Asigurarea Dreptului la Aparare in Procesul Penal

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Asigurarea Dreptului la Aparare in Procesul Penal.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 3 fisiere doc de 60 de pagini (in total).

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Marian Apopei

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

CAPITOLUL I. NOŢIUNEA,OBIECTUL ŞI CONŢINUTUL DREPTULUI LA APĂRARE
5
1. Scurt istoric privind dreptul la apărare 5
2. Obiectul şi clasificarea apărării 10
3. Aspectul psihologic al dreptului la apărare şi aplicarea cunoştinţelor psihologice de către avocat 13
4. Elemente de drept comparat privind dreptul de apărare 17
CAPITOLUL II CONŢINUTUL DREPTULUI LA APĂRARE
27
1. Partea are dreptul de a-şi apăra singură interesele sale legale 28
2. Organul penal este obligat să aibă în vedere din oficiu toate aspectele care sunt în favoarea părţii 38
3. Partea are dreptul la asistenţă juridică 44
CAPITOLUL III.ORGANIZAREA ŞI EXERCITAREA PROFESIEI DE AVOCAT
45
1. Noţiunea de avocat 45
2. Condiţiile în care o persoană poate deveni avocat 48
3. Relaţiile dintre avocat şi client 50
4. Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană 58
CAPITOLUL IV POZIŢIA PROCESUALĂ ŞI ROLUL AVOCATULUI ÎN PROCESUL PENAL
69
1. Asistenţă juridică facultativă 70
2. Asistenţă juridică obligatorie 70
3. Asistenţă juridică din oficiu 75
4. Apărătorul ales 77
5.Drepturile şi obligaţiile apărătorului 79
6.Poziţia procesuală a apărătorului în procesul penal 82
CAPITOLUL V Concluzii 85
Bibliografie 87

Extras din document

CAPITOLUL I NOŢIUNEA,OBIECTUL ŞI CONŢINUTUL PRINCIPIULUI GARANTĂRII DREPTULUI LA APĂRARE

Secţiunea 1

Scurt istoric privind dreptul la apărare

Sarcinile de bază a jurisprudenţei pot fi realizate numai prin respectarea drepturilor şi intereselor legale ale omului.Neîncălcarea drepturilor personalităţii,combinarea armonioasă a intereselor personale şi obşteşti cu cele ale statului e o condiţie nestingherită a unui stat de drept.

Dintre multitudinea drepturilor ce le are omul,un loc important îl are dreptul bănuitului,învinuitului, inculpatului şi condamnatului la apărare.Acestui principiu i se atribuie un loc aparte în sistemul principiilor unui stat democratic.

Înfăptuirea dreptului la apărare e nu numai o manifestare a democratismului,dar şi o condiţie necesară pentru realizarea eficientă a justiţiei.Respectarea garanţiilor procesuale a învinuitului în procesul penal în care lipsesc contradicţiile între interesele legale a persoanei şi cele ale statului asigură supremaţia legii şi dreptăţii în procesul înfăptuirii justiţiei.

În principiul asigurării învinuitului dreptul la apărare îşi găsesc reflectate umanismul şi democratismul justiţiei.Realizarea acestui principiu contribuie la înfăptuirea funcţiei educative a educaţiei.

Apărarea de învinuire înaintată este un drept şi nu o obligaţie a învinuitului.El poate da sau nu explicaţii.El poate să recunoască vina sau să o nege.Însă în orice caz statul este obligat să-i asigure dreptul la apărare.De aceea una din cauzele greşelilor judecătoreşti este încălcarea dreptului învinuitului de a se apăra.Practica arată că stricta respectare a drepturilor învinuitului în procesul urmăririi penale şi dezbaterilor judiciare exclude posibilitatea nejustificată şi nelegală de acuzare,de folosire nejustificată a legii penale,de stabilire a unei pedepse nelegale.Asigurarea reală a apărării este o garanţie a cercetării obiective complete şi multilaterale a probelor,este o condiţie necesară a aflării adevărului pe caz, a apărării drepturilor şi intereselor legale a persoanei,a emiterii unei sentinţe legale şi întemeiate.

Principiul garantării dreptului la apărare ca regulă de bază aprocesului penal are ca finalitate necondamnarea nici unei persoane şi

nici un vinovat sa nu suporte rigorile legii penale mai mult decat se

cuvine.

