Aspecte juridice privind dreptul la proprietate privată - aspecte teoretice și practice

INTRODUCERE

Dreptul de proprietate este cel mai important şi mai amplu drept real; el este „prototipul" drepturilor reale, prin drept real înţelegând puterea juridică exercitată direct asupra unui lucru şi care permite titularului de a reţine în tot sau în parte din utilităţile sale economice.

El este un drept real tip care absoarbe toate utilităţile lucrului sau bunului şi nu are ca limită decât lucrul însuşi. Proprietatea este un drept complet.

Dreptul de proprietate este un drept total pentru că proprietarul are toate puterile asupra bunului său.

Dreptul de proprietate fiind o instituţie centrală a dreptului civil a ocazionat o definiţie care a devenit celebră; este vorba despre definiţia pe care o dă art. 480 C.civ. potrivit căreia: „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi de a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege".

Dreptul de proprietate privata este acel drept patrimonial real care conferă titularului dreptului exercitarea asupra lucrurilor a posesiei, folosinţei si a dispoziţiei, in mod exclusiv, absolut si perpetuu, prin putere proprie si in interes propriu, in limitele impuse de lege.

Ministerul Apărării fiind o componentă a puterii executive este inclus în categoria autorităţilor publice.

În aceste condiţii este o persoană juridică de drept public, înfinţarea şi funcţionarea sa fiind reglementată prin lege.

Având un regim juridic de drept public capacitatea sa juridică este administrativa iar actele pe care le încheie în această calitate sunt acte juridice administrative.

Având in vedere natura controversată a actelor unei autorităţi publice din sfera dreptului privat ne-am propus să cercetăm interacţiunea persoanelor juridice de drept public în general şi a Ministerul Apărării în special cu dreptul privat.

Astfel ne propunem o incursiune prin teoria dreptului de proprietate privată şi identificarea acelor elemente specifice de exercitare a acestui drept de către persoanele juridice de drept public.

CAPITOLUL I

PRINCIPALELE ASPECTE JURIDICE PRIVIND REGLEMENTARILE DREPTULUI DE PROPRIETATE

1.1. Cadrul juridic general al reglementarilor dreptului de proprietate

Noţiuni generale

Proprietatea este forma juridică ce corespunde noţiunii economice, sociale, generale de apropriere . Ea a fost percepută de oameni, încă din momentul în care au ieşit din starea primitivă, ca fiind absolut necesară vieţii. Oamenii nu au putut trăi, iar mai pe urmă progresa, decât apropriindu-şi bunurile ce îi înconjurau.

Studiind evoluţia proprietăţii se poate spune că dreptul de proprietate a evoluat de la o primă fază în care se prezenta sub o formă precară, către un drept de proprietate aproape absolut.

Astfel, de la o coposesie temporară, a mers către o proprietate temporară, apoi la una definitivă şi, în sfârşit, la proprietatea individuală considerată ca un drept absolut în folosul proprietarului. În această evoluţie, proprietatea colectivă a început prin a se aplica proprietăţii mobiliare şi apoi celei imobiliare.

În societatea primitivă întâlnim aproprierea fructelor şi a productelor. Ulterior, pe măsura evoluţiei societăţii, se întâlneşte aproprierea individuală a bunurilor şi a uneltelor de muncă.

Proprietatea este un drept ce poartă asupra lucrurilor (res). În vremurile îndepărtate ea purta asupra obiectelor ce condiţionau însăşi viaţa: unelte de vânătoare, veşminte, produse necesare întreţinerii.

Mai târziu, de la viaţa de trib în care oamenii erau reuniţi în mici grupuri nomade, în care proprietatea avea forma colectivă şi se aplica mai ales turmelor de animale, s-a evoluat către faza proprietăţii familiale, iar mai apoi, în interiorul familiei, treptat, individul a căutat să posede singur un patrimoniu, distinct de al celorlalţi. S-a ajuns astfel la proprietatea individuală .