Atitudinea față de viața umană și față de moarte

INTRODUCERE

Etica medicala se intersecteaza cu deontologia medicala, ambele reprezentand garantia medicului in fata societatii pentru totalitatea actelor sale (actiuni sau inactiuni), atat moral cat si juridic.

Etica si deontologia medicala au obligatia sa emita un punct de vedere privind starile terminale, de frontiera intre viata si moarte. Aceste puncte de vedere au fost codificate, reluate si dezvoltate odata cu evolutia medicinii, ducand la revizuirea conduitei practice.

Medicii cauta mereu sa ramana fideli Juramantului lui Hippocrate, ca prim cod al deontologiei. Juramantul si-a pastrat valoarea sa educativa, mai ales prin faptul ca el cuprinde cerinte permanent valabile conduitei profesionale si ca a desprins trasaturile semnificative din multitudinea problematicii morale:

• medicul acorda bolnavului un respect absolut;

• orice actiune intreprinsa de el trebuie sa fie doar in avantajul bolnavului, iar niciodata contra lui;

• exercitarea profesiunii medicale este doar in slujba sanatatii si a vietii omului. Medicina priveste omul in realitatea sa de unicat si, ca atare, in conditia sa de

neinlocuit. Maretia omului rezida tocmai din aceasta conditie. Intr-o conceptie axiologic-medicala despre om "cea mai inutila viata are o valoare infinita". A neglija un om inseamna a saraci umanitatea.

Omorul din mila nu-l poate defini pe medic. Medicul poate cel mult sa combata suferinta si printr-o decizie de echipa sa limiteze interventia terapeutica. Moartea se va produce in conditii naturale prin boala severa existenta.

Abandonarea unui subiect condamnat vital de o boala incurabila, ca si grabirea mortii lui, la rugamintea acestuia aduce in discutie atitudinea deontologica si juridica a medicului fata de orice forma sau tip de eutanasie.

Sarcina medicinii este de a nu parasi bolnavul atat timp cat exista cea mai mica sansa de prelungire a vietii. Luptand cu boala pentru a apara viata, medicul nu poate considera ca moartea este in afara domeniului sau. El trebuie sa asiste muribundul, usurandu-i sfarsitul cu ajutorul cuvantului si a celorlalte mijloace de care azi dispune medicina. In fata momentului suprem, medicul trebuie sa actioneze dupa principiile pe care le dicteaza ratiunea, mila, catritatea.

Drama muribundului in spitetal este mult mai crunta decat a celui care sfarseste acasa in sanul familiei. Cunoasterea personalitatii bolnavului va permite medicului sa-l asiste psihologic pe cel care va muri, aceasta asistenta fiind tot atat de necesara ca si ingrijirea trupului suferind.

Medicina a devenit activa, preventiva.

Relatia medic-bolnav s-a modificat. Caracterul ineluctabil al mortii marcheaza o limita a puterii medicului.

Astazi mai mult de 70% din decese nu se produc la spitel, intr-un mediu aseptic, tehnicizat, dar dorintele pacientilor nu sunt intelese, foarte des. Sfarsitul vietii lor le este confiscat.

Moartea individuala a devenit tabu: se ascunde cu grija. Riturile mortii si doliul traditionale si-au pierdut forma. Acel a carui meserie este de a priveghea durata vietii si de a vindeca, se afla astfel confruntat cu o noua problema - de a nu mai suferi sa vada scurtata o viata socotita insuportabila."

Articolul 20 din Codul Deontologic francez stabileste ca "medicul trebuie sa se straduiasa, sa domoleasca suferintele pacientului sau, dar nu are dreptul sa provoace deliberat moartea", dar practica si teoria demonstreaze foarte bine ca aceste raspunsuri traditionale nu mai sunt suficiente.

In viziunea lor, echipa medicala care ofera cele mai bune ingrijiri, indeplineste cinci linii directoare:

- Respecta dorintele celor pe moarte.

- Se preocupa de nevoile emotionale, sociale, spirituale si medicale ale muribundului.

- Sustine pe membrii familiei acestuia.

- Ii ajuta pe oameni sa ia contact cu profesionisti care ofera si alte servicii, cum ar fi activistii pe taram socialist si clericii.

Gaseste modalitatile de a depasi greutatile cu casele de asigurari si imbunatateste educatia personalului medical in ingrijirile terminale.

Nivelul inadecvat de ingrijire medicala al muribunzilor si de ameliorare a calitatii vietii a celor cu boli grav invalidante care nu sunt muribunzi face ca problema legalizarii sa ramana in atentia medicilor, juristilor, a presei si a publicului lang.

In majoritatea tarilor apar probleme in sfera dreptului constitutional, a legilor penale, dar si a legilor civile care privesc daunele personale.

In timp ce decizia pacientilor se bazeaza pe dreptul lor la autonomic si autodeterminare, sunt neglijate alte drepturi, de exemplu cel la Ingrijirea familiei, la ingrijirea sanatatii.