Ar fi greşit de menţionat că nu este necesară apărarea când statul are

ca obligaţie primordială apărarea intereselor legale a persoanelor.Dreptul

la apărare nu e o instituţie în plus,ci un drept necesar şi important justiţiei

într-un stat.Şi dacă (unde) e prezentată învinuirea este necesar şi existe-

nţa unei apărări pe această învinuire.

Însăşi justiţia este interesată în faptul că împrejurările cazului să fie

pe deplin reflectate atât din partea învinuirii cât şi din partea apărării.

Numai prin consolidarea acestor două păreri se creează o atmosferă

care va duce la pronunţarea unei sentinţe legale şi întemeiate.

De asemenea,nu trebuie exclus faptul că însăşi persoana ce efectuea

-ză cercetarea penală,anchetatorul,procurorul,instanţa de judecată îndep

linind un lucru complex pot face cateva greşeli.În aceste cazuri învinuitul

cât şi apărătorul lui trebuie să aibă posibilitatea să le înlăture.

Ideea dreptului la apărare se regăseşte in cele mai vechi timpuri,incă din dreptul roman,când nimeni nu putea fi judecat,nici măcar sclavul, fără a fi apărat,dreptul la apărare fiind considerat o cerinţă şi o garanţie,necesare pentru realizarea unui echilibru între interesele persoanei şi cele ale societăţii.

Modalităţile practice de punere in valoare a dreptului de apărare ,pe care Constituţia îl recunoaşte părţilor,sunt stipulate pe larg in art.6 si art.171-173 din Codul de procedură penală.

Preocuparea legiuitorului pentru garantarea si exercitarea deplină cu mijloace juridice a dreptului la apărare in procesul penal se justifică prin aceea că ilicitul penal reprezintă una dintre cele mai grave încălcări ale ordinii de drept,cunoscută sub denumirea specifică de infracţiune.

Angajarea răspunderii penale a unui inculpat,cât si obligarea sa şi a altor persoane chemate,conform legii,sa răspundă din punct de vedere civil pentru prejudiciile cauzate,se pot face numai pe bază de probe din care să rezulte săvârşirea faptei cu vinovăţie de către respectivele persoane,cauzarea unui prejudiciu cuantificabil.Deci organele judiciare in cadrul procesului penal au obligaţia de a asigura aflarea adevărului cu privire la faptele si împrejurările cauzei,precum si cu privire la persoana făptuitorului.

Prin recunoaşterea şi garantarea dreptului la apărare,legiuitorul a impus organelor judiciare obligaţia de a-l asigura efectiv părţilor din procesul penal,în vederea stabilirii adevărului,astfel incât pedeapsa pentru infractor,răspunderea civilă a acestuia si a părtii responsabile civilmente,pe de o parte,cât si drepturile părţii vătămate si ale părţii civile,pe de altă parte, să fie pe deplin dovedite sub toate aspectele,beneficiind de sprijinul avocaţilor aleşi sau numiţi din oficiu în condiţiile legii.

Pentru a putea inţelege fenomenele referitoare la apariţia şi evoluţia istorică a conceptului de drept de apărare ,trebuie să facem o incursiune asupra evenimentelor care s-au produs de-a lungul etapelor istorice parcurse de omenire.Până in epoca modernă nu putem vorbi de existenţa unui sistem juridic de garantare a dreptului de apărare ,dar,pentru o înţelegere mai profundă a condiţiilor istorice în care germenii acestui drept au apărut şi au dat roade,apreciez că se impune să studiem cu atenţie şi să trecem în revistă etapele pe care omenirea şi instituţiile statului le-au parcurs de-a lungul timpului şi cu precădere acele acte şi fapte care au concurat la apariţia ideii de ocrotire a drepturilor omului.

În tot cursul istoric de dezvoltare a omenirii ,o lege era urmată de altă lege mai bună,completă.În fapt, deşi drepturile omului sunt considerate universale,iar oamenii se nasc egali şi se bucură de drepturi egale,nu toţi au aceleaşi posibilităţi să-şi reclame şi să-şi exercite drepturile la nivelul corespunzator,astfel că există tendinţa de a se crea inegalitaţi,de a se afirma drepturile unor grupuri în dauna altora,de a se exclude unele comunităţi de la exercitarea deplină a drepturilor omului.

Fisiere in arhiva (3):

  • Bibliografie.doc
  • Cuprins.doc
  • Lucrare de diploma.doc