Comunicarea Organizațională

Introducere

În lumea modernă, în lumea de azi, problemele de organizare s-au globalizat, s-au universalizat. Trăim într-o lume organizată, organizaţiile având rolul de a structura şi de a face cu putinţă activităţile sociale fundamentale, cele productiv-economice, politico-sociale, cultural-educaţionale şi nu în ultimul rând activităţile de comunicare socială.

Înainte de toate însă, utilitatea studierii managementului organizaţiilor rezultă din chiar specificul de profunzime al comunicării şi relaţiilor publice. În esenţă, comunicarea socială este comunicare organizaţională. Strategiile şi fluxurile de comunicare din interiorul organizaţiilor şi dintre acestea şi mediul extern sunt vitale pentru existenţa şi forţa de performanţă a oricărei organizaţii. Într-o lume aflată în schimbare rapidă şi profundă, adaptarea organizaţiilor la turbulenţa schimbării se realizează, înainte de orice, prin comunicare.

1. Comunicarea organizată, informarea şi comunicarea organizaţională

Pentru a putea fi caracterizată drept organizată, comunicarea organizaţională trebuie să prezinte următoarele caracteristici:

- să fie orientată spre finalitate (scop), adică să reflecte un plan de ansamblu şi obiectivele pe care şi le asumă organizaţia

- să fie multidirecţională, adică să se realizeze de sus în jos, pe orizontală, pe verticală etc.

- să fie instrumentală, adică să se sprijine pe o varietate de suporturi în funcţie de obiectiv

- să fie adaptată, adică să folosească sistemele de informare specifice fiecărui sector de activitate şi să concorde cu cultura organizaţională promovată

- să fie flexibilă pentru a integra comunicarea informală şi pentru a crea structurile care o favorizează

Drept urmare, comunicarea organizaţională nu este un proces spontan şi natural. Ea trebuie proiectată în aşa fel încât să permită:

coordonarea: proces ce are în vedere atingerea unui obiectiv prestabilit, necesar pentru realizarea scopului final al organizaţiei

armonizarea : activitate ce are drept scop definirea unui obiectiv comun

După cum se poate observa, trăsăturile proprii comunicării organizate merg în paralel cu cele ale organizaţiei comunicante. Acest lucru este foarte firesc pentru că procesul de comunicare trebuie să fie proiectat în aşa fel încât să contribuie la îndeplinirea obiectivelor organizaţiei. Comunicarea trebuie să fie gestionată în conformitate cu un plan strategic de ansamblu al activităţii specifice organizaţiei. Dacă acest plan nu există, comunicarea se desfăşoară aleatoriu; în cazul în care apar efecte pozitive în urma desfăşurării unui astfel de proces, atunci sunt cu totul şi cu totul întâmplătoare. Greşeala cea mai frecventă care se face în acest context este aşa numitul mit tehnicist. Se consideră că suporturile comunicaţionale, mai ales dacă este vorba de tehnologii informaţionale de ultimă oră, sunt suficiente pentru a asigura un proces de comunicare permanent, fluent şi eficient. Acest lucru nu se întâmplă însă, decât foarte rar. Dacă tehnologiile comunicaţionale nu sunt puse în relaţie cu un plan strategic de ansamblu, folosirea lor este irelevantă pentru atingerea scopurilor asumate de organizaţie. Mai mult decât atât, prezenţa lor nu garantează exploatarea în folosul organizaţiei. Nu în ultimul rând, trebuie să se ţină seama de contextul social şi de cultura proprie fiecărei organizaţii.