Aspecte de Drept Comunitar privind Protectia Consulara

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Aspecte de Drept Comunitar privind Protectia Consulara.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 106 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Jana Maftei

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 9 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

INTRODUCERE 5
CAPITOLUL I.
RELAȚIILE CONSULARE ÎN SPAȚIUL COMUNITAR 6
1.1. Viziune de ansamblu a relațiilor consulare 6
1.2. Subiecții relațiilor consulare 9
1.3. Incetarea relațiilor consulare 10
CAPITOLUL II.
CETĂȚENIA EUROPEANĂ 12
2.1. Noțiunea de cetățenie europeană 12
2.2. Reglementări comunitare ce au consacrat cetățenia europeană 13
2.3. Cetățenia europeană și cetățenia națională 14
2.4. Statutul cetățeanului european 15
2.4.1. Dreptul de participare la alegerile publice 16
CAPITOLUL III.
PROTECȚIA CONSULARĂ REFLECTATĂ ÎN REGLEMENTĂRI INTERNAȚIONALE 20
3.1. Activități consulare privind realizarea și asigurarea drepturilor cetățenilor 20
3.1.1. Activități consulare privind cetățenia 22
3.1.2. Activități privind evidența cetățenilor aflați în statul de reședință 24
3.1.3. Acordarea asistenței și protecției consulare 25
3.1.4. Activități privind reprezentarea consulară a cetățenilor 31
3.1.5. Protecția consulară a minorilor, precum și a altor persoane lipsite de capacitate 34
3.1.6. Îndeplinirea de către funcționarii consulari de acte diplomatice și alte activități de natură politică 35
3.1.7. Activități consulare de promovare a relațiilor economice, comerciale, tehnico-științifice, turistice și prietenie între state și popoare 40
3.1.8. Activități consulare în materie de pașapoarte 45
3.1.9.Activități consulare în materie de stare civilă 48
3.1.10. Activități consulare în materie notarială 52
3.1.11. Activități consulare în materie succesorală 56
3.2. Regimul de drept al oficiilor consulare 62
3.2.1. Înființarea oficiului consular 62
3.2.2. Numirea și admiterea personalului oficiilor consulare 66
3.2.3. Încetarea oficiului consular 84
CAPITOLUL IV.
PROTECȚIA CONSULARĂ COMUNITARĂ 85
4.1. Protecțiile conferite de cetățenia europeană 85
4.1.1.Protecția asigurată cetățenilor de autoritățile diplomatice și consulare ale statelor membre Uniunii Europene 85
a) Dreptul de petiționare 87
b) Plângerea către mediator și rolul mediatorului 89
c) Dreptul de a comunica cu instituțiile și organele comunitare 91
4.1.2. Protecția consulară asigurată de autoritățile diplomatice și consulare cetățenilor din țările terțe Uniunii Europene 92
4.2. Drepturile conferite de Tratatul constituțional cetățenilor europeni 97
CONCLUZII 98
BIBLIOGRAFIE 105

Extras din document

INTRODUCERE

O trecere în revistă - chiar şi succintă - a diplomaţiei Uniunii Europene la acest început de secol şi de mileniu permite înţelegerea rolului ce i-a revenit în construcţia europeană , precum şi în dezvoltarea şi adaptarea Dreptului diplomatic şi consular

Un eveniment major în diplomaţia construcţiei europene l-a constituit semnarea la Roma - la 29 octombrie 2004 - a Tratatului stabilind o Constituţie pentru Europa , în care se prevede, între altele, instituirea funcţiei de ministru al Afacerilor Externe al Uniunii Europene

S-a convenit ca — în realizarea mandatului său – ministrul Afacerilor Externe să se sprijine pe un serviciu european pentru acţiune externă, care ar urma să lucreze în colaborare cu serviciile diplomatice ale statelor membre Parlamentarii europeni au votat - la 27 mai 2005 – în favoarea organizării unui serviciu diplomatic al Uniunii Europene

Statele sunt reprezentante - pe lângă Uniunea Europeană – prin misiuni permanente, iar Uniunea Europeană este reprezentată pe lângă state prin delegaţii permanente, centre de informare, birouri de corespondenţă şi de reprezentanţi rezidenţi. Pe teritoriul statelor membre, Uniunea beneficiază de privilegiile şi imunităţile necesare îndeplinirii misiunii sale

Localurile si clădirile Uniunii sunt inviolabile Sediile Uniunii Europene se stabilesc de comun acord de către guvernele statelor membre Pe teritoriul fiecărui stat membru, funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii beneficiază de imunitate de jurisdicţie pentru actele îndeplinite de ei, inclusiv pentru declaraţiile făcute în calitate oficială ; funcţionarii şi alţi agenţi ai Uniunii beneficiază de dreptul de a importa cu scutire de taxe mobilierul şi efectele proprii cu ocazia începerii funcţiei în statul interesat şi de dreptul de a le reexporta cu scutire de taxă la încheierea funcţiei Bunurile şi averile Uniunii Europene nu poate face obiectul nici unei măsuri de constrângere administrativă sau judiciară neautorizată de Curtea de Justiţie

CAPITOLUL I.

