Bunurile Proprii ale Soților și Drepturile Acestora Asupra Lor

INTRODUCERE

In practica, doctrina si chiar legislatie, termenul bunuri este folosit in doua sensuri ori acceptiuni:

- „Stricto sensu” – prin „bun” se desemneaza un „lucru”;

- „Lato sensu” – prin „bun” se desemneaza atat lucrul cat si dreptul patrimonial care are ca obiect acest lucru.

In linii generale, doctrina defineste in acelasi mod atat bunul ori lucrul. Vom spune ca „ prin bun se intelege o valoare economica ce este utila pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului si este susceptibila de apropiere sub forma dreptului patrimonial.”

In stransa legatura cu notiunea de „bun” este cea de „patrimoniu” (totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale care apartin unei persoane fizice sau juridice).

Dupa cum se poate observa intre „bun” si „patrimoniu” exista corelatia de tip „parte – intreg”.

Deci, bunul poate fi privit atat individual – ut singuli -, cat ca si element activ al patrimoniului.

In continutul lucrarii ne vom referi numai la un singur tip de clasificare a bunurilor, anume la bunurile proprii si bunurile comune, punand accent pe bunurile proprii si incercand sa le delimitam pe acestea de categoria bunurilor comune.

Reglementarea raporturilor patrimoniale a fost realizata pentru prima data in Codul civil din anul 1864. Astfel aparitia Codului civil la 1864 a consacrat si statuat regimul separatiei de bunuri.

Regimul de drept comun era considerat cel al separatiei de bunuri, fiecare sot pastrand un drept exclusiv de administrare, folosinta si dispozitie asupra bunurilor sale, cu obligatia, insa, de a contribui la cheltuielile casniciei.

Regimul comunitatii matrimoniale va exista atata timp cat exista casatoria, in cazul incetarii acesteia va avea loc o impartire a bunurilor comune, fapt ce va schimba regimul bunurilor comune in bunuri proprii.

Este important a se cunoaste delimitarea dintre bunurile comune si proprii ale sotilor astfel incat sa nu se aduca atingere patrimoniului propriu al sotilor iar in cazul impartirii bunurilor comune sa nu se realizeze o inegalitate a cotei parti ce revine fiecarui sot.

CAPITOLUL I

RELAŢIILE DINTRE SOŢI

Secţiunea I

Noţiuni generale privind relaţiile dintre soţi

Uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, căsătoria este încheiată potrivit dispoziţiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie. Este reglementată de norme imperative , prin încheierea căsătoriei, viitorii soţi consimţind să li se aplice regimul legal al căsătoriei, fără a avea posibilitatea de a-l modifica. În consecinţă căsătoria este uniunea dintre un bărbat şi o femeie încheiată în urma consimţământului lor liber exprimat, prin care aceştia doresc ca familia întemeiată în urma căsătoriei să fie “ghidată “ după normele legale.

Fiind un act solemn, încheierea căsătoriei se face cu respectarea dispoziţiilor legale , iar natura juridică a căsătoriei şi actul juridic prin care se încheie căsătoria fac din această instituţie un domeniu juridic aparte.

Ca efect al încheierii căsătoriei soţilor se nasc o serie de relaţii.

Astfel căsătoria dă naştere la efecte cu privire la relaţiile personale şi patrimoniale.

În cadrul relaţiilor dintre soţi se constată că relaţiile patrimoniale sunt subordonate relaţiilor personale şi sarcinilor principale ale familiei.