Condițiile de Acces într-o Funcție Publică

I. Noţiuni introductive

Funcția publică și funcționarul public

În societatea contemporană, administrației publice îi revine o serie de sarcini importante, cum ar fi : asigurarea ordinii interne, asigurarea securității externe, instruirea locuitorilor, asigurarea condițiilor de executare a legilor, administrarea domeniului public etc. Sarcinile și atribuțiile administrației publice sunt realizate de autorități administrative, organe administrative și instituții publice. În cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, îşi desfăşoară activitatea mai multe categorii de personal, din punct de vedere al statutului juridic :

a) persoane care îndeplinesc diferite demnităţi publice în care au fost alese sau numite şi al căror statut este reglementat prin diferite acte normative : miniştrii, secretarii de stat, aleşii locali ( primari, viceprimari, consilieri lcali, consilieri judeţeni, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene ) ;

b) personal contractual, al cărui statut juridic este reglementat prin ceea ce este denumit prin formula generică de „legislaţia muncii” prin care se evocă, în primul rând Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare ;

c) funcţionari publici, al căror statut juridic este reglementat prin Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin ale legi, care reglementează statute juridice specifice aplicabile diferitelor catgorii de funcţionari publici.

Organizarea administraţiei publice implică precizarea pentru fiecare funcţie publică a unor anumite puteri, atribuţii de putere publică.

Legea-cadru în materie pentru reglementarea statutului funcționarului public este Legea nr. 188/1999 republicată și definește în articolul 2 funcţia publică ca reprezentând ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administraţiei publice autonome.

Autorii literaturii de specialitate au fost preocupați în a defini funcţia publică, păstrând unele din componentele definiţiilor din perioada interbelică, dar conţinând certe elemente de noutate. Astfel, prin funcţie publică se întelege complexul drepturilor şi obligaţiilor de interes general stabilite potrivit legii în scopul realizării competenţei unei autorităţi sau instituţii publice de către persoane legal investite.

Funcţia publică reprezintă un element esențial al statului, reprezentând una din cele mai importante legături dintre cetățean și stat. Administrația publică presupune acțiunea neîntreruptă care are drept scop asigurarea condițiilor pentru desfășurarea ritmică a vieții statului.

Titularul unei funcţii publice este funcţionarul public. Legea nr. 188/1999 în art. 2 alin (2) precizează că „funcţionar public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică”, specificând că „Persoana care a fost eliberată din funcţia publică şi se află în corpul de rezervă al funcţionarilor publici îşi păstreză calitatea de funcţionar public”.

Potrivit doctrinei actuale, funcţionarul public este orice persoană numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică, cu caracter permanent, în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice (în aparatul lor de lucru), în scopul asigurării funcţionării continue a acestora, în schimbul unui salariu primit periodic. Este acea persoană fizică învestită în mod legal, prin actul de voință unilaterală al unei autorități publice sau al cetățenilor, cu sarcina îndeplinirii pe un timp limitat sau nedeterminat a unei funcții publice, în vederea realizării competenței organului din structura căreia face parte funcția respectivă.