Aspecte Procesuale Privind Eliberarea Condiționată

CAPITOLUL I.

1. Noţiune.

Liberarea condiţionată este o formă de individualizare administrativă a pedepsei, este o instituţie complementară a regimului executării pedepsei închisorii, ce constă în punerea în libertate a condamnatului din locul de deţinere mai înainte de executarea în întregime a pedepsei, sub condiţia ca până la împlinirea duratei acesteia să nu mai săvârşească infracţiuni.

Liberarea condiţionată constituie un mijloc e stimulare a condamnaţilor, la grabnica lor îndreptare.

Liberarea condiţionată îşi găseşte reglementarea în codul penal (art.59-61), în Legea nr.275/2006 privind executarea pedepselor şi măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi în Codul de procedură penală.

Instituţia liberării condiţionate se referă la o anumită categorie de condamnaţi şi anume la condamnaţii care, după executarea unei părţi din pedeapsă, dau dovadă de bună conduită, fiind discutabil dacă nu mai apare utilă executarea în continuare, în penitenciar, a pedepsei închisorii până la expirarea duratei acesteia. Pentru aceşti condamnaţi s-a găsit soluţia liberării înainte de expirarea termenului pedepsei., ne mai fiind necesară executarea integrală a pedepsei în penitenciar. Pentru aceasta este necesar ca ei să îndeplinească condiţiile privind executarea unei părţi din pedeapsă şi să dea dovezi de îndreptare; dacă sunt realizate aceste condiţii, condamnaţii sunt liberaţi sub condiţia unei bune purtări şi după obţinerea liberării, adică cu condiţia necomiterii de infracţiuni până la expirarea termenului de executare, urmând ca, în caz contrar, să fie readuşi în penitenciar pentru executarea restului de pedeapsă.

Liberarea condiţionată tinde să îndeplinească două scopuri importante ale dreptului penal.

În primul rând, prin ea se poate face o mai bună individualizare a pedepsei cu închisoarea. Această individualizare nu se poate realiza întotdeauna şi pe deplin, atunci când se aplică pedeapsa. Unii condamnaţi pot suferi ulterior că nu meritau o pedeapsă aspră şi că numai o serie de împrejurări nefericite i-a adus în situaţia de a săvârşi infracţiuni pentru care au fost condamnaţi. Aceştia sunt apţi de o reclasare mult mai rapidă. Însă această reclasare nu ar fi posibilă dacă condamnaţii ar şti că independent de toate sforţările şi buna lor purtare, pedeapsa ar rămâne ceva fix şi neschimbat, ca o expirare a faptei lor.

În al doilea rând, liberarea condiţionată ajută la acea readaptarea liberatului, readaptare succesivă, la viaţa colectivă, fără de care este expus de cele mai multe ori la recidivă. Este cunoscut faptul că recidiva se datorează adeseori liberării fără nici o tranziţie şi aruncării lui în mijlocul societăţii de care a fost izolat o vreme şi cu care, poate nu mai are nici o legătură. Acest scop atât de important l-a făcut pe Sarrand să spună că liberarea condiţionată ”formează completarea indispensabilă a regimului penitenciar şi este, încununarea lui.”

CAPITOLUL II.

Condiţii de acordare

1. Executarea unei fracţiuni din pedeapsă.

Liberarea condiţionată se acordă de către instanţa de judecată dacă sunt îndeplinite mai multe condiţii. O primă condiţie priveşte executarea unei părţi din pedeapsă, ca o garanţie că scopul şi funcţiile acesteia au fost atinse, condamnatul s-a reeducat şi numai este necesară executarea în întregime a pedepsei.

Partea din pedeapsă ce trebuie executată diferă după cuantumul pedepsei aplicate şi se execută, după forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită infracţiunea, după vârsta condamnatului şi după folosirea acestuia la muncă.

După cuantumul pedepsei ce se execută, partea din pedeapsă ce trebuie executată este de cel puţin două treimi în cazul în care pedeapsa nu depăşeşte 10 ani şi de cel puţin trei pătrimi în cazul pedepsei mai mari de 10 ani (art.59 C.p.).

Când condamnarea a fost pronunţată pentru o infracţiune săvârşită din culpă, cuantumul pedepsei ce trebuie executat este de cel puţin jumătate din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, şi cel puţin două treimi, în cazul închisorii mai mari de 10 ani (art.59 alin. l C.p.).

În cazul în care pedeapsa ce se execută este rezultată din concursul între infracţiuni săvârşite din culpă şi infracţiuni intenţionate, fracţiunile ce se cer executate se calculează potrivit dispoziţiilor art.59 Cod penal, deci, în raport cu pedepsele aplicate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie (art.59 alin.3 C.p.).

După vârsta condamnatului, care dacă a depăşit 60 de ani bărbatul şi 55 femeia, precum şi condamnatul minor când ajunge la vârsta de 18 ani, partea din pedeapsă ce se cere a fi executată este de o treime în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau a unei jumătăţi, în cazul închisorii mai mari de 10 ani , dacă pedeapsa a fost aplicată pentru infracţiuni intenţionate, iar pentru săvârşirea unei infracţiuni din culpă, persoanele condamnate — prevăzute mai sus (condamnatul minor când ajunge la vârsta de 18 ani, condamnaţii trecuţi de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi 55 de ani pentru femei) pot fi liberate condiţionat dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii, după executarea unei pătrimi din pedeapsa închisorii, care nu depăşeşte 10 ani, sau a unei treimi, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.