Cercetarea criminalistică a furtului din locuință

CAPITOLUL I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1 Obiectul criminalisticii

Termenul de criminalistică este întrebuinţat, pentru prima dată în literatura juridică, de către Hans Gross, în anul 1893, în Manualul judecătorului de instrucţie. Sub această denumire este cunoscută şi în dreptul nostru dar cu un obiect mult mai larg, indiferent dacă unii autori o include în rândul ştiinţelor juridice, iar alţii o socotesc o ştiinţă auxiliară dreptului. Metodele şi mijloacele tehnice elaborate ori adaptate de criminalistică îşi găsesc aplicarea atât în munca de descoperire şi cercetare, cât şi de prevenire a infracţiunilor.

Ţinând seama de sarcinile generale şi speciale pe care le are în lupta cu fenomenul infracţional, criminalistica elaborează sau preia din alte ştiinţe cele mai diferite metode şi mijloace tehnice de cercetare, pe care le adaptează scopurilor sale. Prin contribuţia sa nemijlocită la îndeplinirea acestor două sarcini - combaterea şi prevenirea faptelor ilicite - ştiinţa criminalisticii aduce un aport însemnat la reducerea treptată a faptelor antisociale prin care se încalcă legile statului.

Deci, primul aspect al obiectului criminalisticii constă în elaborarea metodelor tactice şi a mijloacelor tehnico-ştiinţifice adecvate pentru descoperirea şi cercetarea faptelor ilicite, iar cel de al doilea său aspect cuprinde elaborarea de metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice necesare prevenirii infracţiunilor.

În consecinţă, criminalistica poate fi definită ca o ştiinţă care elaborează metodele tactice şi mijloacele tehnico-ştiinţifice de descoperire, cercetare şi prevenire a infracţiunilor.

1.2 Metodele de cercetare criminalistică

Criminalistica, ţinând seama de specificul obiectului său şi de natura sarcinilor pe care le are, elaborează metode proprii de investigaţie a lumii înconjurătoare.

Pentru elaborarea metodelor criminalistice pe baze ştiinţifice este necesar să fie cunoscute cauzele şi modurile comiterii infracţiunilor, procesul creării urmelor, etapele formării declaraţiilor în conştiinţa persoanelor, experienţa practicii de urmărire, precum şi metodele aplicate de alte ştiinţe în domenii de studiu similare sau apropiate.

Metodele, odată elaborate, sunt aplicabile în activitatea de descoperire, cercetare şi prevenire a infracţiunilor, fiind supuse totodată unui proces continuu de perfecţionare. În funcţie de progresele ştiinţei şi tehnicii, de metodele şi mijloacele folosite de infractori, metodele criminalistice se modifică ori sunt înlocuite cu altele, mai eficace pentru noua etapă de luptă împotriva criminalităţii.

Plecând de la obiectul şi sarcinile criminalisticii, metodele specifice de cercetare criminalistică, după unele criterii, ar putea fi grupate în:

- metodele de cercetare a urmelor în sensul larg al cuvântului, în cadrul cărora un loc de seamă ocupă procedeele specifice de căutare, fixare şi studiere a urmelor create cu prilejul săvârşirii infracţiunii;

- metodele privitoare la examinarea probelor materiale în procesul de identificare criminalistică;

- metode de efectuare a experimentelor, a verificărilor sau a examenelor comparative pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au comis infracţiunile cercetate sau a altor date legate de săvârşirea acestora;

- metode tactice pentru ascultarea de persoane, urmărirea şi arestarea infractorilor care se sustrag urmăririi penale.

Acestora li se pot adăuga unele metode de cercetare preluate din alte ştiinţe şi adaptate la cerinţele criminalistice. Afară de această ordonare a metodelor criminalistice specifice, se mai cunoaşte criteriul tripartit de clasificare, după care se disting metodele tehnico-ştiinţifice, metodele de tactică criminalistică şi metodele de prevenire a infracţiunilor.

1.3 Metodele de cercetare criminalistică

Criminalistica are legătură cu ştiinţele dreptului, precum şi cu unele ştiinţe nejuridice.

1) Dintre ştiinţele dreptului, cea mai strânsă legătură o are cu dreptul procesual penal, dreptul penal şi cu criminologia.

a) Legătura criminalisticii cu dreptul procesual penal constă în aceea că, pe de o parte, metodele şi mijloacele de cercetare criminalistică se aplică în procesul penal şi numai în limitele permise de normele dreptului procesual penal, cu respectarea acestor norme. Aprecierea cercetărilor criminalistice se face, de asemenea, pe baza normelor procesuale penale. Pe de altă parte, normele procesual-penale prevăd anumite activităţi de urmărire penală, iar criminalistica elaborează regulile după care asemenea activităţi trebuie realizate pentru a se obţine maximum de eficienţă.

b) Legătura dintre criminalistică şi dreptul penal constă în aceea că ştiinţa dreptului penal arată ce este infracţiunea, care, anume fapte sunt infracţiuni, delimitează după diferite criterii infracţiunile între ele, iar criminalistica ajută prin mijloace proprii la demonstrarea elementelor constitutive ale acestora.

c) Criminalistica cu criminologia, în lupta contra fenomenului infracţional, se completează reciproc. Criminologia studiază starea şi dinamica fenomenului infracţional, cauzele care îl generează, propunând măsuri de prevenire corespunzătoare, în timp ce criminalistica se ocupă de infracţiuni concrete, le cunoaşte în complexitatea lor, elaborând totodată măsuri specifice de prevenire.

2) Dintre ştiinţele nejuridice cu care criminalistica are legătură amintim: medicina legală, psihologia judiciară, psihiatria judiciară, chimia judiciară, fizica ş.a.

a) Medicina legală se întâlneşte cu criminalistica pe mai multe planuri, ajutându-se reciproc, în cazurile de omor, loviri, sinucideri, violuri, avorturi, atentate la pudoare, diferite accidente cu victime omeneşti, în care criminalistica stabileşte împrejurările şi modul de săvârşire a faptelor respective, iar medicina legală determină natura leziunilor de pe corpul victimelor, vechimea lor, efectul pe care îl au pentru întregul organism şi viaţa omului. În asemenea cauze, datele stabilite de medicul legist sunt folositoare organului judiciar şi expertului criminalist la formarea concluziilor sale, iar datele constatate de criminalist îi sunt utile medicului legist la stabilirea unor împrejurări privitoare la faptă.

b) Psihologia judiciară oferă organului judiciar date necesare cunoaşterii infractorului sau a altor persoane cu care aceasta vine în contact, ajutând şi ştiinţa criminalisticii la elaborarea metodelor de ascultare, în procesul efectuării percheziţiei etc.

c) Psihiatria judiciară, pe lângă că studiază bolile care vatămă complet sau reduc omului capacitatea de raţiune şi voinţă, oferă criminalisticii date pe baza cărora sunt elaborate metodele de ascultare a persoanelor bolnave psihic.

d) Chimia judiciară ajută cercetarea criminalistică prin determinarea conţinutului şi a provenienţei celor mai felurite substanţe toxice găsite pe şi în corpul victimelor, prin descoperirea pe cale chimică a falsurilor de orice natură etc.

e) Fizica reprezintă un domeniu al ştiinţei din care criminalistica a preluat foarte multe metode şi tehnici de lucru, numeroase aparate şi instrumente, pe care le-a adaptat scopurilor sale specifice.