Cercetarea Urmelor Produse de Incendiu

Cap.I. SCURT ISTORIC

Termenul de criminalistică este întrebuinţat pentru prima dată în literatura juridică, de către Hans Gross, în Manualul judecătorului de instrucţie, în anul 1893. De altfel şi la noi în ţară este cunoscut tot sub această denumire, însă cu un obiect mult mai larg, chiar dacă unii autori o include în rândul ştiinţelor juridice, iar alţii doar ca o ştiinţă auxiliară a dreptului. *

Criminalistica elaborează sau prea din alte ştiinţe, cele mai diferite metode şi mijloace tehnice de cercetare, pe care le adaptează scopurilor sale.

Identificarea judiciară constituie o activitate indisolubil legată de împlinirea actului de justiţie şi de prevenire a fenomenelor antisociale. Pentru descoperirea infractorilor, identificarea recidiviştilor, probarea comiterii unor fapte penale şi a vinovăţiei determinarea împrejurărilor în care s-au produs, precum şi a altor situaţii, este necesară stabilirea identităţii persoanelor şi obiectelor. Modalitatea principală care este necesară în identificarea judiciară, o prezintă identificarea criminalistică. Începuturile criminalisticii au fost strâns legate de medicina legală.

Cei care şi-au adus un aport deosebit la înfinţarea criminalisticii la noi în ţară au fost fraţii Minovici care la 20 decembrie 1893 au înfiinţat la Bucureşti, Institutul de medicină legală, constituind o veritabilă premieră mondială.**

Mina Minovici se afla printre primii aderenţi la sistemul de identificare a lui A.Bertillon care se bazează pe măsurători antropometrice, iar la 15 martie 1892 înfiinţează Serviciul antropometric, care a funcţionat ca unitate a Ministerului Justiţiei.

Preocupări ulterioare de natură criminalistică ale lui Mina Minovici amintind lucrarea “Diagnosticul medico - legal al rănilor prin examenul hainelor” şi broşura “Medicina legală aplicată în arta dentară”. Întreaga lui activitate atât ştiinţifică cât şi practică este sintetizată în “Tratatul complet de Medicină Legală” care cuprinde şi aspecte criminalistice.

Un alt fondator al şcolii criminalistice româneşti a fost Nicolae Minovici care s-a preocupat şi el de sistemul antropometric, şi contribuie substanţial la îmbunătăţirea fotografiei post mortem, în vederea eliminării posibilităţilor de eroare în identificare. Se ocupa de asemenea cu rezultate bune în domeniul criminalistic pentru studierea impresiunilor digitale.

Cel de-al treilea membru al familiei Minovici, Ştefan, a fost şeful secţiei de chimie şi toxicologie a Institutului de medicină legală din anul 1894, fiind socotit în materie de criminalistică drept “părintele expertizei ştiinţifice a înscrisurilor” *

În domeniul expertizei grafice şi-au mai adus aportul şi alţi oameni de ştiinţă printre care amintim pe M. D. Moldoveanu cu lucrarea – Tratat de grafologie şi expertiza în falsuri (1910), şi Traian Ulic -“Expertiza grafică” ( 1914), Mihail Kernbach – “Expertiza grafica ştiinţifica şi experţi caligrafi” (1928), etc.

Aceştia şi mulţi alţii care le-au urmat şi-au adus un aport deosebit în formarea acestei “ştiinţe” numite criminalistica, care are rol de a descoperi, cerceta şi preveni actele infracţionale.

Cap. II. NOŢIUNI GENERALE DESPRE IDENTIFICAREA CRIMINALISTICĂ

Sect. 1 – Conceptul de identificare criminalistică şi

rolul său în probaţiunea judiciară

Identificarea în criminalistică, constituie dezideratul major al actului de justiţie şi de prevenire a faptelor antisociale, fiind o adevărată piatră unghiulară a criminalisticii. Ea, ca şi alte ştiinţe, este “o activitate prin care se caută atât însuşirile comune ale obiectelor, fenomenelor sau fiinţelor, cât şi însuşirile ce le deosebesc pe unele de altele, pentru ordonarea lor în tipuri, grupe şi subgrupe, iar apoi în vederea deosebirii fiecăruia în parte de toate celelalte cu care au anumite asemănări “.*

Stabilirea adevărului şi justiţiei se realizează prin intermediul probelor. Conform art. 63 din C. p.p. constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

Identificarea criminalistică prezintă numai unul dintre mijloace de probaţiune admisă de lege .** Altfel spus, probaţiunea include identificarea ca pe una dintre componentele sale, este identificarea obiectului, fiinţei sau fenomenului supus examinării.***

Nu există o ierarhizare a probelor în legea penală. În măsura în care identificarea criminalistică se coroborează cu celelalte probe obţinute prin: cercetarea la faţa locului, declaraţiile martorului, percheziţii, declaraţiile învinuitului, a părţii vătămate, etc.

În acest sens identificarea criminalistică nu poate fi redusă exclusiv la activitatea de laborator cum în mod greşit este înţeleasă chiar de unii practicieni ai dreptului. Noţiunea de identificare