Aspecte Juridice si Medico–Legale ale Sanctiunii Penale

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Aspecte Juridice si Medico–Legale ale Sanctiunii Penale.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 59 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

CAP.I. Fundamentul socio-juridic al sancţiunii penale
1.1. Perspectivă istorică
CAP.II. Evoluţia sancţiunilor în dreptul penal
2.1. Criminologia clasică. Evoluţii şi teorii
CAP.III. Teorii contemporane privind cauzele delincvenţei cu reflectare în politica penală
3.1. Teorii predominant biologice
3.2. Teorii predominant psihologice
3.3. Teorii sociologice privind cauzele delincvenţei
CAP.IV. Orientări şi tendinţe în politica penală
CAP.V. Resocializarea şi reinserţia socială a infractorilor
CAP.VI. Concluzii

Extras din document

JUSTIFICARE

Lucrarea de faţă vrea să aducă o lumină asupra uneia dintre marile întrebări ale perioadei pe care o străbatem, referitoare la modul în care ţările lumii vor reuşi să prevină şi să combată, dar mai ales să stăpânească fenomenul infracţional, aflat într-o permanentă escaladare.

Criminalitatea, acest flagel al secolului XX este în egală măsură un fenomen cu rezonanţe economice, sociale, politice şi juridice, dar şi cu interesante corelaţii, ereditare, temperamentale şi caracteriale. Societatea în decursul istoriei sale, nu a reuşit să frâneze fenomenul infracţional. Pornind de la cauzele generatoare de delicvenţă, descoperind rolul principal al personalităţii umane în acest fenomen societatea a elaborat o nouă metodă prin care, fără a neglija drepturile fundamentale ale omului, să-şi înregistreze şi recupereze indivizii ce sunt alături de normele şi valorile ei.

Lucrarea se doreşte a fi un raport ştiinţific, referitor la combaterea devianţei, prin o mai bună cunoaştere a cauzelor sale şi a personalităţii infractorului, invocând resocializarea ca un tratament de rezultat aplicat delicventului.

CAPITOLUL I

FUNDAMENTUL SOCIO-JURIDIC AL SANCŢIUNII PENALE

1.1. PERSPECTIVĂ ISTORICĂ

De la începutul existenţei sale, omul a fost o fiinţă socială. Condiţiile materiale de viaţă, reduse, nevoia de a-şi procura hrana şi de a se apăra, i-au determinat pe oameni să ducă o viaţă în comun, în uniuni stabile. Ori de câte ori o acţiune a individului a fost neconvenabilă grupului social, s-a impus cu necesitate intervenţia unei reacţii prin care ordinea să fie restabilită. De asemenea la nivel individual există un reflex răzbunător împotriva oricărui factor neconvenabil în raport cu forţa şi puterea sau rangul social al fiecărui individ. Aceste acţiuni de răzbunare (vendetta) sau eliminare erau dictate de instinctul de conservare al grupului (general) sau individual. În această epocă exprimarea a ceea ce era sau părea a fi rău pentru un individ sau un grup de indivizi lua forma răzbunării nelimitate şi “ multă vreme instinctele, superstiţiile şi bunul plac au fost singurii factori în reprimarea elementelor discordante intereselor colectivităţii primitive”.

Înaintea apariţiei regulii de drept a funcţionat cutuma: “ Frica şi mânia colectivă sunt constitutive ale sancţiunii. Prin răzbunare şi pedeapsă rituală răul este compensat, pata ruşinoasă este spălată, impuritatea eliminată, ordinea restabilită”.

Răzbunarea sângelui are în general un caracter privat şi implică uneori scene şi procedee dintre cele mai crude. Dar nu acesta este caracteristica dominantă a reacţiei împotriva inconduitei. În acest mod s-a ajuns la reguli de conduită care să identifice fiecăruia ce-i este îngăduit şi ce nu şi prin care să se asigure succesul luptei împotriva elementelor distructive.

Cele mai eficace reguli au fost impuse însă prin mijlocirea dreptului, ca “ forma cea mai expresivă, mai precisă şi mai sigură de disciplinare a ordinii sociale” .

Nerespectarea unei reguli de conduită edictată printr-o normă de drept a fost sancţionată cu o pedeapsă.

Filozofia dreptului şi doctrinele juridice în general nu au contestat dreptul societăţii, dreptul statului de a pedepsi pe cel care, săvârşind o infracţiune, a încălcat normele penale edictate. Abia în secolul al XIX – lea unii gânditori au negat acest drept.

Cercetările privind fundamentul dreptului de a pedepsi au dat însă naştere la diferite concepţii şi teorii care de-a lungul timpului s-au impus rând pe rând, cutând să dea un răspuns uneia din cele mai importante probleme ale ştiinţei dreptului penal.

În teoria răzbunării nelimitate, dreptul de a pedepsi se bazează pe o reacţie spontană, dictată de instinctul de conservare, pe care teama şi ura o duc dincolo de limitele apărării imediate. Conform celor mai vechi cutume ale justiţiei private, ofensa adusă unui individ se repercutează în mod automat asupra clanului din care face parte. Responsabilitatea ripostei aparţine, astfel, întregului grup. În mod similar, responsabilitatea individuală pentru fapta comisă devine colectivă, răsfrângându-se asupra clanului din care face parte făptuitorul. Reacţia primitivă este nelimitată, nefiind proporţională cu gravitatea faptei.

Fisiere in arhiva (1):

  • Aspecte Juridice si Medico-Legale ale Sanctiunii Penale.doc