Banca Centrală Europeană

INTRODUCERE

Provocările secolului XX şi evoluţia economică şi geostrategică contemporană a lumii civilizate au consacrat la rang de principiu fenomenul de globalizare, iniţial ca alternativă şi, în final, ca formă unică de propagare a valorilor tehnice, culturale, economice sau sociale ale umanităţii. Globalizarea s-a dovedit însă, în evoluţia sa, un fenomen extrem de complex, uneori pe cât de imprevizibil, pe atât de dificil de coordonat şi aproape imposibil de gândit în toate dimensiunile sale, negând, în permanenţă, varianta reducerii tuturor interdependenţelor deterministe la o singura componentă şi anume cea economică.

În acest context, fenomenul integrării europene nu contravine noii realităţi globale a lumii şi nici nu oferă o variantă alternativă care o exclude pe prima, ci reprezintă doar o altă perspectivă a fenomenului de globalizare, inedită în ceea ce priveşte scara amplitudinii, dimensiunile abordării, strategia convergenţei şi sensul propagării valorilor comune, în paralel cu acceptarea sistemului axiomatic regional.

Începuturile cooperării europene la nivel integrativ au adus, după sine, în discuţie şi problema monedelor naţionale, respectiv a raporturilor de schimb, în sensul în care, pe fondul problemelor înregistrate în funcţionarea sistemului Gold Exchange Standard, s-a simţit nevoia realizării unei unităţi de acţiune a statelor europene, pe de o parte, pentru protejarea cursului propriilor monede şi, pe de altă parte, pentru eliminarea avantajelor comerciale comparative necompetitive, din interiorul comunităţii. Criza sistemului Gold Exchange Standard, a impus în paralel cu dezvoltarea conceptului pieţei unice europene şi adoptarea unei poziţii comune în plan monetar, primul pas concret în acest sens.

Banca Centrală Europeană, deşi confruntată permanent cu situaţii şi conjuncturi inedite ca formă şi amplitudine, a devenit un diriguitor responsabil şi experimentat al politicii monetare europene, un actor semnificativ al pieţelor monetar financiare internaţionale şi un lider regional şi internaţional incontestabil.

1. Etapele dezvoltării şi afirmării Băncii Centrale Europene

Banca Central Europeană reprezintă, în momentul de faţă, pilonul central al Sistemului Băncilor Centrale Europene şi instituţia monetară cu autoritatea cea mai pronunţată în Europa, exercitându-şi atributele de guvernanţă la nivelul cel mai înalt în planul politicilor monetare şi financiare comunitare europene.

Din perspectiva cooperării monetare la nivel supranaţional, apariţia BCE îşi are rădăcinile conceptuale în momentul creării Comitetului Monetar European, în baza articolul 105 (2) al Tratatului de la Roma (1957), moment considerat în fapt, punctul de debut al forumului cooperării monetare europene de drept. Din perspectiva realizării UME, debutul oficial al lansării ideii de politică monetară supranaţională se datorează însă momentului mai 1964, când, ca urmare a iniţiativei exprimate prin Memorandumul Marjolin, cu privire la realizarea unei uniuni monetare şi economice, a fost instituit Comitetului Guvernatorilor Băncilor Centrale ale statelor membre ale Comunităţii Economice Europene.

Odată cu intrarea în funcţiune a „şarpelui monetar”, în aprilie 1972, s-a simţit nevoia unui organism monetar specializat, care să gestioneze tehnic şi strategic funcţionarea mecanismului de schimb şi de intervenţie, fapt care a generat, un an mai târziu, înfiinţarea Fondului European de Cooperare Monetară (FECOM).

Conform art. 2 din Regulamentul CEE 907/1973, în sarcina acestuia au fost stabilite următoarele responsabilităţi fundamentale:

- asigurarea funcţionării corespunzătoare a şarpelui monetar în limitele stabilite de ±2,25% între monedele europene;

- intervenţia pe piaţa monetară în vederea reglării funcţionale a mecanismului european de schimb;