Aspecte Generale și Specifice privind Oraganizarea și Funcționarea Instituțiilor Publice

1.1. INSTITUŢIA PUBLICĂ – ORGANISM SPECIALIZAT AL STATULUI

1.1.1. Conceptul de patrimoniu la instituţiile publice

Contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute elaborează procedee de evidenţă, calcul, analiză şi control în expresie valorică a existenţei şi stării precum şi a mişcării şi transformării patrimoniului. Obiectul contabilităţii patrimoniului îl constituie reflectarea în expresie bănească a bunurilor mobile şi imobile, inclusiv solul, bogăţiile naturale, zăcămintele şi alte bunuri cu potenţial economic, disponibilităţile băneşti, titlurile de valoare, precum şi mişcările şi modificările intervenite în urma operaţiilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile şi rezultatele obţinute .

Obiectul contabilităţii instituţiilor publice îl constituie pe de o parte patrimoniul public (aflat în administrarea instituţiei) şi patrimoniul privat al instituţiei, cu drepturile şi obligaţiile rezultate din activitatea desfăşurată, iar pe de altă parte constituirea de venituri şi cheltuielile efectuate din alocaţii bugetare şi extrabugetare, rezultatele activităţii desfăşurate şi închiderea exerciţiului bugetar .

Patrimoniul reprezintă obiectul unui drept, respectiv al dreptului de proprietate, ca drept real asupra bunului. În această calitate, patrimoniul exclude terţele persoane de la beneficiul acestui drept cu caracter pecuniar, în consecinţă, el putând fi evaluat şi exprimat în echivalent bănesc.

Explicaţia noţiunii de patrimoniu trebuie să pornească în mod logic de la originea acesteia, respectiv patrimonium, care în limba latină desemna averea sau moştenirea lăsată de înaintaşi. Expresia are corespendenţă şi în alte lexicuri grefate pe limba latină sub formele: le patrimoine în limba franceză, il patrimonio în limba italiană, el patrimonio în limba spaniolă. Menţionez că în limba engleză şi germană nu se utilizează termenul de patrimoniu, ci doar conţinutul său economic şi juridic; în consecinţă, în contabilitatea anglo-saxonă termenul de patrimoniu este substituit de cele două componente ale sale, respectiv avere pentru activ şi capital pentru pasiv .

În abordarea patrimoniului din punct de vedere contabil se are în vedere totalitatea bunurilor aparţinând instituţiei publice, dobândite în cadrul relaţiilor de drepturi şi obligaţii. Patrimoniul reprezintă o unitate sintetică de structură, o entitate autonom constituită, distinctă atât faţă de persoana căreia îi aparţine, cât şi faţă de fiecare element din care este compus. Orice element component al patrimoniului îndeplineşte o funcţie dublă:

-componentă a întregului, calitate care îl integrează în structura şi funcţiile întregului;

-entitate de sine stătătoare, însuşire care permite delimitarea în anumite circunstanţe a fiecărei părţi faţă de întreg.

Ca unitate sintetică de structură, patrimoniul manifestă următoarele trăsături :

-este o universalitate juridico-economico-financiară;

-este personal, în sensul că aparţine unei singure instituţii publice, aceasta fiind o condiţie ontologică de întemeiere a personalităţii juridice;

-este distinct faţă de persoana juridică căreia îi aparţine şi nu inclus acesteia;

-este unic;

-este indivizibil;

-este netranferabil.

Pentru a exista un patrimoniu, sunt necesare două elemente interdependente:

-subiectul de patrimoniu, adică persoana juridică sau fizică care să aibă posesia şi gestiunea bunurilor materiale, drepturilor şi obligaţiilor aferente, având şi dreptul de decizie asupra acestora în sensul punerii în folosinţă, modificării şi transformării lor ;

-bunurile concrete (valori materiale si băneşti) care îl compun, ca obiect al relaţiilor de drepturi şi obligaţii; aceste obiecte, bunuri şi valori reprezintă averea persoanei fizice sau juridice (subiectului de patrimoniu), iar utilizarea ei (averii) transformă elementele componente în mijloace economice.

În contabilitate există mai multe concepţii referitoare la modul de definire al patrimoniului.