Carta europeană exercițiul autonomiei localea și implementarea acesteia în Republica Moldova

ÎNTRODUCERE

Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a colectivităţilor locale de a rezolva şi gestiona, în cadrul legii, sub proprie răspundere şi în favoarea populaţiei lor, o parte importantă din treburile publice. "Carta Europeană a Autonomiei Locale" Consiliul Europei - Strasburg- 15 octombrie 1985.

Anul 1989 poate fi ca anul revoluţiei în Europa. Zidurile ideologiei au căzut, democraţia a triumfat în jumatatea umbrită- chiar dacă de est - a continentului. Schimbarea a fost rapidă, uneori violentă şi radicală, făcînd să dispară sistemele totalitare, clientelare, de tip comunist.

Distrugerea vechilor structuri nu a însemnat, însă, totul. Momentul euforic al victoriei democraţiei avea sa-i urmeze cel mai dificil, al reconstrucţiei. Problema fundamentală devine: cu ce înlocuim? Cu un sistem democratic, desigur. Dar ce fel de sistem, ce fel de democratic şi mai ales cu cine?

Simultanietatea şi radicalitatea schimbării a surprins şi, de aici, o lipsă a adecvării teoretice a soluţiilor sau, pur şi simplu, a ideilor de urmat.

Alternativa o reprezintă o societate democratică bazată pe statul de drept, pluripartidism şi economia de piaţă, pe descentralizare şi autonomie locală, o societate deschisă, orientată spre om, în care cetăţeanul trebuie sa fie subiect şi nu obiect al proceselor socio - politice.

Această societate trebuie bazată pe cetăţeanul pluridimensional şi activ. Ea presupune o participare deplină: economică, socială, culturală, şi politică. Participarea trebuie considerată ca o strategie globală a dezvoltării sociale, avînd drept scop lărgirea posibilităţilor de alegere cu care pot opera cetăţenii creşterea implicării lor în procesele decizionale.

Statul, respectiv puterea publică, trebuie sa creeze acele mecanisme care să permită manifestarea individului şi lărgirea democraţiei. În R.M., ca şi în celelalte ţări aflate în tranziţie, acest proces este complex şi dificil, întrucît schimbarea este structurală şi totală. Procesul tranziţiei presupune o coordonare pe care numai statul o poate asigura şi, în acelaşi timp, el înseamnă renunţarea la pîrghii şi funcţii specifice centralismului. Cu alte cuvinte, puterii i se cere o schimbare în conţinutul şi obiectul ei.

Dacă se vrea democratic, statul trebuie sa creeze mijioacele care să permită cetăţeanului să participe la gestionarea afacerilor publice şi luarea deciziilor care îl privesc, iar acest lucru se poate realiza prin mai multă putere colectivităţilor locale, autorităţilor administraţiei publice locale alese în unităţile administrativ-teritoriale, ca şi prin încurajarea structurării societăţii civile, asociaţiilor neguvemamentale. Schimbările aşteptate nu pot eluda "de ce" şi "pentru cine" şi mai ales "cum" trebuie acţionat în procesul de creare a unei not arhitecturi instituţionale.

Actualitatea acestei teme rezidă în postulatul că colectivităţile sunt fundamentul oricărui regim democratic şi unul dintre stîlpii de susţinere al noii construcţii europene, iar pentru un şir de state mai ales pentru cele din Europa de Sud-Est această problemă se pune cu o mai mare dificultate atît datorită procesului de tranziţie şi integrare în noul context internaţional cît şi datorită moştenirii istorice.

Aceasta fiind spuse vrem să menţionăm două preocupări fundamentale care au determinat preocuparea pentru această temă : este chestiunea legată de evoluţia democraţiei în Europa de după cel de-al doilea război mondial, şi concepţiilor care au stat la baza fundamentării ştiinţifice al politicilor de elaborare care au fundamentat democraţiile europene.

Problema autonomiei locale constituie o problemă locală şi datorită proceselor de integrare europeană care au ţinut să consolideze structurile europene în ceea ce priveşte securitatea europeană pe de o parte şi bunăstarea cetăţeanului pe de altă parte.

Aceste concepţii fiind dezvoltate într-un şir de acte europene în Declaraţia Europeană a Drepturilor Omului , care a servit ca baza pentru un şir de acte de talie europeană ce au ţinut să dezvolte prevederile declaraţiei