o regulă, în timp ce suspendarea reprezintă o operație excepțională.

În al doilea rând, revocarea se dispune când există certitudinea că actul este ilegal, inclusiv sub aspectul oportunității, pe când suspendarea intervine când există un dubiu în privința legalității, inclusiv sub aspectul oportunității.

În al treilea rând, revocarea atrage încetarea definitivă a producerii de efecte juridice, pe când suspendarea determină doar încetarea temporară a acestor efecte.

Față de această poziție tradițională din doctrina administrativă, în realitate analiza evoluției practicii administrative și a jurisprudenței administrative din ultimii ani demonstrează faptul că în timp ce situațiile de revocare a actelor administrative sunt destul de rare, în cazul acțiunilor de contecios adminstrativ și tot mai des întâlnite cazurile în care reclamantul, odată cu introducerea acțiunii de anulare a actului administrativ vătămător, introduce și o cerere de suspendare în condițiile stabilite de Legea contenciosului administrativ.

Astfel suspendarea actelor administrative poate intervenii în următoarele situații:

a). De drept: în bază unei dispoziții legale sau chiar constituționale;

b). În bază unui ordin al unui organ ierarhic superior;

c). În bază hotărârii de „retractarea vremelnica” de către organul emitent;

d). În bază unei hotărâri judecătorești sau a unei ordonanțe a Ministerului Public.

În esența, suspendarea poate fi dispusă prin act juridic, dar poate fi și operă legiuitorului, „ope legis”. În ceea ce privește prima situație de suspendare vom reține în primul rând prevederea art. 123 alin. 5 din Constituția republicată, potrivit căreia introducerea acțiunii prefectului, în instanță de contencios administrativ, împotrivă unui act al consiliului judetian, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal, va atrage suspendarea de drept a actului.

După cum arată în primul comentariu al Constituției revizuite, pentru a se evita producerea unor efecte ireparabile, Constituția prevăzut principiul suspendării actului atacat, fiind consacrată o normă de protecție atât a persoanei în față unor eventuale abuzuri ale administrației publice locale, cât și a intereselor naționale, în raport cu cele locale.