Autoritățile administrației publice

1. Organizarea administratiei publice

Studiul organizarii adminstratiei publice inseamna cercetarea ansamblului de organisme care constituie formal acest sistem, raporturile dintre acestea, particularitatile fiecarei componente, precum si principiile aplicabile.

Administratia publica, din punct de vedere material, se realizeaza printr-o multitudine de forme organizatorice, care alcatuiesc sistemul administratiei publice.Acest angrenaj este la randul sau un subsistem al sistemului organizarii sociale a societatii globale.

Avand rolul de realizare a valorilor politice, prin care se exprima interesele generale ale societatii, administratia publica, privita ca activitate, este legata de puterea de stat.

Sistemul administratiei publice este legat, organizatoric si functional, de puterea legiuitoare si de puterea executiva.

Puterea executiva este cea care asigura conducerea si controlul intregului sistem al administratiei publice construit pentru realizarea intereselor generale ale societatii.

Ca activitate, administratia publica reprezinta organizarea executarii si executarea legii in cele mai variate domenii de actiune sociala si in raport cu anumite colectivitati umane care alcatuiesc sistemul social global.

Administratia publica locala cuprinde autoritatile comunale si orasenesti- consiliile locale si primarii- consiliile judetene si serviciile publice organizate in subordinea ori sub autoritatea acestora. Administratia publica locala nu este o administratie de stat, ci o structura administrativa care permite colectivitatilor locale sa-si solutioneze problemele locale prin autoritati administrative proprii, sub controlul autoritatilor statale.

Administratia de stat si administratia locala sunt categorii complementare, in sensul ca administrarea tarii este incredintata unor autoritati statale si unor autoritati locale, care, fara a fi statale indeplinesc sarcina de a administra interesele colectivitatilor locale, chiar si in cazul in care, unele dintre acestea indeplinesc si attribute delegate de stat. Din aceasta perspective, statul, desi coincide cu teritoriul sau, admite ca in interiorul acestuia pot exista colectivitati locale care se administreaza prin forte proprii, sub controlul administrativ al autoritatilor statale.

Din punct de vedere organizatoric, administratia publica se constituie ca un sistem integrat specific domeniului, compus din organe si institutii a caror functionare se intrepatrunde si se interconditioneaza. La randul sau, structura administratiei publice desemneaza pe o parte componentele institutionale ale sistemului administrative, iar pe de alta parte, compartimentele functionale ale fiecarei institutii.

Structura nu este identica pentru toate organele administratiei deoarece ea este determinata de sarcinile mari ce revin fiecareia si care sunt diferite, dupa specialitatea lor (politico-administrative, economice, social-culturale sau stiintifice). Institutiile administratiei care infaptuiesc sarcini generale, pot avea o structura asemanatoare , o structura tip; acelea care indeplinesc sarcini tehnice, de specialitate, urmeaza sa aiba o structura deosebita pentru fiecare specialitate in parte, o structura individuala, proprie.

Prin urmare, structura defineste ordinea si pozitia elementelor care compun un organ al administratiei. Pentru a-si infaptui sarcinile, organele administratiei se divid in mai multe parti componente. Distinctia si relatia dintre aceste subdiviziuni caracterizeaza, de asemenea, structura administratiei. Spre deosebire de structura fizica, de exemplu a moleculelor, sau de cea biologica, a organismelor vii, structura administratiei este stabilita prin acte normative.

2. Istoric si principii generale

 Principii contemporane de organizare a administratiei publice locale

Administratia locala, in sensul larg al termenului, se opreste la 3 principii fundamentale:

- Principiul centralizarii

- Principiul deconcentrarii

- Principiul descentralizarii

Prin aceste principii se incearca a se rezolva cele doua tendinte care se manifesta in guvernarea si administrarea unei tari: tendinta la unitate si tendinta la diversitate.

Este vorba despre tendinta centralizatoare si tendinta descentralizatoare, organizarea administrative, spun specialistii, nu exprima niciodata numai centralizare sau numai descentralizare, exista intotdeauna un dozaj intre una si alta.

Astfel, principiul centralizarii, ca principiu de baza al administratiei locale, presupune exclusive dependenta organelorlocale de organele administratiei centrale. Din punct de vedere juridic, organle centrale sunt singurele care adopta decizii aplicabile in teritoriu, iar autoritatile din teritoriu au doar competenta executarii deciziilor autoritatilor centrale. Acest sistem, bazat pe existenta unor simpli agenti ai centrului, a fost specific organizarii statale si administratiei din Antichitate si Evul Mediu.

Principiul deconcentrarii este , in realitate, o forma a centralizarii, el constand in recunoasterea agentilor statului, repartizati pe intregul teritoriu al tarii, a unei anumite puteri de decizie.

Principiul descentralizarii presupune existenta unor persoane publice locale, desemnate de comunitatea teritoriului, care au atributii proprii, intervenind direct in gestionarea si administrarea “afacerilor” colectivitatilor.

Ideea de descentralizare, cum sustine si doctrina noastra din perioada interbelica, implica ideea de autonomie locala. Nu de putine ori, cele doua notiuni se folosesc impreuna, asa cum procedeaza si legiuitorul constituant roman din 1991: “Administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe principiul autonomiei locale si pe cel al descentralizarii serviciilor publice”(art.119).