Concurența Neloială

I. Cadrul general al reglemantării

I.1. Consideraţii generale

În economia de piaţă, formă modernă de organizare a activităţii economice, agenţii economici acţionează în mod liber, pe baza proprietăţii private şi în concordanţă cu legea cererii şi ofertei.

Între agenţii economici care produc aceleaşi mărfuri ori servicii există o luptă permanentă pentru atragerea clientelei pentru mărfurile şi serviciile oferite pe piaţă.

Deci, o componentă intrinsecă a economiei de piaţă o constituie libera competiţie, concurenţa dintre agenţii economici

În general, prin concurenţă se înţelege o confruntare între tendinţe adverse, care converg spre acelaşi scop. Prin concurenţă, în sens juridic, înţelegem confruntarea dintre agenţii economici cu activităţi similare sau asemănătoare, exercitate în domeniile deschise pieţei pentru câştigarea şi conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi

I.1.1. Premise

Din punct de vedere economic, concurenţa, pentru a fi posibilă, presupune o piaţă organizată pe baza următoarelor reguli: independenţa şi descentralizarea activităţii de producţie, de distribuţie şi de consum, libertatea de iniţiativă fără constrângeri sau limitări, de ordin administrativ şi proprietatea privată asupra unui procent semnificativ din totalitatea mijloacelor de producţie.

I.1.2. Funcţii

În condiţiile de piaţă liberă concurenţa îndeplineşte câteva funcţii definitorii:

- facilitează ajustarea automată a cererii şi ofertei în toate domeniile vieţii economice;

- împiedică fixarea preţurilor printr-o politică de monopol exercitată de anumiţi agenţi economici;

- stimulează invenţiile şi inovaţiile, crearea de produse ori servicii noi de o calitate tot mai bună;

- asigură o alocare raţională a resurselor în funcţie de diferitele utilităţi solicitate pe piaţă;

- stabileşte o repartizare a beneficiilor proporţională cu contribuţia efectivă a agenţilor economici în activitatea de producere a unor bunuri şi de prestare a unor servicii şi de distribuţie a acestora.

I.1.3. Formele concurenţei

În funcţie de anumite criterii în literatura juridică de specialitate se face deosebire între mai multe forme ale concurenţei.

După gradul de libertate, se distinge între concurenţa pură (perfectă) şi concurenţa eficientă (posibilă).

Concurenţa pură (perfectă) are trăsături cum ar fi: atomicitatea pieţei (un număr mare de agenţi mici şi mijlocii), omogenitatea produselor şi serviciilor (relativa similitudine calitativă a acestora), transparenţa (posibilitatea consumatorilor de a cunoaşte caracteristicile şi preţurile produselor care li se oferă), pluralitatea de opţiuni (mobilitatea factorilor de producţie determinată de factori care ţin exclusiv de piaţă).

În raport cu acest tip de concurenţă statul nu intervine în economie decât pentru asigurarea condiţiilor optime pentru desfăşurarea spontană a concurenţei economice. Concurenţa perfectă a funcţionat în perioada de început a capitalismului. În timp, tendinţa a fost de a se promova o altă formă a concurenţei denumită convenţional concurenţă eficientă (posibilă).

Intervenţia statului in cazul concurenţei eficiente constă în îndeplinirea de către acesta a unor funcţii de reglementare, de asistenţă şi de gestiune

Concurenţa eficientă (posibilă) se concretizează prin trei trăsături specifice şi anume:

- caracterul deschis al pieţei (toţi agenţii economici se bucură de accesul liber pe piaţă);

- libertatea de acţiune pe piaţă (toate întreprinderile îşi pot stabili în mod autonom politica în raport cu ceilalţi concurenţi si cu consumatorii);

- toţi utilizatorii şi consumatorii beneficiază de un grad satisfăcător de libertate în alegerea furnizorului şi a mărfii dorite

Modelul concurenţei este flexibil şi răspunde în mod corespunzător unor exigenţe conjuncturale impuse de piaţă şi este larg adoptat în teoria dreptului ca şi în jurisprudenţă, inclusiv de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.

După cum, prin practicile concurenţiale ale agenţilor economici, se încalcă dispoziţiile legale care reglementează domeniul concurenţei, se face distincţie între concurenţa licită si concurenţa ilicită. Ca orice drept recunoscut şi protejat de lege, dreptul la concurenţă trebuie exercitat cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi agenţi economici, şi cu respectarea legii şi a bunelor moravuri. Numai dacă exercitatea concurenţei are loc în aceste limite, putem vorbi despre concurenţa licită (loială) şi, deci, ea este ocrotită de lege. În cazul exercitării abuzive a dreptului la concurenţă, a folosirii de mijloace nepermise de lege pentru atragerea clientelei, concurenţa este ilicită şi, în consecinţă, este interzisă