Concediere Individuală pentru Abatere Disciplinară

1.Concediere individuală pentru abatere disciplinară

1.1 Aspecte generale privind concedierea

Dacă anterior adoptării actualului Cod al muncii termenul de concediere a fost prevăzut doar de actele normative care au rglementat desfacerea , în anumite condiţii , a contractelor individuale de muncă a unui grup de salariaţi (concedirea colectivă), actuala reglementare introduce acest termen pentru orice incetare a unui atare contract din iniţiativa angajatorului [art. 58 alin. (1)].

Evident că prin instituţia concedierii nu se încalcă dreptul la muncă şi libertatea muncii. Salariatul nu beneficiază de o libertate absolută în această calitate, iar dreptul angajatorului de a-l concedia nu poate fi înlăturat.

Dar, pentu protejarea salariatului de eventualele abuzuri şi garantarea drepturilor sale, Codul muncii stabileşte expres şi limitativ situaţiile în care poate fi dispusă concedierea şi procedura de îndeplinit. DE exemplu, s-a decis că refuzul angajatorului de a mai permite salariatului să se mai prezinte la locul de muncă echivalează cu o concediere nelegală, deoarece încalcă dispoziţiile Codului muncii.

În legătură cu rezilierea contractului individual de muncă, se pot distinge, în succesiunea lor în România, mai multe etape: prima, până în 1929- în esenţă, potrivit normelor dreptului comun, salariatul sau angajatorul puteau să rezilieze contractul oricând (cu respectarea unui termen de preaviz); a doua, între 1929 (Legea asupra contractelor de muncă) şi 1950 (Primul Cod al muncii) – rezilierea de către angajator era circumscrisă ideii de culpă gravă a salariatului şi – din 1938 – şi obligaţiei motivării denunţării contractului şi a comunicării ei; a treia, începând din 1950, care s-a caracterizat şi se caracterizează şi în prezent, prin enumerarea legală limitativă a cazurilor în care este posibilă concedierea salariatului pentru motive care ţin de persoana sa.

În toate cazurile reglementate de art. 61 din Codul muncii, angajatorul, de regulă, poate să dispună- fără a fi, deci, obligat legal – concedierea pentru unul dintre motivele care ţin de persoana salariatului .

1.2 Concedierea disciplinară

Potrivit art. 61 lit a) din Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a savârşit o abatere disciplinară gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară.

Conform legii , « abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici ».

Sancţiunile disciplinare constituie mijloace de constrângere prevăzute de legislaţia în vigoare şi au ca scop apărarea ordinii disciplinare, dezvoltarea spiritului de răspundere pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi respectarea normelor de comportament la locul de muncă.

Concedierea disciplinară este cea mai gravă dintre sancţiunile disciplinare enumerate în art. 248 alin (1) din Codul muncii :

a) avertismentul scris;

b) retrogradarea din funcţie;

c) reducerea salariului de bază;

d) reducerea salariului de bază şi, după caz, şi a îndemnizaţiei de conducere;

e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă;

În momentul semnării contractului de muncă, salariatul acceptă implicit şi puterea disciplinară a angajatorului care are obligaţia de a-i aduce la cunoştinţă obligaţiile care îi revin, prin Regulamentul intern.

Nu există o enumerare limitativă a motivelor care constituie abateri disciplinare grave, acestea fiind stabilite prin contractele colective de muncă sau regulamentele interne.

Gravitatea trebuie apreciată în urma analizei tuturor elementelor, împrejurărilor în care a fost comisă fapta, şi a consecinţelor ei.