Audierea Persoanelor în Cadrul Anchetei Penale

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ASCULTAREA PERSOANELOR ÎN ANCHETA PENALĂ

1.1. Noţiunea de ascultare a persoanelor în ancheta penală

Soluţionarea unei cauze penale nu se poate concepe decât în condiţiile ascultării persoanelor direct implicate şi a celor care, deşi nu au participat activ la săvârşirea faptei ilegale pot furniza informaţii valoroase care să contribuie la aflarea adevărului.

Ascultarea unei persoane are o dublă valenţă şi anume:

- reprezintă o modalitate importantă de obţinere a mijloacelor de probă ;

- în anumite situaţii poate constitui o formă de exercitare a dreptului la apărare lucru valabil dacă avem un vedere ascultarea unui învinuit sau inculpat căruia în acest mod i se dă posibilitatea de a-şi prezenta punctul de vedere şi de a combate acuzaţiile ce i se aduc

O definiţie generică a acestei activităţi sună astfel:

,,Ascultarea persoanelor în ancheta penală este o activitate procesuală şi de tactică criminalistică realizată de organele de urmărire penală(organe de cercetare penală şi procuror)pentru a se stabili probele care vor contribui la aflarea adevărului în cauza respectivă”

1.2. Noţiunea şi principalele categorii de anchetatori

Pot avea calitatea de anchetatori în procesul penal :

- ofiţerul de cercetare penală

- procurorul

Potrivit Codului de Procedură Penală1, organele de cercetare penală sunt :

- organele de cercetare ale poliţiei judiciare,constituite din lucrători specializaţi din Ministerul Administraţiei si Internelor anume desemnaţi de ministrul de interne, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

- organe speciale de cercetare penală, comandanţi ai unităţilor şi centrelor militare, şefii comenduirilor de garnizoană, ofiţerii poliţiei de frontieră şi căpitanii porturilor.

În sens larg însă, în cadrul noţiunii de anchetor pot fi incluşi toţi ofiţerii de poliţie sau din alte structuri autorizate ale statului care desfăşoară activităţi de descoperire, cercetare şi instrumentare a infracţiunilor.

În urma activităţii de anchetă desfăşurate de organele judiciare s-au stabilit câteva tipuri de anchetatori, şi anume :

a. Anchetatorul temperat

Are un comportament natural, firesc si da o importanta egala tuturor momentelor si amănuntelor. Îşi va asculta interlocutorul cu atenţie şi interes , răbdător, calm, intervine în mod oportun pentru lămurirea aspectelor esenţiale ale cauzei.

b. Anchetatorul amabil

Este deschis, degajat calm uneori chiar zâmbitor. Este tipul de anchetator care manifestă o anumită transparenţă în relaţia cu cel ascultat, o anumită jovialitate. Acesta va realiza o atmosferă degajată, propice pentru un studiu psihologic atent al celui ascultat însă această amabilitate trebuie să fie constantă şi să nu depăşească un anumit prag pentru că în caz contrar echilibrul se poate rupe.

c. Anchetatorul autoritar

Are o ţinuta rigidă, solemnă, impunătoare şi caută sa îşi impună propria voinţa in faţa subiectului ascultării. Contactul psihologic se realizează foarte greu sau chiar deloc, anchetatorul bazându-se în primul rând pe intimidarea persoanei ascultate, stimularea psihologică de a coopera lipsind.

d. Anchetatorul vorbăreţ

Îl întrerupe des pe cel anchetat, anticipează unele cuvinte ale acestuia, face completări. Uneori, intervine inoportun şi fără eficienţă în anchetă, calitatea anchetei putând avea de suferit. Faptul că vorbeşte mult poate fi determinat fie de ideea că este complexat de necesitatea afirmării, fie din dorinţa de a se descărca de tensiunea afectivă.

e. Anchetatorul patern

Adoptă un comportament blând, manifestând compasiune, însa această atitudine poate dăuna anchetei deoarece acest comportament poate fi exploatat de infractorii versaţi.

f. Anchetatorul cabotin

Se caracterizează prin exagerarea utilizării stilurilor adoptate de alţi anchetatori , rezultatele putând fi diverse (amuzament, penibilitate, inhibarea celui ascultat etc.)

g. Anchetatorul violent

Reprezintă o categorie de anchetatori care parţial a dispărut în sensul că , în conjunctura actuală, în care se pune un accent tot mai mare pe respectarea drepturilor omului nu se mai foloseşte violenţa fizică. Se mai menţine încă într-o oarecare măsură violenţa verbală, ale cărei efecte sunt apropiate de cele ale violenţei fizice, chiar dacă urmele lipsesc.