Banca Centrală Europeană

1. Consideratii introductive

1.1 Adminstratia publica centrala

Constituirea unui spatiu administrativ separat este rezultatul unui proces indelungat, in doua etape: de diviziune si autonomie. Nasterea administratiei este legata, mai intai, de fenomenul diviziunii sociale, prin intermediul caruia, societatea, pana atunci unificata si omogena, devine stratificata si eterogena. Aceasta diviziune sociala se realizeaza prin urmatoarele etape:

- specializarea activitatilor si a misiunilor sociale (diviziunea muncii si a functiilor);

- disocierea intre diferitele dispozitii cu caracter normativ care asigurau integrarea sociala (religie, morala, drept);

- formarea de subansamble, de grupuri partiale, de institutii, fiecare avand propria logica de functionare;

- aparitia relatiilor de inegalitate intre oameni si generalizarea raporturilor de dominare/subordonare care traversau societatea în ansamblul sau, antrenand constituirea spatiilor de putere multiple si diversificate.

Diviziunea sociala s-a finalizat prin desprinderea din ansamblul institutiilor, a unei entitati specializate investita cu putere de constrangere asupra membrilor colectivitatii. In felul acesta, asistam la emergenta spatiului politico-administrativ, cladit in principal pe ordine, simbol al unitatii sociale si instrument de coercitie.

Odata cu extinderea Uniunii Europene, institutiile acesteia s-au dezvoltat, astfel devenind mai numeroase. Institutiile eruropene sunt: Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European, Comisia Europeana, Curtea de Conturi si Curtea de Justitie. Ulterior, acestor insitutii comunitare li se adauga: Tribunalul de prima instanta, ca institutie asociata Curtii de Justitie si Organele Financiare Comunitare (Banca Europeana de Investitii, Sistemul European al Bancilor Centrale si Banca Centrala Europeana).

1.2 Istoria constituirii Bancii Centrale Europene

Transferul politicii monetare la nivel comunitar a impus numeroase schimbari in cadrul general al bancilor centrale europene. Fenomenele monetare au reflectat o dorinta arzatoare de aderare la o singura moneda, intrucat aceasta oferea avantaje superioare costurilor.

Orientarea spre o Uniune Monetara a inceput odata cu Raportul Delors din 1988. Acest raport a stimulat semnarea Tratatului de la Maastricht in 1992 conform caruia implementarea monedei unice se produce incepand cu 1 ianuarie 1999.

In aprilie 1988 Comisia Europeana solicita comitetului pentru studio sa “studieze si sa propuna etapele concrete necesare pentru infaptuirea unei Uniuni Economice si Monetare”. Aceasta solicitare s-a produs datorita dinamicii miscarilor de capital intre tarile membre ale Sistemului Monetar European, miscari care s-au dovedit incompatibile cu statornicirea ratelor de schimb.

Raportul Delors a prezentat in vederea rezolvarii acestei probleme urmatoarele solutii:

- Pastrarea in sistem a unor monede nationale, intre care sa se realizeze raporturi de schimb, definitiv fixe;

- Sa fie utilizata o moneda comuna pentru tarile membre, alaturi de monedele nationale ;

- S-a optat pentru moneda unica.

Potrivit Raportului Delors implemetarea monedei unice trebuie sa se realizeze in urmatoarele etape:

Etapa 1 - Lansarea Uniunii Economice Monetare (1992 - 1999)

- Definitivarea denumirii, structurii monedei EURO;

- Decizii cu privire la simbolistica monedei EURO;

- Adoptarea cadrului legal complet;

- Inceperea fabricatiei monedei EURO;

- Crearea Bancii Centrale Europene.

Etapa 2 - Startul Uniunii Economice Monetare (1999 - 2001):

- Fixarea ratelor de conversie;

- Euro devine moneda de cont si de rezerva;

- BCE conduce politica monetara si valutara;

- Intrarea monedei EURO pe pietele valutare si financiare.

Etapa 3 - Moneda unică (2002): s-a pus in circulatie moneda EURO si a inceput retragerea monedelor nationale ale tarilor participante la Uniunea Monetara.