Comisia rogatorie internațională

Secolul XX a fost secolul unei dezvoltări nemaiîntâlnite a civilizației, a progresului științei, tehnicii sau biomedicinei. Progresul tehnico-științific înregistrat, precum și extinderea procesului de democratizare la nivel internațional, a creat posibilitatea mișcării cu ușurință a persoanelor și mărfurilor, conducând implicit la dezvoltarea societății umane în ansamblul său. Efectul indiscutabil benefic pentru întreaga umanitate a creat însă și posibilitatea unei largi proliferări a fenomenului criminalității la nivel mondial .

Odată cu deschiderea frontierelor, criminalitatea (reprezentată de terorism, trafic și consum de droguri, trafic de armament, muniții și substanțe radioactive, trafic de carne vie), a dobândit o amploare din ce în ce mai mare, singurul instrument eficient de a răspunde acestui fenomen fiind constituit de cooperarea judiciară internațională în materie penală. În prezent, criminalitatea organizată sub diversele sale forme a depășit limitele teritoriale ale unui singur stat, manifestându-se de cele mai multe ori pe teritoriul mai multor state sau chiar continente . Acest considerent a făcut ca statele lumii să accepte un efort conjugat în lupta împotriva criminalității, fiind necesară cooperarea între state pentru predarea sau primirea persoanelor care au săvârșit infracțiuni pe teritoriul unui stat, refugiindu-se apoi în alt stat în vederea evitării urmăririi penale.

Tratatul de la Maastricht a introdus, în Uniunea Europene, aspectele de justiție și afaceri interne, care se tratau până atunci la un nivel strict interguvernamental. De atunci, gradul de integrare între statele membre în legătură cu aceste aspecte, precum și rolul Parlamentului European și pe cel al Curții de Justiție, nu încetează să crească. Programele de la Tempere și de la Haga au oferit un impuls politic important pentru consolidarea acestor politici fundamentale pentru cetățeni.

Tratatul de la Lisabona a consolidat realizarea unui spațiu european comun în care persoanele să circule liber și să beneficieze de o protecție judiciară eficace, împărțind temele referitoare la spațiul de libertate, securitate și justiție în patru domenii:

❖ Politicile referitoare la controlul de frontiere, la azil și la imigrație;

❖ Cooperarea judiciară în materie civilă;

❖ Cooperarea judiciară în materie penală;

❖ Cooperarea polițienească.

Tratatul de la Lisabona permite legiuitorului european să adopte măsuri privind:

- instituirea unor norme și proceduri care să asigure recunoașterea, în întreaga Uniune, a tuturor categoriilor de hotărâri judecătorești și decizii judiciare;

- prevenirea și soluționarea conflictelor de competență între statele membre;

- sprijinirea formării profesionale a magistraților și a personalului din justiție;

- facilitarea cooperării dintre autoritățile judiciare sau echivalente ale statelor membre în materie de urmărire penală și executarea deciziilor;

- stabilirea de norme minime cu privire la definirea infracțiunilor și a sancțiunilor în domenii ale criminalității de o gravitate deosebită de dimensiune transfrontalieră ce rezultă din natura sau impactul acestor infracțiuni ori din nevoia specială de a le combate pornind de la o bază comună;

- încurajarea și sprijinirea acțiunea statelor membre în domeniul prevenirii criminalității.

- structura, operațiunile, domeniul de acțiune și obiectivele Eurojust și Europol Noile prevederi sunt de natură să afecteze dreptul penal substanțial și procesual european într-o manieră limitată.

Cooperarea judiciară în materie penală reprezintă un sistem deschis de principii și reguli a cărui funcționalitate este puternic influențată de conduita a doi actori naționali importanți chemați să pună în executare ordinea juridică internațională astfel creată: legiuitorul național și magistratul. Cooperarea judiciară în materie penală nu este numai unul din pilonii fundamentali ai Uniunii Europene, ci creează astăzi, chiar și în afara spațiului de libertate, securitate și justiție, contextul unei cunoașteri aprofundate a sistemelor de drept ale statelor implicate. Totodată, ea subliniază faptul că încrederea și deschiderea pe care, în baza principiului cooperării loiale și a obligațiilor asumate la nivelul Uniunii Europene și în plan internațional, statele trebuie să o acorde unele altora, nu sunt întotdeauna manifestate pe deplin .