RELAŢIILE CONSULARE IN SPATIUL COMUNITAR

1.1. Viziune de ansamblu a relatiilor consulare

Prin noţiunea de relaţii consulare înţelegem raporturile juridice convenite între două state, prin care acestea îşi acordă drepturi şi îşi asumă obligaţii privitoare la reprezentarea intereselor lor consulare, determină statutul juridic al consulatelor şi fixează norme privind desfăşurarea activităţii aceastora, in scopul promovării reciproce a intereselor economice, comerciale, culturale şi în alte domenii şi al asigurării protecţiei adecvate cetăţenilor statului trimiţator. persoane fizice sau juridice.

Specific relaţiilor consulare este faptul că ele, în principal, se derulează prin instituţiile specializate să reprezinte interesele statului trimiţator şi ale cetăţenilor săi, ceea ce a făcut ca, uneori, să se identifice relaţiile consulare cu înfiinţarea posturilor (oficiilor) consulare

Identificarea relaţiilor consulare cu înfiinţarea de posturi (oficii) consulare se face, uneori, implicit.

Analiza practicii statelor, a normelor dreptului consular, inclusiv faptul că însăşi Convenţia de la Viena din anul 1963 consacră articole distincte celor două situaţii - art. 2 al acesteia se referă la stabilirea relaţiilor consulare, iar art. 4 reglementează condiţiile privind stabilirea unui post consular - ne conduc la ideea că cele două instituţii sunt separate, deşi într-o interdependenţă foarte strânsă, cum vom vedea

Relaţiile consulare, odată stabilite, satisfac interesele de reprezentare consulară prin forme instituţionale diferite, nu neapărat prin înfiinţarea de consulate. Astfel, reprezentarea intereselor consulare poate fi încredinţată numai posturilor (oficiilor) consulare proprii - instituţii care desfăşoară plenar toate funcţiile consulare; ea poate fi încredinţată unor consulate ale unor state terţe, pe baza unor înţelegeri tripartite; practica majorităţii statelor, angajate sau nu în politici de economii bugetare, este că încredinţează misiunilor diplomatice îndeplinirea funcţiilor consulare.

Teoria identificării relaţiilor consulare cu înfiinţarea de posturi consulare ar duce la concluzia că statele arareori întreţin relaţii consulare, numai atunci când înfiinţează posturi consulare, ceea ce, evident, este fals.

Intre relaţiile consulare şi cele diplomatice există deosebiri de esenţă.

După scopul lor, relaţiile consulare se deosebesc de cele diplomatice prin aceea că. primele, urmăresc realizarea unui interes preponderent economic, pe când secundele, sunt destinate dialogului politic. Rezultă că: „Relaţiile consulare nu pot avea consecinţe politice" , ceea ce explică, de exemplu, faptul că statele care au înfiinţat posturi (oficii) consulare în Taiwan au putut să stabilească sau să menţină relaţii diplomatice cu Republica Populară Chineza, deşi aceasta consideră Taiwanul ca o parte integrantă a teritoriului său.

Totuşi, practica statelor arată că stabilirea relaţiile consulare are şi semnificaţii politice. Astfel, se consideră că Guvernul Marii Britanii a recunoscut, implicit anexarea Etiopiei, în anul 1936. de către Italia, atunci când ea a transformat legaţiunea sa de la Addis-Abeba într-un consulat general, al cărui şefa primit exequaturul de la Mussolini. Tot astfel, S.U.A.; Notificarea făcută Ministerului de Externe german, la data de 6 aprilie 1938, că menţine consulatul său de la Viena, a fost interpretată ca o recunoaştere, defacto, a anexiunii Austriei de către Germania.

Atât relaţiile diplomatice cât şi relaţiile consulare se stabilesc între state suverane, ca subiecte ale raporturilor internaţionale. Dar, pe când relaţiile diplomatice se stabilesc între state şi guverne care s-au recunoscut reciproc, ca o condiţie prealabilă, pentru stabilirea relaţiilor consulare nu se cere această condiţie.

Aşa se explică de ce România a deschis, în anul 1964, la Frankfurt o reprezentanţă consular-comercială, fără recunoaşterea R.F. Germania: astfel fără recunoaşterea regimului politic al lui Franco, România a deschis, la 5 ianuarie 1967, la Madrid, o reprezentanţa consular-comercială; la 18 octombrie 1992 ţara noastră a înfiinţat la Skopije, o reprezentanţă comercial-consulară, înainte de a recunoaşte fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei

Aceeaşi situaţie a prezentat oficiul consular-comercial de la Pretoria, transformat ulterior, în ambasadă.

Relaţiile consulare au o independenţa relativă faţă de relaţiile diplomatice. Aceasta însemană că statele pot stabili relaţii consulare, fără a stabili şi relaţii diplomatice şi, cele dintâi, pot dăinui chiar în cazul ruperii acestora din urmă.

Acest principiu este consacrat în art. 2 alin. 3 al Convenţiei de la Viena din anul 1963, care stabileşte că: „Intreruperea relaţiilor diplomatice nu atrage după sine ipso facto ruperea relaţiilor consulare".

Fisiere in arhiva (1):

  • Aspecte de Drept Comunitar privind Protectia Consulara.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA “DANUBIUS” DIN GALAŢI FACULTATEA DE DREPT