Comunitățile europene

Comunitatile Europene sunt organizatii economice care, pornind de la necesitatile integrarii economice, au pregatit terenul pentru integrarea politica. Procesul evolutiv a dus la adancirea structurilor democratice si consolidarea puterilor acestora. Paralel cu acest proces evolutiv a avut loc si extinderea numarului statelor membre (de la sase initial ) cu preocupari sustinute de alaturare a tarilor din Europa Centrala si de Est. Incepand din ianuarie 1995, s-a convenit primirea prin aderare a altor patru state: Austria, Suedia, Finlanda si Norvegia, urmand ca intr-o perioada relativ scurta de timp sa fie primite si statele care au semnat deja acorduri de asociere cu Comunitatea Europeana, respectiv Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Romania si Bulgaria.

Crearea Comunitatilor Europene are la baza planul lui Robert Schuman (fost ministru de externe francez), care, in 1950, a lansat ideea „unei unitati a Europei occidentale”. Pornind de la aceasta propunere, sase tari europene: Belgia, Franta, Italia, RFG, Luxemburg si Olanda au semnat in 1951, Tratatul de la Paris care, intrat in vigoare in 1952 , a instituit prima comunitate europeana si anume Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului.

Aceasta comunitate avea ca organe: Inalta Autoritate, Consiliul special de ministri, Curtea de Justitie de la Luxemburg si Adunarea Comuna.

In urma tratatului de la Bruxelles din 1965, intrat in vigoare in 1967, denumit Tratatul de unificare a executivului, Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului are aceleasi organe ca si celelalte doua comunitati create ulterior. In 1975, Parlamentul European (unul dintre organele comune) decide folosirea expresiei „Comunitatea Europeana” in scopul de a desemna entitatea politica suprastatala creata prin tratatele de constituire.

Comunitatea Economica Europeana (CEE) precum si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom) au fost infiintate prin Tratatul de la Roma incheiat in 1957, intre aceleasi state membre ale Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului.

Comunitatea Economica Europeana este, de fapt, cea mai importanta dintre comunitati, avind o sfera larga si variata de activitati cu caracter economic si cu relatii de asociere cu numeroase state de pe diferite continente.

CEE si-a sporit treptat numarul de membri; astfel – in baza unui tratat din 1972 privind extinderea comunitatilor – in 1973 devin membre ale CEE Anglia, Danemarca, Irlanda, in 1981 Grecia, iar in 1985 Spania si Portugalia. Dintre acestea Anglia a devenit membra prin aderare direct, fara acord de asociere.

In afara de acestea, CEE a incheiat acorduri de asociere cu tari europene precum Austria, Islanda, Suedia si Elvetia, Malta, Cipru si forme colective de asociere cu state din Africa, prin conventiile succesive de la Yaounde (Yaounde I si II 1964-1969). Cooperarea a fost extinsa prin Conventiile de la Lome (1975, 1979, 1987, 1989), care au inclus si state din Caraibe si Pacific, ridicand substantial numarul statelor avand relatii speciale de cooperare.

CECO si CEEA au avut ca obiectiv crearea unei piete comune a carbunelui si otelului si respectiv a materialelor si echipamentelor nucleare.

Obiectivul CEE a constat, potrivit Tratatului de la Roma, in realizarea unei uniuni vamale, economice si monetare, prin desfiintarea taxelor vamale si a restrictiilor cantitative in comertul dintre statele membre; stabilirea unui tarif vamal comun si a unei politici comerciale comune fata de terti; libera circulatie a capitalurilor, serviciilor si a fortei de munca si realizarea unei politici economice comune in domeniul agriculturii, transporturilor, energeticii si, in perspectiva, o politica bugetara comuna.