Concediul Paternal

I. Concediul paternal

1. 1. Introducere

Naşterea unui copil reprezintă un eveniment special în viaţa părinţilor. Ceea ce nu ştim însă decât după ce trăim un astfel de moment sau doar din relatările "experimentaţilor" în domeniu, este că îngrijirea micuţului necesită efortul comun al ambilor părinţi.

Legiuitorul român se pare că a înţeles acest lucru şi a reglementat prin lege dreptul proaspeţilor tătici la concediu paternal acordat în scopul de a putea asigura participarea efectivă a acestuia la îngrijirea noului-născut.

Concediul paternal se acordă în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 210/1999 – Legea concediului paternal. După cum reiese chiar din titlul actului normativ, beneficiar al acestui concediu este tatăl copilului nou-născut care participă efectiv la îngrijirea acestuia, indiferent dacă copilul este născut din căsătorie, din afara căsătoriei sau este adoptat de acesta.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 210/1999, "Concediul paternal se acordă la cerere, în primele 8 săptămâni de la naşterea copilului, justificat cu certificatul de naştere al acestuia, din care rezultă calitatea de tată a petiţionarului."

Durata acestui concediu este de 5 zile lucrătoare. Dacă tatăl copilului nou-născut a absolvit cursul de puericultură , durata concediului paternal se majorează cu încă 10 zile lucrătoare, de acest drept tatăl beneficiind o singură dată.

Urmare suspendării pe această perioadă a prestării muncii de către salariat, evident că se suspendă şi plata salariului, tatăl copilului nou-născut beneficiind însă de o indemnizaţie pentru concediu paternal care se plăteşte din fondul de salarii şi este egală cu salariul corespunzator perioadei respective şi se include în veniturile impozabile ale salariatului.

Indemnizaţia pentru concediul paternal plătit, egală cu salariul aferent zilelor lucrătoare respective, se calculează pe baza salariului brut realizat, incluzând sporurile şi adaosurile la salariul de bază.

Concediul paternal are anumite trăsături, dintre acestea mentionez:

- se acordă potrivit Legii nr. 210/1999 privind concediul paternal şi spre deosebire de concediul pentru creşterea copilului nu este un concediu de asigurări sociale;

- se acordă după naşterea copilului, dar nu mai târziu de 8 săptămâni de la acest moment;

- se acordă pentru o perioadă de până la 5 zile lucrătoare; În situaţia în care tatăl copilului nou-născut a obţinut atestatul de absolvire a unui curs de puericultură, durata concediului paternal se majorează cu înca 10 zile lucrătoare;

- indemnizaţia aferentă acestui concediu se suportă din fondul de salarii al angajatorului, iar nu din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Tatăl copilului nou-născut are dreptul la un concediu paternal de 5 zile lucrătoare, acordat la cerere în primele 8 săptămâni de la naşterea copilului (conform Legii nr. 210/1999 a concediului paternal şi a Hotărârii Guvernului nr. 244/2000, care reglementează normele de aplicare a acestui act normativ).

De remarcat că, în mod surprinzător, Codul muncii a omis să includă concediul paternal printre cazurile de suspendare a contractului individual de muncă pe parcursul cărora concedierea este interzisă. Astfel, în art. 60 din Codul muncii se prevede interzicerea concedierii pe parcursul concediului de maternitate, a concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, pe durata concediului de îngrijire a copilului bolnav etc. Nu însă şi pe perioada concediului paternal. Deci salariatul poate fi concediat în timp ce se afla în executarea acestui concediu.